Construită de negustorul Vasile Ioachim în 1864, casa care i-a purtat numele și care găzduiește, în prezent, Biblioteca „George Radu Melidon” din Roman, este un monument care are caracteristici arhitectonice unice în România. Toate finisajele și decorațiunile au fost făcute de meșteri venețieni, care și-au demonstrat măiestria atât la fronton, cât și la colonade, statui, veranda cu glasvand și, mai ales, turnul florentin.
În 1900, casa a fost cumpărată de primărie și folosită, ani în șir, ca sediu al unor instituții publice. După cutremurul din 1977, imobilul s-a resimțit cel mai puternic, dar a fost afectat și de seismul din 1986. O parte din decorațiunile interioare, dar și terasa s-au pierdut. Lucrările de reabilitare au început în 2012 și, din fericire, au fost executate de un om care simte românește și are un mare respect pentru monumente: inginerul Eugen Borș. Tot firma lui lucrează la restaurarea Corpului B al Colegiului Roman Vodă și la Mănăstirea Văratec.
„Am avut o surpriză foarte plăcută să-l cunosc pe dl. Borș, la lucru, la Văratec, și m-am bucurat când am aflat că tot dumnealui se ocupă cu restaurarea bibliotecii din Roman”, a declarat comisarul Vitalie Josanu, ofițerul care are grijă de patrimoniul cultural al județului Neamț. „E ciudat să ne surprindă normalitatea, dar, după ce-am văzut ce au făcut «marii restauratori» – singurii care au încăput la masă, din Cetatea Neamțului sau din Curtea Domnească, ambele monumente de clasa A -, nu pot să nu fac comparație cu ceea ce iese din mâinile unui restaurator de la noi din județ, care muncește cu responsabilitate și cu seriozitate la un monument de clasa B. Este atent la fiecare problemă și la fiecare detaliu și în niciun caz nu procedează ca alții, care trag un strat gros de tencuială peste decorațiuni, numai ca să nu-și mai bată capul cu ele. La Văratec, de exemplu, maica stareță a dat câteva mii de euro pe o scară interioară din metal, urâtă, care să ducă la etaj, unde stătea corul. Dl. Borș nu s-a lăsat și a căutat intrarea inițială, care era clar că trebuia să existe undeva. Și a găsit-o, a desfăcut-o, a descoperit scările, pe care era o bucată de ziar din 1947, și ușa de sus, cu belciug cu tot. A desființat scara din metal și, așa, monumentul a fost adus la starea lui inițială. La bibliotecă, lucrarea nu e gata, dar clădirea începe deja să-și arate aspectul final, cu fiecare detaliu restaurat atent, deci pot spune că este un monument reînviat și pariez că lucrările sunt de mai bună calitate decât la Cetatea Neamțului sau la Curtea Domnească. Nu fac lobby pentru nimeni, dar mi-aș dori să fie cât mai mulți oameni serioși și pasionați ca dl. Borș în domeniul restaurărilor”.
Urmele târgului medieval scoase la lumină
Lucrările de reabilitarea a bibliotecii au necesitat supraveghere arheologică din primul moment, mai ales că monumentul este poziționat peste târgul medieval al Romanului. Până la sfârșitul anului 2012, firma inginerului Borș a făcut nouă sondaje, atât în interiorul bibliotecii, cât și în exterior, sub îndrumarea arheologului George Hânceanu.
În interiorul clădirii s-au găsit fragmente de ceramică decorativă, din care s-au restaurat două olane, câteva labe de leu (din componența a doi lei, care flancau intrarea bibliotecii) și o placă din teracotă cu amoraș, ultima având în stânga ștampila fabricantului german. Plăcile erau produse la München, la Fabrica de Teracotă înființată în1836 de Morintz Rosenzweig.
Descoperirile cele mai importante s-au făcut, însă, în exteriorul clădirii, unde s-au găsit, la fundație, un cuțit de fier cu buton de bronz, o jumătate de opaiț și o cană fragmentară, cu ștampilă, din gama vaselor mușatine, datate în secolele XIV-XV.
