Când cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor s-a întors la Piatra Neamț – Amintiri cu Gheorghe Gruia

În toamna anului 2000, un eveniment de neuitat a animat micuța urbe de la poalele Pietricicăi. Gheorghe Gruia, acum în vârstă de 75 de ani, handbalistul nr. 1 al tuturor timpurilor (desemnat în 1992, de IHF), s-a întors la Piatra Neamț, după 23 de ani de când spusese adio carierei de jucător tocmai la Relonul Săvinești. ”Pele” al handbalului a fost întâmpinat cu brațele deschise de regretatul profesor Ovidiu Țoc, ex-antrenorul și prietenul său, de foștii colegi și suporteri, care i-au scandat din tot sufletul: ”Gheorghe Gruia, te iubim și cu tine ne mândrim!”. Pe atunci, dublul campion mondial și câștigător al Cupei Campionilor Europeni, cu Steaua – sau ”Mâna de aur”, cum era supranumit – antrena reprezentativa de tineret a Mexicului și venise să dispute cu aceasta o serie de meciuri de verificare, la Piatra Neamț, Sighișoara și București. Elevii lui Gheorghe Gruia aveau ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial de tineret din 2001, din Elveția.

”Am trăit un sentiment de-a dreptul tulburător”

Fibrex Nylon și naționala Mexicului au susținut două partide de pregătire în sala Ceahlăul, ambele fiind câștigate clar de formația gazdă: 45-17 (22-8) și 35-17 (18-8). Confruntările au fost arbitrate de Gheorghe Lămășanu și Constantin Zăbavă. La Fibrex Nylon evoluau jucători ca Tancău, Armanu, Gicovanu, Nedelcu, Țical, Tucanu, Fermeșanu, Samoilă, Căescu, Drăgoi, Grigoraș, Pitariu, iar antrenor era Liviu Paraschiv. La capătul ultimului meci, clubul pietrean i-a oferit lui Gheorghe Gruia un trofeu special, pe care au fost gravate următoarele cuvinte: ”Domnului Gheorghe Gruia, cel mai valoros handbalist al lumii”.

”Revin la Piatra Neamț după 23 de ani. Oamenii m-au primit cu o căldură extraordinară. M-a impresionat faptul că pietrenii nu m-au uitat. Sunt bucuros că mă întorc în orașul de care mă leagă ultimele amintiri din cariera mea ca jucător. Să revin după 23 de ani, într-un oraș unde nu am stat decât un an, timp în care am jucat pentru echipa Relonul, și unde mi-am încheiat cariera sportivă, să-ți revezi foștii colegi de echipă, este un sentiment de-a dreptul tulburător. De fapt, nu am jucat decât la Steaua și Relonul Săvinești. Mă bucur că, după 23 de ani, m-am revăzut cu fostul meu antrenor, prof. Ovidiu Țoc, care îmi este un foarte bun prieten. Practic, sunt copleșit de felul în care am fost primit”, a spus ”tunarul” de odinioară al naționalei.

Cu același prilej, Gheorghe Gruia și-a primit și legitimația de joc de la profesorul Dan Valentin, care i-a păstrat-o cu sfințenie aproape un sfert de secol. Din păcate, deși era an electoral, nicio oficialitate, niciun candidat la vreo funcție de primar sau altă calitate publică nu au participat la meciurile cu Mexic.

Mini-inteviu 2000

– Care au fost cele mai frumoase momente din viața sportivă?

Cele mai frumoase momente din viața mea au fost acelea în care am câștigat. Îmi amintesc cu plăcere de antrenamentele dure pe care le faceam la tinerețe. A fost frumos când am urcat de două ori pe podium, în 1964 în Cehoslovacia și 1970 în Franța, la Mondiale, și când am câștigat cu Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1968.

– Cum arăta o zi de antrenament?

Dimineața, la ora 8, alergai deja pe pistă, apoi făceai 50 de minute gimnastică de dezmorțire. Ne spălam, mergeam la masă, ne odihneam puțin, până la 12, când începeam din nou antrenamentul, până la ora 14. Două ore te puteai odihni, pentru ca, de la ora 18, să înceapă o nouă ședință de pregătire. Până la orele 22-23, erai liber, timp în care încercai să mai înveți ceva, dar de cele mai multe ori adormeai cu carte în mână. Se lucra foarte tare.

– Ați început handbalul la 21 de ani, după ce ați practicat cu succes atletismul și voleiul. De ce așa târziu?

