Rock-ul nu e doar o poveste, ci un stil de viață. Funcționează după un cod nescris, pe care oamenii, care simt muzica și valoarea ei într-un anume fel, îl aplică în viața de zi cu zi. Poate cel mai nefericit de elocvent exemplu este cel al lui Adi Rugină. A reușit să iasă din flăcări, din fum, din moarte și s-a întors să-i ajute pe alții. Dintr-un impuls, normal pentru un om care toată viața lui a ținut la echipă și la ideea de grup. De comunitate, care reușește și trebuie să transmită un mesaj. Câți ar fi răsuflat ușurați neuitându-se înapoi în locul lui și câți s-ar fi întors?
O moarte urât de frumoasă
După ce valul de emoții – de la durere ascuțită, la revoltă – a trecut ca un tăvălug brutal, peste orice om de bun simț din țara asta, a rămas, doar pentru unii ce-i drept, ideea că acest sacrificiu colectiv nu trebuie să devină doar o știre peste care timpul să aștearnă cenușă. Nu doar condițiile din cluburi, autorizațiile, avizele, legalitatea sunt problemele pentru care zeci de oameni au pășit, nepregătiți, peste pragul lumii de dincolo, în flăcări. Ci condiția muzicii, a culturii în sine, a spațiilor în care se desfășoară activități de acest gen, în vreme ce case de cultură – unele renovate pe bani grei – zac nefolosite, pentru că însăși ideea de ”cultură” în această țară a căpătat conotații de corupție, de producători potenți aflați în spatele unui întreg mecanism, sinistru în fond, dar difuzat pe radio și, ca atare, ”viu”.
”Va începe o vânătoare de vrăjitoare în cluburile din România, ceea ce e rău, pentru că aici sunt o grămadă de oameni extraordinari, care au pus cultura mai presus de câștiguri și sigur vor avea de suferit prin hățișul unei proaste birocrații românești”, crede Adi Bezna, unul din fondatorii trupei Teuton, om care a crescut împreună cu Adi Rugină și Costi Ignat. ”De multe ori, în aceste cluburi s-au întâmplat și se vor mai întâmpla acte de mare valoare artistică, evenimente care vor aduna oameni cu suflet sensibil, care nu găsesc astfel de manifestări pe scenele instituțiilor de cultură.Să nu uităm că Nicu Alifantis, ca să pomenesc doar un nume cu rezonanță, s-a oprit la Piatra Neamț, în marele lui turneu național, să cânte la Km 0, și nu la Casa de cultură”.
Poate așa, în subsidiar, numai dacă autoritățile au timp și doar în cazul ideal în care programul caselor de cultură coincide cu programul domniilor lor de lucru, se vor gândi să verifice care este activitatea care se desfășoară în aceste spații – de altfel, cu destinație precisă și având o capacitate îndestulătoare, plus ieșirile regulamentare în caz de situație de urgență.
Teuton – o felie ”bucuroasă” de rock
Cine cunoaște, măcar tangențial, fenomenul rock din România știe că, exceptând uscăturile accidentale din comunitate, rockerii sunt oameni cu familii, cu serviciu, citiți, dar măcinați de lucrurile pe care nu le pot schimba, însă nici nu le pot accepta. Muzica devine, astfel, singurul mod în care pot să-și exprime sentimentele, trăirile și, mai ales, revolta față de faptul că, în vreme ce ei susțin societatea, muncind și plătind veșnicele taxe și impozite, societatea nu-i susține în niciun fel. Ba îi lasă să moară în niște hrube insalubre, unde au ajuns să se manifeste, pentru că nu mai au loc în altă parte din cauza atâtor ”valori” de carton.
