Despre Primăria Piatra Neamț s-au scris tomuri întregi și încă mai e tot pe-atâta de scris. Despre miza pe care o reprezintă funcția de primar al capitalei județului Neamț s-a vorbit, s-au făcut cercetări sociologice, politice și financiare, nu s-a ajuns decât la concluzia că ea trebuie câștigată. Problema marilor și micilor partide care vor să-și încerce mușchii cu piatra de încercare care este Primăria Piatra Neamț este una și aceeași: alegătorul de aici este parșiv, nu de azi, de ieri, ci de la ”O scrisoare pierdută…” încoace. Face multă muncă de lămurire și multe costuri să ajungi, tu, politician, la sufletul și mai ales mâna cu care votează cetățeanul de Piatra. Pe care îl interesează ca tu, politician, să-i dai ce-i trebuie. Și fiindcă politicienii nu prea au cum să-i dea pietreanului ce-i trebuie, socotelile electorale se fac și se desfac în culise, la discuții și negocieri.
Competiția pentru funcția supremă a municipiului, de anul viitor, a început deja și pare să se deruleze sub sloganul ”mulți chemați, puțini intrați și mult mai puțini rămași”. Despre candidatul încă necunoscut al PNL nu face sens încă o discuție, nu până când nu se lămuresc liberalii de dreapta, stânga și centru în ce coș au de gând să-și pună toate ouăle. Despre candidatul oficial al PSD, iarăși nu face sens o discuție în acest moment, fiindcă de la București se trântește ușa și încă zăngănitul n-a ajuns până în teritoriu. Totuși, social-democrații par să fi înțeles principiul capitalist și, spre deosebire de liberali, n-au de gând să-și pună toate ouăle în același coș.
În acest context, apare candidatura Anei Monda, anunțată pe ici, pe colo, prin părțile de socializare.
Ana Monda este…
… politicianul perfect de provincie, care poate fi așezat în linia a doua și să fie folosit la nevoie. Condiția esențială este să aibă un șef care să o ghideze și care să-i asigure un trai liniștit. Acum, brusc, Ana Monda și-a descoperit veleități de candidat la funcția de primar al municipiului Piatra Neamț. O funcție importantă și grea pentru o persoană obișnuită să execute, nu să creeze, nu să conducă. Inițiativa îi aparține doamnei Monda sau e vorba de o ”divide et impera” pe partea dreaptă a politicii nemțene, în condițiile în care există așa ceva la noi în județ? Este o întrebare care apare firesc în gândul celor care o cunosc pe Ana Monda.
Despre candidatura sa nu se poate discuta decât în contextul activității sale, al grupului de interese din care făcea (și, poate, mai face) parte și al jocurilor actuale din politica nemțeană. Obiectiv vorbind, numele și prezența Anei Monda poate însufleți o comunitate locală într-atât cât să iasă masiv la vot pentru ea? Greu de imaginat un asemenea scenariu, mai ales dacă privim, retrospectiv, la ultimii ani.
”Oamenii lui Gheorghe Ștefan”…
… este eticheta care, vrând-nevrând, se lipește de fruntea familiei Radu și Ana Monda, mai ales când discuția capătă accente politice. Cei doi au fost legați de cariera politică a lui Gheorghe Ștefan. Unii spun că încă sunt legați de acesta și că toate acțiunile doamnei Monda reprezintă aceeași marcă. Definitoriu pentru asta rămâne deloc îndepărtatul moment când s-a încercat detronarea lui Dragoș Chitic din fruntea primăriei, lovitură la care cuplul Monda-Andrița din consiliul local a avut o contribuție majoră și după care a apărut deja celebra butadă, că ”astrele la Piatra Neamț se așează în funcție de Uranus”, aluzie la strada unde locuiește fostul primar. Că încercarea respectivă și cele ulterioare s-au făcut în folosul PSD-ului – cu amendamentul că postul de viceprimar pentru Ana Monda era de la sine înțeles – nu trebuie să surprindă, în condițiile în care apropierea politico- economică dintre Ștefan și șefii PSD a curs firesc în ultimii ani. De aceea și anunțata candidatură a Anei Monda apare ca una făcută în același scop: avantajarea PSD, printr-o divizare a dreptei, prin lansarea a cât mai mulți candidați-iepurași.
Funcții, comitete și comiții…
… reprezintă lait-motivul carierei politico-administrative a Anei Monda.
