La Partidul Mișcarea Populară s-au deschis ușile și, odată cu Traian Băsescu pe plan național, a revenit deputatul Mihaela Stoica, cea care a avut o relație tumultoasă cu partidul în ultima perioadă. În momentul când acesta era în corzi și în construcție, căutând oameni noi și neviciați de aventuri politice și administrative, ea a făcut un pas înapoi și a ales să meargă pe trend, alături de Monica Macovei.
La vremea aceea, se declara scârbită de politică și politicieni, inclusiv cei din PDL și PMP, și, pe 13 octombrie, adică acum un an, își anunța IEȘIREA din PMP, cu o mișcare similară celei când a schimbat PDL-ul cu independența și, ulterior, independența cu PMP. ”Astăzi, vin în fața dv. și spun că aleg să o sprijin pe dna. Monica Macovei pentru că este politicianul cel mai reprezentativ pentru ceea ce România are nevoie astăzi. A arătat că se poate face politică fără resurse, bazată doar pe oameni care sprijină voluntar o candidatură. România a ajuns într-o situație extrem de dificilă! Oameni politici din toate partidele sunt implicați în scandaluri, iar această corupție care nenorocește România și pe români… E nevoie de o alta revoluție pentru a ieși la liman. Avem un sistem de educație la pământ, un sistem de sănătate la pământ, un sistem de protecție socială ineficient și niciunul din aceste sisteme nu pot funcționa fără o reformă a clasei politice. Acei oameni care cred că România are nevoie de o altă clasă politică au în Monica Macovei pe cineva care-i poate reprezenta, care poate fi un simbol al faptului că în România se poate face politică onest, cinstit, dovedindu-ți competența, dovedind că lucrezi pentru interesul oamenilor, că-ți faci meseria și meritând respectul oamenilor. Este motivul pentru care aleg să părăsesc PMP și să susțin proiectul Monicăi Macovei”, spunea deputatul Mihaela Stoica acum un an și o săptămână.
Acum, când partidul intră în atenția opiniei publice și ar putea asigura o continuitate de mandat de deputat, doamna Stoica revine și așteptăm cu nerăbdare să vedem cum s-a săturat de doamna Macovei și a redescoperit PMP-ul. Cât despre tinerii veniți în partid, suntem siguri că apreciază revenirea doamnei Stoica, precum și trecutul ei politico-administrativ.
Valentin Bălănescu