”Povestea trupei TEUTON e o parte a vieții mele”, spune Adi Beznă. ”Poate una din cele mai frumoase și adevărate. Dacă scriu acum, o fac pentru cei doi Oameni, Artiști, Prieteni, cărora le mulțumesc pentru amintirile lăsate în inima mea. Costi Ignat și Adrian Rugină sunt două repere ale prieteniei mele și ale vieții de rocker și muzician, două povești pe care le-am împărțit în anii cei mai frumoși de Piatra Neamț. Spun asta, pentru că nu ne mai întâlnisem de ceva vreme. Poate și sigur, multă vreme, adică vreo 3-4 ani de zile. Ca o ciudățenie a destinului, îmi propusesem să mă întâlnesc pe 12 noiembrie cu ei, la București, unde urmează să am un concert de muzică folk. Trupa Teuton a însemnat Adi Necula (voce, chitară bas), Costi Ignat (tobe) și eu. Deși a apărut în presă că Adi Rugină a fost membru Teuton, Adi a trecut doar o perioadă pe la noi, el cântând în acea vreme cu altă trupă de valoare din Piatra Neamț. Dar pe toți ne leagă una din cele mai frumoase povești ale orașului, la care am ținut cu toții, Festivalul Tabără de muzică Rock, Young Rock for Youngs (1994-1998), una din cele mai importante mișcări muzicale ale vremii, zic eu. Mi-aduc aminte că, de fiecare dată când venea vremea festivalului, dormeam împreună și munceam la scenă, la organizare și la toate cele, ca să iasă bine. Ca să se vadă pe harta muzicală românească un oraș viu: Piatra Neamț. Tot anii aceia au fost anii primelor manifestări de amploare în Piatra Neamț, primele festivaluri ale berii, Ziua Mondială a Mediului, primele Zile ale orașului. La toate am fost împreună. La toate am transmis mesajul tinereții noastre. Deși eu cu Adi Necula ne-am oprit din drumul muzical rock în 1998, Costi și cu Adi au mers mai departe. Și bine. Și de aceea vor rămâne în conștiința rock”.
”Fiecare om ține o zi la piept/ Ca pe-o pasăre ce nu a învățat să zboare/ Ca să-i fie cald atunci când moare/ Și renaște-a doua zi mai drept” – cuvintele unui viitor cântec pe care Adi Bezna îl va dedica prietenilor săi
La viteza cu care s-au făcut și s-au desfăcut de-a lungul anilor trupele rock, contează mai puțin că Adi Rugină a fost doar o trecere meteorică prin Teuton (a participat la repetiții, dar niciodată la concerte). Și-a păstrat spiritul și a făcut muzică toată viața. A fost unul dintre cei mai respectați organizatori de spectacole și a demonstrat, până în ultima sa clipă, că a fost om întreg. ”Un talentat”, cum l-a descris Adi Bezna.
La rândul lui, Costi Ignat, ”un copil” care acum 17 ani încerca să prindă musca în zborul ei sinuos de pe tobă, a reușit. ”S-a uitat mirat la mine și a râs. Pe urmă, a făcut. Un zbor care a durat mai bine de 6 ani. Un zbor împreună, care avea să se cheme Teuton. Am amintiri grozave din anii acei”, spune Adi Bezna.
Și cum să n-ai? De la atenția sporită din partea SRI, care avea informații despre Bezna ca fiind ”liderul sataniștilor din Moldova”, până la bătaia cu sucuri de la Timișoara, unde studenții i-au primit cu maximă ostilitate pe ”moldoveni”, pentru ca în timpul concertului să se facă liniște deplină, iar la sfârșit toți să se înghesuie la autografe și tricouri.
”Am luat o grămadă de premii la festivalurile din țară și am trăit mândria că am putut să punem Piatra Neamț pe harta rock din România”, completează același Adi Bezna. ”Țin minte că, la un festival, pe la Posada Rock, cineva ne-a prezentat trupa Teuton din Suceava, iar publicul a răspuns… «din Piatra Neamț măăăăă!»… cum să nu fii mândru? Am început în anii ’92, am cântat în o mulțime de locuri din Piatra, fiecare cu amintirile lui de creație. Va veni vremea când vom povesti, și eu, și Adi Necula, despre asta. Am cântat și în licee, în sălile de festivități, și la balurile bobocilor, și în multe locuri. Mă întorc la cei doi Oameni frumoși pe care i-am pierdut și îmi doresc din toată inima să nu rămână două subiecte de știri ale acestor zile tragice, la fel ca alte subiecte pe care media le va pune printre rânduri. Meritau mult mai mult pentru valoarea lor ca oameni și artiști! Poate e vremea unui semnal grav de alarmă, cum că muzica bună trebuie să revină acolo unde îi e locul. Zilele acestea am plâns și m-am rugat pentru cei care trebuie să rămână în viață. S-a plătit prea mult preț pentru nerozia și lăcomia unor oameni care fac avere pe spatele artiștilor. Să fim lângă cei îndurerați și să păstrăm memoria celor care au trecut înaintea noastră Dincolo, într-un mod atât de crunt. Am vorbit cu Adi Necula și am hotărât să facem ce ne stă în putință ca 29-30 octombrie să fie ZIUA DEMNITĂȚII ROCKULUI UNDERGROUND”. (Cristina MIRCEA)
3 comentarii
Dumnezeu sa-i aiba in paza.
Imi amintesc de acele nopti de iunie, intre anii 1993-1996,cand 4 prieteni, Adrian Bezna, Adrian Rugina, Adrian Necula si Costi Ignat, Trupa Teuton, tinea piata din fata Hotelului Ceahlau, intr-o vibratie pozitiva. Va mai amintiti?
