Pe o vreme nu tocmai prietenoasă, cu ceață densă și cer mohorât, sâmbătă, 26 septembrie, în tot satul Corni nu era nimeni pe ulițe.Toată suflarea se adunase, cu mic, cu mare, în curtea bisericii, unde avea loc unul din cele mai importante evenimente din an pentru oamenii locului: hramul. Situată la capătul unui drum abrupt, pe care abia dacă au loc două mașini, bisericuța monument arăta de la poartă că e în sărbătoare. Șirul lung de autoturisme, cu numere din mai toate colțurile țării, dovedeau că fiii satului nu și-au uitat rădăcinile. Îmbrăcați unii în straie populare țesute de bunici sau de părinți și păstrate cu sfințenie pentru ocazii speciale, iar alții cu ce au mai bun prin dulapuri, sătenii s-au așezat în genunchi, direct pe pământ sau pe pavelele din curte, au cântat, au spus rugăciuni și au stat cât a fost slujba de lungă în pace și în smerenie. Tot în curte, unde s-a ținut Sfânta Liturghie, sub niște meri plini de rod, au fost așezate, pe mese, coșurile cu fructe și colivele întru cinstirea și pomenirea celor adormiți. Între timp, în bucătărioara de la casa praznicală, câteva gospodine dădeau zor cu mâncarea pentru masa la care au fost poftiți, printr-o invitație de suflet a preotului paroh, toți creștinii care s-au adunat la ziua cinstirii Sfântului Apostol Ioan, ocrotitorul bisericii și al satului.
Bisericuța din bârne de stejar, ctitorită acum mai bine de 200 de ani, este singura instituție din sat, iar preotul Nicolae Capșa a trezit în fiecare din oamenii satului dragostea pentru trecut, pentru semeni și pentru Dumnezeu, în egală măsură. Spre deosebire de slujbele de la multe biserici, unde vezi semne de nerăbdare, ba chiar conversații între credincioși, la Corni toată lumea se roagă. Fiecare pare singur cu Dumnezeu, dar este, în același timp, alături de ceilalți.
„Aici am fost botezată, la miezul nopții” (foto femeia în costum popular)
Mândră, în costumul ei vechi de aproape 100 de ani, o constănțeancă prin „adopție”, dar fiică a satului cu toată ființa, ne-a povestit ce înseamnă pentru ea bisericuța de pe cel mai înalt deal al județului: „Aici am fost botezată, la miezul nopții. Mama era plecată, eu aveam doar două săptămâni și bunica mi-a dat cu lingura niște supă de cartofi. O bucățică de cartof mi-a ajuns în nas și mai să mă sufoc. Bunica m-a luat în brațe, peste grădini, și m-a adus la biserică să mă boteze. Când m-a băgat preotul în cristelniță, apa fiind rece, am strănutat și a sărit cartoful. Și uite cât om m-am făcut! Sărbătorile bisericii sunt parte din sufletul meu, așa cum sunt părinții. Vin la mormântul lor și mă uit la lucrările tatei, om simplu cu patru clase, care a muncit 40 de ani la ele, numai iarna când avea timp. Am și acasă câteva pietre cioplite prin curte și le păstrez cu mare drag. A lucrat și icoane, cu rame din lemn, dar de când s-a pus lambriu în casa praznicală nu mai pot fi agățate pe perete și stau, undeva, unele peste altele”.
Frumoasă în costumul ei vechi, „constănțeanca” de la Corni are aceeași împăcare pe chip, care se poate vedea la toți fiii satului, de la copiii de școală, care au citit rugăciuni în biserică pe tot parcursul slujbei, până la bătrânii, care s-au ajutat de baston să poată ajunge la bisericuța din deal. Căci, vorba părintelui, numai cei căzuți la pat au rămas acasă în această zi specială.