Doamna a apărut în Consiliul Local Piatra Neamț în vara lui 2008, iar din prima sa declarație de avere aflăm și de unde a apărut: de la Drupo SA, societate a Consiliului Județean, unde era director de calitate. Soțul doamnei, Radu Monda, era director tehnic la societatea lui Gheorghe Ștefan, Tehnoutilaj SA, lucru relevat de aceeași declarație. La Drupo, doamna Monda câștigase în anul fiscal anterior fix 30.000 lei, pe când la primărie doar 19.476 lei. În schimb, noua postură administrativă a doamnei se vede la nivelul veniturilor domnului. În declarația din 2008, soțul doamnei câștiga 25.000 de lei, pentru ca, un an mai târziu, să câștige, din aceeași funcție, aproape triplu, adică 71.400 lei.
Venirea doamnei Monda la Primărie a umplut golul lăsat de plecarea altei doamne celebre a Pietrei, Mihaela Stoica, la momentul acela aflată în încălzire pentru primul mandat de deputat. A fost și momentul când familia Monda a început, brusc, să fie mai implicată în comunitate, în funcții publice, din care, evident, s-au manevrat și foarte mulți bani pentru tot felul de alte comunități, de nivel restrâns.
Din 2008 până în 2012, Ana Monda a fost viceprimar al municipiului Piatra Neamț. Este perioada în care se pun în practică și se lansează proiectele megalomanice, gen telegondolă sau muntele Cozla, dar se aruncă o mulțime de bani la tot felul de sărbători organizate de Primărie.
Cam din 2010, în declarațiile de avere și de interese, atunci când sunt completate corect, încep să se vadă care sunt direcțiile în care sunt folosite competențele profesionale ale familiei Monda. Dl. Radu Monda începe să fie căutat și plasat în consilii de administrație și/sau în funcții publice. Declarația de avere din 2011, aferentă anului fiscal 2010, arată în dreptul soțului venituri de la Drupo SA (54.000 lei), AGA Apa Serv (7.700 lei) și Consiliul de Administrație al Casei de Asigurări de Sănătate Neamț, cu doar 2.400 lei.
Încheierea mandatului de viceprimar al doamnei Monda nu înseamnă că aceasta nu apare din nou pe lista promovată de Gheorghe Ștefan, în calitate de consilier local. Desigur, pierderea funcției de viceprimar necesita o compensație, care a venit din mai multe părți. Într-o primă fază, Ana Monda ajunge director interimar la Centrul pentru Cultură și Artă ”Carmen Saeculare”, pe baza relațiilor încă bune dintre Culiță Tărâță și Gheorghe Ștefan. Apoi, deoarece salariul era destul de mic și urma un concurs, doamna a reușit să se replaseze în coasta Primăriei Piatra Neamț, unde a primit postul de director de program la ADI Urbtrans, loc în care au fost plasați toți cei care au pierdut funcția de viceprimar, dar ale căror voturi din consiliu nu trebuiau pierdute. Aici primește într-un an 41.470 lei, sumă la care se adaugă și alte stipendii.
În declarația de avere aferentă anului 2014, vedem cum stau lucrurile cu privire la banii comunității care ajung la familia Monda, pentru contribuția acestora în diverse instituții sau societăți ale consiliului local.
Ea este consilier local, membru AGA la Publiserv, membru AGA la Locativ Serv, în timp ce soțul este membru în Consiliul de Administrație la Apa Serv, Perla Invest și CAS Neamț. Cumulate, numai veniturile legate de bani publici ai familiei Monda se ridică la 66.413 lei, adică 5.534 lei lunar. O sumă frumoasă și nu foarte greu obținută, dacă ne gândim că, nicăieri, niciunul dintre ei nu iese în prim-plan.
Acestea fiind zise,
nu e de mirare, deci, că Ana Monda apare acum, ”după o îndelungă cumpănire”, hotărâtă să candideze la funcția de primar al Pietrei. Din partea cui, pe banii cui, pentru folosul cui, încă nu s-a hotărât, e doar la faza de ”cochetare”, în special pe partea dreaptă, spune ea. Cum, însă, la Piatra Neamț nu se aplică vorba din bătrâni și stânga știe mereu ce face dreapta (și viceversa), sunt foarte mari șanse ca, până la primăvara pre-electorală, doamna Monda să găsească răspunsurile potrivite la aceste întrebări. În definitiv, pietrenii au experiența atâtor ani electorali în care numărul candidaților a sărit bine de zece. (Valentin BĂLĂNESCU; Dana OSTAHIE)