Astăzi va avea loc Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Neamț, unde ar trebui stabilite sancțiunile sau premiile inspectorilor din Comisia care a aprobat 139 de cereri speciale de transfer, considerate ilegale de Corpul de Control al Ministerului Educației, forul superior al IȘJ. Până ce instituția supremă a învățământului nemțean va face un comunicat de presă oficial, suntem în măsură să vă anunțăm că, potrivit surselor noastre, la inspectorat, s-a pus batista pe țambal.
Sursele noastre susțin că nu se va da nicio sancțiune și că motivația va fi una socială, în sensul că membrii Comisiei Județene de admitere la liceu nu s-au gândit să creeze avantajeze pentru niște elevi în dauna altora, ei doar s-au gândit că săracii elevi vor abandona școala sau că sunt prea săraci ca să-și permit să meargă la școlile unde au fost repartizați pe baza propriilor lor competențe de la examen. Cum sursele noastre de obicei nu greșesc, rămâne de văzut dacă va exista chiar atâta tupeu încât să se treacă peste o asemenea insultă la adresa actului educativ promovat de școală, în măsura în care mai este el promovat în societatea actuală.
Din punctul nostru de vedere, se impun câteva întrebări și se cuvin câteva propuneri:
- Dacă sunt membri din Consiliul de Administrație care au făcut parte din comisia respectivă, cum își mai justifică ei locul în acest organism?
- Toți membrii comisiei să fie premiați și să li se asigure bonusuri la salariile de merit, cu mediatizarea faptei pentru care li se acordă asemenea lucruri.
- În toate unitățile școlare din județ, la orele de dirigenție, elevii să fie învățați că IȘJ promovează frauda, minciuna și faptul că nu contează rezultatele de la examene, ci contează PCR. Chiar și în epoca curățeniei sub egida DNA.
Mesagerul de Neamț
Un comentariu
Foarte rau!La Suceava au fost demisi vinovatii!!Ori e lege pentru toti sau pentru niciunul.Domnul Salar de la Minister ce zice???