Pentru sat, e sărbătoare cu cruce roșie
„Ziua de 26 septembrie este marcată în calendar, pentru creștinul ortodox, ca zi de cinstire a adormirii pământești și a renașterii cerești a Sfântului Ioan Evanghelistul, numit și Apostolul Iubirii, iar pentru modesta comunitate a satului Corni, ca zi de hram al bisericii și sărbătoare a întregii obști”, a declarat părintele Nicolae Capșa. „Dacă perioada comunistă atee făcea imposibilă cinstirea acestei sărbători în timpul săptămânii – creștinii fiind nevoiți să muncească pe tarlalele CAP-ului, ci doar în prima duminică de după această zi, astăzi, din fericire, sărbătoarea se cinstește chiar în ziua sfântului. Pentru sat, este considerată sărbătoare cu cruce roșie, ceea ce creează o atmosferă sărbătorească în plus. Și, pentru ca bucuria să fie deplină, la această sărbătoare se adaugă și fiii satului, care vin spre a-și revedea părinții față către față (cu cei ce mai trăiesc) și suflet către suflet (cu cei ce au plecat ACASĂ, la Tatăl Cel Ceresc). Și, pentru că este o atmosferă reală de sărbătoare și nu artificială, vin și mulți alți creștini ce s-au îndrăgostit de bisericuța Sf. Ioan (pe care plastic o numim coliba dacilor liberi) și de duhul autentic de sărbătoare creștină. Această împreună rugăciune este posibilă în mod deosebit, pentru că slujba se săvârșește afară, în altarul de vară, și astfel toată suflarea, vrând-nevrând, se alătură cu inima de slujirea din sfântul altar. Sărbătoarea în sine este amplificată și de faptul că hramul bisericii este implicit și sărbătoarea satului – cum e și firesc – neavând o altă zi laică de sărbătorire”.
Burii, carpii și geții – toți pentru unul, unul pentru toți
Părintele Capșa nu este doar preot pentru sătenii din Corni. I-a învățat istorie și geografie, i-a învățat să respecte și să iubească portul popular și, mai presus de toate, i-a învățat să fie români adevărați. Și așa îi educă și pe cei mai tineri fii ai satului, pe care-i adună, de 3 ani încoace, la tabăra dacilor liberi. Anul acesta, în perioada 17-23 august, 46 de copii, dintre care 11 din parohie, au participat la tabără, grupați – în funcție de vârstă – în buri (cei mai mici), carpi (cei mijlocii) și geți (cei mai mari, aproape de 18 ani), după numele a trei triburi dacice ale căror vestigii din secolele II-IV au fost descoperite la marginea satului. Cei 9 instructori au avut grijă să înceapă și să încheie fiecare zi cu rugăciunea comună, să organizeze drumeții în împrejurimile satului și să le prezinte copiilor biserica-monument. Scopurile declarate, și atinse, ale taberei au fost socializarea, educația, descoperirea experienței prieteniei reale în locul celei virtuale.
Spectacolul de închidere a taberei a fost, ca și la edițiile precedente, un prilej pentru ca oamenii satului să se adune la un loc și să vadă în mâinile cui stă viitorul. Părintele a numărat 150 de persoane în asistență, în condițiile în care în Corni trăiesc exact 135 de săteni. Toți s-au uitat cu drag și speranță la copiii care au cântat muzică folk, au dansat, au recitat poezii și au prezentat scenete.
„Închiderea oficială a taberei a avut loc duminică, la finalul Sfintei Liturghii – la care cântările slujbei au fost făcute de către copii, cu premierea participanților, care s-au rugat ca această tabără sau mai bine zis acesată minune de tabără să nu țină doar 3 ediții, ci să ne revedem la anul, cu noi provocări pentru vlăstarele tinere ale noii generații”, a adăugat părintele Capșa. „Un alt aspect important a fost că tinerii au intrat în contact cu biserica și cu preotul într-o manieră mai puțin oficială, față de cea de la sfintele slujbe, mai directă, mai pe înțelesul lor, doar pentru ei, fără ochii critici ai părinților sau ai bunicilor, preotul devenind prietenul lor, iar biserica locul lor de joacă, joacă nu cu jucării, ci cu frământările și nedumeririle lor spirituale”.
Cristina MIRCEA
