Agenția Națională de Integritate a dat astăzi, 26 noiembrie, o nouă lovitură la Neamț. Cristina Păvăluță, directoarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, a fost declarată incompatibilă, în intervalul 22 aprilie 2013 – 28 ianuarie 2015. ANI a constatat, potrivit unui comunicat de presă, că șefa DGASPC Neamț “a deținut, simultan cu funcția publică și funcția de membru în Consiliul de Administrație al SC Parking SA (societate de interes local la care Consiliul Local Piatra Neamț este acționar majoritar, cu o cotă de participare la capitalul social/beneficii de 69,51%)”.
„PĂVĂLUȚĂ CRISTINA a încălcat, astfel, dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «[…] Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate […] în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public […]» (…) Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, menționează ANI în comunicatul citat. (Mesagerul de Neamț)