În Ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru, se aprindea focuri, peste care săreau copiii pentru a fi sănătoși tot anul. Focul are și menirea de a alunga fiarele și de a încălzi morții. După ce focul era stins, țăranii aruncau un cărbune în gradină, pentru ca aceasta să primească puterea de a rodi.
În tradiția populară, Sfântul Dumitru usca toate plante și desfrunzea codrul, fiind cel care descuie iarna. De asemenea, exista credința că, pe 26 octombrie, de praznicul sfântului, căldura intra în pământ, iar gerul începea a-și arăta colții.
Sfântul Dumitru este considerat și patronul păstorilor, 26 octombrie fiind ziua în care ciobanii aflau cum va fi iarna. Aceștia își așezau cojocul în mijlocul oilor și așteptau să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se culca o oaie neagră, iarna urma să fie bună, iar dacă se culca o oaie albă, iarna urma să fie aspră.
Credințe și obiceiuri de Sf. Dumitru
În credința populară, anul este împărțit două mari anotimpuri: vara și iarna. Dacă Sfântul Gheorghe este considerat cel care încuie iarna și înfrunzește întreaga natura, Sfântul Dumitru desfrunzește codrul și usucă toate plantele. Exista credința că, în această zi, căldura intră în pământ și gerul începe a-și arăta colții.
În Ajunul sărbătorii Sfântului Dimitrie, se aprind focuri, peste care sar copii pentru a fi sănătoși tot anul. Focul are și menirea de a alunga fiarele și de a încălzi morții. După ce focul era stins, țăranii aruncau un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să devină roditoare.
Sfântul Dumitru este considerat și patronul pastorilor. Este ziua în care ciobanii aflau cum va fi iarna. Aceștia își așezau cojocul în mijlocul oilor și așteptau să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se culca o oaie neagră, iarna ce urma era bună, iar dacă se culca o oaie albă, iarna urma a fi aspră. Un alt mod de a afla cum va fi iarna era să urmărești mersul oilor, în dimineața sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă, dimineața, se trezea întâi o oaie albă și pleca înspre sud, iarna urma a fi grea; dacă se trezea o oaie neagră și pleca spre nord, iarna urma a fi ușoară.
Ziua Sfântului Dumitru era și o zi a soroacelor. Era considerată ziua în care se încheiau învoielile bătute între stăpânii oilor și ciobani la Sân-George, de unde și zicerea că ”la Sân-George, se încaieră câinii, iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”.
De Sfântul Dumitru, se tocmeau servitorii pentru diverse treburi și se stricau stânele. Țăranii tundeau coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.
În anumite zone, țăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul folosit la Sfânta Împărtășanie.
Vremea scorpiei
Gromovnicul din bătrâni ne vestește că, din 22 octombrie, astrele care ne influențează poartă semnătura Scorpiei. În învățătura populară românească, astrologia ocupă un loc aparte, fiind un produs al melanjului oriental cu vechile preocupări privind astrele, ale strămoșilor noștri. În gromovnicul lui Artur Gorovei, ce s-a publicat în ”Șezătoarea”, în anul 1916, se făceau următoarele atenționări asupra acestei zodii.
”De va tuna în numărul scorpii, taere și iarna gre arată, și în lature despre amiazăzi va fi răpire între cei mari, și va veni altă împărăție, și vor păți oamenii foamete. Iar de va fi cutremur, pâine va fi multă și bine la tot omul, și mai marele lor va peri.
Iar de va fi tunet, la amiazăzi, în țara Arabii va fi ploi și pâine nu va fi, și va prinde un om pre altul și să vor înăca, și pe oamenii dintre-ace țară vor fi boalele de la Dumnezău.
Iar de va fi cutremur întru amiazăzi, între împărați va fi pace și dragoste, și oamenilor bucurie și oști nu vor fi.
Ploi în vreme și pâinile vor rodi, tinerilor și dobitoacelor moarte.
Iar de va tuna noapte, tuturor va fi pradă. Cetăților și corăbiilor va fi de perire, și hiara vor fi multe spre paguba oamenilor, și mulți vor fi uciși din cer.
Iar de va fi cutremur peste noapte, toată lume se va scârbi, și fără zăbavă iar să vor umple de bucurie. Sămânăturile celor devreme nu le va fi bine, iar pe lângă mare să va face pâine multă și ploi vor fi multe”.
Tradiții creștine de toamnă – Moșii cei mari
În unele părți ale tării, sâmbăta dinaintea Sfântului Mare Mucenic Dumitru este consacrată pomenirii celor adormiți, care s-au mutat la viața cea veșnică și nu în neființă, cum greșit se exprimă unii. Acestă sâmbătă este cunoscută în popor sub denumirea de ”Moșii de toamnă”, când oamenii fac milostenii pentru sufletele celor adormiți. Aceasta întrucât roadele pământului au fost adunate de oamenii gospodari și astfel au posibilitatea să dea din prisosul lor și celor nevoiași.
Biserica Creștin-Ortodoxă manifestă o grijă deosebită față de sufletele celor adormiți întru Domnul, prin diferitele slujbe de pomenire ale morților și milosteniile rânduite în acest sens, întrucât moartea, pentru noi, nu înseamnă o ruptură totală de lume, o încetare a existenței, ci doar o trecere la o nouă viață, noi putând să rămânem în comuniune cu cei trecuți dincolo în și prin Biserică.
În Calendarul Popular al românilor, sâmbăta ce precede sărbătoarea Sâmedrului este considerată una dintre cele mai însemnate zile ale morților și este cunoscută sub numele de Moșii lui Sâmedru, Moșii de Toamnă sau Moșii cei Mari.
Femeile împart colaci, grâu fiert în lapte, mere, nuci și must. În unele locuri, ofranda se numește „cununa roadelor” și se crede că în ea stă sporul, bunăstarea și puterea de a trece peste iarnă. Acest obicei continuă cultul arhaic al strămoșilor, întâlnit în mitologia mai multor popoare.
De exemplu, la indieni – „Pitarah”, la romani – „Manes” și „Lares”, la nord-caucazieni – „Narți”, la polonezi – „Dziady”, la bieloruși și ucraineni – „Dedy”. În accepțiunile bunicilor noștri, Moșii sunt cei care fac legătura între cer și pământ, sunt înțelepții mântuitori ai neamului.
Originea tracă a cuvântul „moș” atestă faptul că avem de-a face cu un cult precreștin de cinstire a morților, de o importanță foarte specială în calendarul popular, care îi rezervă peste nouăsprezece zile pe parcursul unui an calendaristic. În aceste perioade, de sărbătoare a Moșilor, se credea că cerurile sunt deschise și că sufletele morților vin acasă. Pentru a se întoarce de unde au plecat, oamenii le aduceau ofrande ritualice bogate în alimente și băutură.
Obiceiul datului de pomană pentru cei plecați, prezent în toate comunitățile până în ziua de azi, continuă acest cult de cinstire a morților, a moșilor de neam.