Odata, demult, Adrian Bezna, mi-a dat o caseta cu Teuton pe care am dus-o unor prieteni din Minneapolis (SUA). Sper sa regasesc in colectia mea de muzica rock o copie dupa acea caseta pe care sa o fac publica. Cu permisiunea lui Adrian Bezna.
Din cate imi amintesc, dl.profesor Ion Amironoaie, detine si niste inregistrari video cu acele concerte. Si, s-ar putea,ca si dl.Dan Urcanescu sa detina niste inregistrari video a acelor zile de vis.
Dumnezeu sa-i ocroteasca pe cei doi concetateni ai nostri.
Gheorghe Ocneanu
As dori sa fac cateva completari la comentariul anterior.
Am omis, dar nu din rea vointa ci, pur si simplu din uitare, ca secvente cu trupa Teuton din acele veri fierbinti ale anilor 1993-1996, s-ar mai putea gasi la dl. prof. Horia Alupului-Rus care, dupa parerea mea, a fost cel mai bun animator/manager cultural al judetului dupa 1989.
Sper ca niciunul dintre cei trei potentiali posesori de documente vizuale despre trupa Teuton, dnii Amironoaiei, Urcanescu si Alupului-Rus nu se vor simti lezati daca ii voi fi invocat. Daca vreunul dintre dumnealor considera necesar ca trebuie, imi cer scuze anticipat.
Dupa primul comentariu, am primit niste apeluri telefonice de la cativa amici/cunoscuti. Nu le spun prieteni. Si cei care imi sunt cu adevarat prieteni stiu de ce..
Dar vreau sa le amintesc/reamintesc ca fac parte din generatia care a mancat muzica rock pe paine datorita postului de Radio Europa libera, a lui Cornel Chiriac si a emisiuniunii acestuia, Metronom, precum si a postului de radio Bucuresti si a dlui Paul Grigoriu.
In concluzie, chiar daca am trecut, eu si poate altii din generatia mea, prin intamplari nu tocmai fericite sau vrute si nevrute, nu ma dezic de tineretea-mi rock. Cum spunea Edith Piaf, Je ne regrette rien.
Gheorghe Ocneanu
PS. Sunt alaturi de cei care vor ca tara sa depaseasca faza de superficialitate in care se scalda de la razboi (al doilea) pana in zilele noastre.
Dar nu pot accepta ca cineva, fie el si Presedintele Romaniei, sa-mi transmita un mesaj care se adreseaza cu aplelativul de “voi” (persoana a doua plural). Cunosc prea bine capcanele limbii engleze dar acolo exista niste nuante. Care, utilizate fara discernamant in limba romana, ar putea sa duca la utilizarea unui pronume de politete, respectiv dumneavoastra. In caz contrar, eu, cel putin, traiesc sentimentul ca a aparut un nou TATUC. Care spune ca v-am inteles pe voi, va ascult pe voi… Un fel de dispret fata de demnitatea cetatenilor normali (carnea de tun, vorba unui poet) ai Romaniei…
Ca o experienta trista referitoare la modul de adresare a politicienilor fata de “opinca” voi transcrie cateva randuri din” Amintirile” parintelui Valeriu Anania publicate de Editura Polirom in anul 2011, pag. 177-178.
“Patrascanu ( Lucretiu Patrascanu, ministru al justitiei in anul 1946, anul revoltelor studentesti din CLuj) a avut proasta inspiratie sa nu tina seama de un anumit formalism al vietii universitare din Cluj, in virtutea caruia profesorii li se adresau studentilor cu “domnilor colegi”, “domnisoarelor colege”-nici in ruptul capului nu i-ar fi tutuit. Ministrul Justitiei-care si el era profesor – a venit cu mesajul de la Bucuresti si si-a inceput discursul cu “Baieti, eu am venit la voi sa ne cunoastem”.. “Baietii” au marait a insatisfactie ,dar ministrul a continuat cu “voi” si “voua”,”ale voastre”, pana ce toata sala a irupt in fluieraturi si huiduieli si oratorul a trebuit sa paraseasca scena intr-un vacarm infiorator. M-asurprins lipsa de tact a lui Patrascanu si m-a intristat.
Mentionez ca citatul din memoriile parintelui Valerian Anania, se refera la un moment de criza din istoria Romaniei din anul 1946, anul grevei studentesti din Cluj, in anul 1946, prima revolta generata de incapacitatea sau reaua vointa a administratiei centrale de a gestiona niste realitati ale Romaniei din acele vremuri (anul 1946).
PS. Romanii au niste vorbe legate de “trasul de sireturi”…