Astăzi, 2 octombrie, potrivit prof. Viorel Stan, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Neamț, comisia care a evaluat implicarea inspectorilor ce au aprobat transferurile ilegale (la clasa a IX-a, după repartizarea computerizată – n.red.) ar trebui să înainteze un răspuns. După această procedură, Consiliul de Administrație al IȘJ Neamț va lua decizii în ceea ce privește posibilele sancțiuni pe care ar urma să le primească inspectorii. Totuși, se pare că „sentința” va fi dată abia după 5 octombrie, din motive de… zile libere. Pentru că, nu-i așa, regulile se aplică, doar în timpul programului de lucru, nu în zilele libere și de sărbători legale, mai ales când vine vorba de dat sancțiuni.
„Comisia are termen ca până pe 2 octombrie (astăzi – n.red) să transmită concluziile. Consiliul de Administrație se va întruni, pentru a lua niște decizii, în perioada 6-10 octombrie. Asta pentru că sâmbătă și duminică sunt zile libere, iar luni este Ziua internațională a educației”, a precizat prof. Viorel Stan, inspector școlar general al IȘJ Neamț.
Reamintim că a trecut aproximativ o lună și jumătate de când Corpul de Control al Ministerului Educației a declarat că 130 de cazuri (cereri de rezolvare a situațiilor special – n.red.) sunt nejustificate. Dacă, în cazul elevilor, s-a luat decizia de a se pune în aplicare rezultatele repartizării computerizate, în cazul inspectorilor care și-au dat acordul pentru neregulile dovedite, decizia se lasă încă așteptată.
(M. TEODOROF)