La Tribunalul Județean Neamț a început, în ziua de 13 octombrie, procesul dintre Poliția Neamț – în calitate de reclamant, și Primăria Bicaz – în calitate de pârât, miza fiind fostul sediu al Poliției Bicaz, pe care ambele părți îl revendică.
Instanța a dat un nou termen pentru 17 noiembrie, dată până la care Poliția Neamț trebuie să depună la dosar „relațiile solicitate”.
Disputa dintre cele două părți a început după inaugurarea sediului în care funcționează acum Poliția Bicaz, iar cel vechi a fost trecut, prin hotârăre de consiliu local, în domeniul privat al orașului.
În vreme ce primarul Nicolae Sălăgean susține că primăria are drept de proprietate asupra vechiului sediu, iar „preluarea terenului și a clădirii în domeniul privat al orașului constituie o necesitate și în același timp o obligație”, șeful Poliției Neamț spune că proprietarul de drept este Ministerul Afacerilor Interne, iar Poliția Neamț este administrator.
„Sunt obligat prin fișa postului să am grijă de patrimoniul instituției”, a declarat comisarul șef Paul Tablan.
Miza „bătăliei” din instanță nu este doar sediul, ci și terenul care are o suprafață de 700 mp. (C. MIRCEA)
Un comentariu
politia nu are absolut nici un drept asupra imobilului sau terenului