Crezi că, dacă îl începeam la 16 ani și, la 21 de ani, aveam deja genunchi rupți, era mai bine? Handbalul cred că mi-a venit ca o mănușă bine apretată, după atâtea sporturi practicate anterior. Eu aveam calitățile fizice necesare, bine dezvoltate, ceea ce a reprezentat un mare avantaj.

– Din 1985, predați la cea mai renumită universitate din Mexic, UNAM…

Ca să reușesc să predau acolo, am avut nevoie de un CV foarte dezvoltat. Eu l-am avut atât de amplu, încât, după ce l-au citit, mi-au spus că nu au suficienți bani ca să mă platească, pentru ceea ce știu.

– Cum ați cunoscut-o pe soția dumneavoastră?

M-am căsătorit în 1965 cu Alexandra, pe care am cunoscut-o prin intermediul prietenului meu Valentin Samungi. Fiind în cantonament cu Steaua, mâncam la restaurantul Perla, din Craiova, unde am văzut-o prima oară. Mi s-a părut foarte frumoasă, am curtat-o vreo doi ani, după care ne-am căsătorit. Și acum o iubesc la fel de mult.

Gruia a debutat la Relonul, într-un joc cu Minaur Baia Mare

Prieten la cataramă cu actorul Ștefan Iordache, care i-a fost coleg de bancă în gimnaziu, interul Gheorghe Gruia a jucat la echipa Relonul (promovată atunci în premieră în prima divizie) în stagiunea 1976-1977, când a acceptat invitația remarcabilului antrenor Ovidiu Țoc. În același sezon, au mai venit la formația săvineșteană alți doi titrați handbaliști: Alexandru Dincă și Teodor Coasă. ”Scria pe afișe că joacă și Gruia și lumea se îmbulzea la meciuri ca la urs, cam 2000 de spectatori veneau la terenul de zgură de la sala Ceahlăul pentru a ne vedea”, a precizat căpitanul Duțu Samson, golgeterul Relonului în anul promovării, cu 150 de goluri.

Gheorghe Gruia nu mai jucase de trei ani. El a debutat la Relonul în luna octombrie 1976, când a înscris 4 goluri în meciul cu Minaur Baia Mare, pierdut de pietreni cu 19-20. ”Cu toată reintrarea lui Gruia (nu era colț în Piatra Neamț, în care afișele să nu anunțe cum că ”joacă și Gruia”!), Relonul nu a putut trece de Minaur Baia Mare. Complet restabilit de pe urma unui accident, Gruia a trecut cu succes normele de control pretinse de federație, primind dreptul deplin de joc începând cu partida cu Minaur”. (Ceahlăul, 8-16 octombrie 1976).

După sezonul petrecut la Relonul, pe 3 septembrie 1978, Gheorghe Gruia a plecat în Mexic. A ajuns acolo cu 7 dolari în buzunar, pe care i-a dat pe un taxi.

”Parcă erau niste ”copii cu părul alb”

”Gheorghe Gruia a venit la Piatra Neamț, în anul 2000, la invitația prietenului său de o viață, Ovidiu Țoc și a lui Dorel Sanie. «Guriță», așa cum îl numeau colegii și prietenii săi, s-a apropiat de Ovidiu Țoc în acel campionat de neuitat (1976-1977), în care a jucat la Relonul. Îmi amintesc cu drag momentul revederii dintre ei, din urmă cu 15 ani. Eram student pe vremea aceea. Multe emoții, strângeri de mână, îmbrățișări și zâmbete. Povestiri din trecut, despre handbal și nu numai, mai aduceau pe chipul lor câte o lacrimă sau un surâs ștrengăresc. A avut loc o întâlnire festivă la restaurantul Central (de fapt, întâlnirile și povestirile aveau loc în fiecare seară), alături de Dumitru Samson, Constantin Zăbavă (fost jucător la Relonul, Steaua și echipa națională), Gheorghe Lămășanu, antrenorul emerit Dan Valentin, tatăl meu, și, printre toți acești oameni minunați, stingher și timid, eu, Ovidiu Țoc junior, îi ascultam cu sufletul la gură, cum depănau amintiri, uitându-mă la ei cum parcă erau niște «copii» cu părul alb, care se amuzau ori retrăiau pentru câteva clipe lucruri petrecute în urmă cu 23 de ani, cu o luciditate a detaliilor ce ar stârni «invidia» și celui mai sârguincios cronicar sportiv. Pot spune că «A fost o dată ca niciodată…» și, de la an la an, din păcate, rămân din ce în ce mai puțini să le povestească”. (Ovidiu Țoc junior, profesor la LPS Piatra Neamț). (Ana MOISE)