Episodul transferurilor ilegale descoperite de Corpul de Control al Ministerului Educației este departe de a se încheia în Neamț. De altfel, departe de a se încheia și în Suceava (detalii aici), Brăila (detalii aici), Prahova (detalii aici) sauBihor (detalii aici). Totuși, o continuitate a verificărilor făcute de oficialii Ministerului Educației are loc doar în Suceava. DNA Suceava a început urmărirea penală „in rem”. Potrivit evz.ro, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a declarat că „în toate aceste cazuri, Ministerul Educației sesizează și organele de cercetare penală, pentru situațiile de transfer fără justificare”. Nu se specifică clar unde a fost făcută declarație, când, important e că există citatul și el dă o notă importantă de credibilitate. Aceeași declarație, un pic îmbunătățită, tot fără să se spună unde a fost dată, a apărut într-un cotidian local, cum că a început o cercetare a DNA, se poate presupune, în Neamț. Numai că, potrivit DNA, pe rolul DNA – serviciul teritorial Bacău, nu se află niciun dosar cu privire la transferurile anulate din Neamț. Cert este că, dincolo de decizia inspectorilor școlari de a-i trece pe colegii implicați în transferuri pe lista nevinovaților, lațul se strânge. Cât de tare, rămâne de văzut. Și, mai ales, în jurul cui. (M. TEODOROF)
Un comentariu
Gradatiile la control. BRAVO DNA!