La un alt sondaj, făcut în curte, a fost descoperită latura unei atelier de fierărie, afectat de un incendiu, și, imediat, cercetarea a fost extinsă până la podeaua situată la o adâncime de 0,80 metri. A fost necesară îndepărtarea a 30 mc de pământ, în care s-au găsit monede medievale, un gros de argint emis de Petru Mușat în ultimul an de domnie (1391), o imitație grecească din argint aurit (din Chios) după un ducat venețian, din secolul al XV-lea și o altă monedă, turcească, un akçe de argint emis de Murad al II-lea (secolul XV).
„Conform stratigrafiei, atelierul era orientat pe axa vest-est și avea o formă trapezoidală, cu colțurile drepte, iar pereții formați din nuiele lutuite fixate pe un schelet de lemn, peste care s-a adăugat un acoperiș în două ape, cu latura sudică mai lungă, până spre sol”, se arată în raportul de cercetare întocmit de arheologul George Hâncescu . „Intrarea era pe latura de vest, potrivit obiectelor găsite (un dinte de clanță, o cheie, un suport de balama, un zăvor), iar vatra era în latura opusă (la est), spre fundul încăperii. În preajma vetrei erau mai multe obiecte (unele de harnașament), iar altele pe vatră (opt cuțite, patru cârlige, trei cuie, două bucăți de zgură, un ac de cojocărie, un vârf de săgeată, o zăbală, un pinten de bronz cu spinul rupt, o cataramă și o verigă trilobată de harnașament), care necesitau reparații sau erau în curs de prelucrare. Potrivit caracteristicilor, obiectele erau fabricate prin forjare și nu prin turnare. Unele piese erau rupte și denotă că meșterul nu doar confecționa, ci și repara (portița de sobă, hârlețul, țeava de archebuză, zăbala, pintenii etc.) Tipologic, obiectele se încadrează următoarelor categorii: unelte, obiecte de uz casnic, obiecte de harnașament, încuietori, monede, piese de podoabă și vestimentație, arme și materiale de construcții. Deși toate piesele sunt deosebite, merită să semnalăm prezența unei archebuze cu cârlig, cu țeava hexagonală la exterior și circulară la interior, lungă de 450 mm. Acest tip de armă este rar întâlnită în Moldova medievală, una similară fiind descoperită în 1929 la Cetatea Albă. În privința datării atelierului, am avut ca puncte de reper două monede, cu cronologie sigură și restrânsă, emise la 1611 și 1632, care indică folosirea locuinței la mijlocul secolului al XVII-lea și cu precădere în a doua sa jumătate”.
Toate obiectele recuperate, cărora incendiul le-a afectat structura, dar nu și forma, au fost supuse unor tratamente și li s-au aplicat pelicule cu rol protector.
„Ioachim a construit pe fundația unei case mai vechi”
Onest, inginerul Eugen Borș s-a limitat la a spune că descoperirea atelierului de fierărie este meritul arheologului, iar existența lui nu face decât să confirme că în centrul vechi al Romanului au fost vetre meșteșugărești. Cât despre biblioteca în sine, restauratorul are o opinie pe care o va prezenta public cât de curând, în cadrul unei conferințe sau al unui simpozion: „Pe 14 octombrie 1802 – că tot suntem în preajma sărbătorii Sfintei Parascheva – a avut loc unul din cele mai puternice cutremure. A căzut turnul de pe naosul Catedralei Episcopale, a fost afectată Biserica Precista Mare și este foarte posibil ca tot atunci să fi căzut sau să se fi deteriorat clădirea pe fundația căreia este acum biblioteca. Ioachim a construit pe fundația unei case mai vechi. Probabil a cumpărat clădirea deteriorată și a demolat-o, pentru că n-am găsit elemente de zidărie portantă, dar a păstrat fundația care, după calitatea pietrei, datează din secolele XVII-XVIII. Mă fascinează să descopăr trecutul și, mai ales, modul în care gândeau înaintașii noștri. De exemplu, la Văratec, închiderea scării care ducea la etaj s-a făcut, cel mai probabil, din dispoziția organelor de la acea vreme, iar oamenii care au făcut asta au lăsat colțul acela de ziar ca martor, lucru pe care mulți dintre noi, astăzi, nu-l mai fac”. (Cristina MIRCEA)
