Premoniție sau nu, în Neamț, pe 22 octombrie, cu câteva zile înainte de tragedia de la București, prin ordin, prefectul Ioan Vlad Angheluță cerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență o informare privind rezultatele controalelor în unități de turism și agrement. Cu trei zile înainte de incendiul de la București, într-o ședință plictisitoare, cum sunt cam toate cele de Colegiu prefectural, colonelul Ioan Nițică, șeful ISU, prezenta un raport care astăzi, trebuie să recunoaștem, trebuie privit cu alți ochi. Sub avalanșa de cifre și tabele, apare o situație deloc roză, o situație care nu numai că trebuie să dea de gândit, dar care trebuie remediată cât mai curând posibil. Ce deranjează, ca de obicei în asemenea cazuri, este că nu există date concrete cu privire la societățile și localurile care au încălcat flagrant legea. Nimeni nu cere să știe cui îi lipsește o siguranță, dar n-ar trebui să-l cunoaștem toți pe cel care a început activitatea fără autorizație?
Dimensiunea răului existent este cu mult mai mare decât apare în acest raport, deoarece el este oglinda activităților de control din primul semestru al anului, în doar 60 din cele 282 de obiective de turism și agrement clasificate. Despre cele neclasificate, nu se face vorbire, deoarece ele nu există, chiar dacă funcționează. Lor nu li se întâmplă nimic decât dacă moare cineva.
Ce s-a controlat și constatările generale
Cei de la ISU au controlat 2 hosteluri, 8 hoteluri, 5 moteluri,1 pensiune urbană,11 pensiuni agroturistice, 8 pensiuni turistice rurale și 6 cluburi sau discoteci. Adică exact locuri în care se desfășoară activități care presupun mase mari de oameni.
Limbajul cazon a surprins situația în câteva fraze: ”Au fost constatate 241 de încălcări ale legislației privind securitatea la incendiu, din care 140 au fost organizatorice, 24 legate de pregătire, 13 au fost de natură constructivă și 64 tehnice. Pe timpul controalelor, au fost soluționate 22 de încălcări.
Încălcările legislației au fost sancționate cu 33 amenzi contravenționale în cuantum de 86.500 lei și 257 avertismente. Nu au fost aplicate sancțiuni complementare.”
Coroborând ce s-a controlat și ce a rezultat în urma controlului cu atenție, rezultă că, în cele 60 de obiective controlate, au fost identificate 241 de încălcări ale legislației privind securitatea la incendiu! O medie de 6 încălcări pe obiectiv controlat, ceea ce spune multe despre cât de permisivă era legislația în domeniu până de curând. Era mai avantajos de plătit o amendă de 1250 lei – jumătate din minimum – decât intrarea în legalitate.
Interesantă este și genul acestor încălcări de legislație, care sunt de natură tehnică sau constructivă, cele mai grave probabil, restul fiind de natură organizatorică, care ține, efectiv, de chestiuni ușor de rezolvat.
Cea mai importantă constatare făcută de cei de la ISU este alta și ne arată cât de mare este mafia și cum se poate începe o activitate în domeniul turistic și de agrement cu nepăsare față de siguranța clienților sau chiar de propria siguranță: ”În urma desfășurării controalelor, s-a constatat că există o serie de obiective care au fost puse în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu. Pentru reducerea numărului de astfel de obiective, am propus Inspectoratului General pentru Situații de Urgență implicarea autorităților naționale de acreditare în turism în vederea acordării clasificării turistice după obținerea autorizației de securitate la incendiu”.
De fapt, ni se se spune, fără a se da nume de societăți, deși așa ar fi normal, că hoteluri, pensiuni, discoteci sau alte asemenea localuri și-au început activitatea fără autorizație de securitate la incendiu! Există în Neamț și probabil funcționează, chiar și după ce au fost amendate.
Care au fost neregulile constatate?
Din start, trebuie spus că sunt multe și că unele dintre ele sunt foarte grave. Ele apar în raport, cum spuneam, într-un limbaj tehnic, dar ușor de descifrat. Nu se spune în ce măsură lucrurile s-au reglementat între timp. Vă prezentăm cazurile cele mai grave din raport și amenzile date.
- ”Nesolicitarea și neobținerea de către persoanele fizice ori juridice care finanțează și realizează investiții noi sau intervenții la construcțiile existente ori, după caz, de către beneficiarul investiției a avizelor și/ sau autorizațiilor prevăzute de lege”. Adică, lipsa avizelor și/ sau a autorizațiilor. S-au dat două amenzi în valoare de 5000 de lei și 10 avertismente. Cum se face diferența între amendă și avertisment, în condițiile în care nu au avize și/ sau autorizații, nu știm. Cum se făceau lucrări fără autorizații? Firmele care lucrau așa au fost cumva atenționate sau nu? Cum se făcea alimentarea – cu curent electric, de exemplu – la o clădire nouă, dacă nu existau avize? Sunt întrebări la care AR TREBUI să primim un răspuns, odată cu metodologia unică de control, care s-a elaborat după incendiul din Capitală.
- ”Începerea lucrărilor de execuție la construcții și instalații tehnologice noi, dezvoltarea, modernizarea ori schimbarea destinației celor existente, precum și punerea în funcțiune a acestora, fără obținerea avizului sau a autorizației de securitate la incendiu, după caz. Au fost acordate 9 amenzi în valoare 5000 lei/ bucată, plus 25 de avertismente”.
Surse din cadrul ISU ne-au declarat că numărul amenzilor ar fi trebuit să fie mult mai mare potrivit realităților din teren, dar s-a mers mai mult pe activitatea de prevenire.
- ”Nerealizarea de către administratorul operatorului economic, potrivit normelor generale de apărare împotriva incendiilor, a unui sistem operativ de observare și anunțare a incendiului sau de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment”. La această categorie, s-a calificat o singură firmă, cu o amendă de 2500 lei și s-au mai dat 8 avertismente.
- ”Exploatarea instalațiilor, echipamentelor și aparatelor electrice în condiții în care se generează supracurenți sau suprasolicitări, din cauza racordării unor consumatori care depășesc puterea nominală a circuitelor, existenței contactelor imperfecte la conexiuni și legături, străpungerii ori lipsei izolației la îmbinări sau la capetele conductoarelor”. Pentru aceste nereguli, s-au aplicat 5 amenzi a 500 lei bucata și 12 avertismente.
- ”Folosirea mijloacelor de iluminat electric, cum sunt proiectoarele, lămpile de control și altele asemenea, defecte ori neprotejate corespunzător, precum și a mijloacelor de iluminat cu flacără, cum sunt felinarele, lămpile, lumânările, faclele, chibriturile, brichetele și altele asemenea, în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie stabilite și marcate ca atare”. Bilanț: 5 amenzi la 500 lei bucata, plus 11 avertismente.
- ”Neîndeplinirea de către administrator sau conducătorul instituției a unor obligații: elaborarea instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor și stabilirea atribuțiile ce revin salariaților la locurile de muncă; întocmirea și actualizarea planurilor de intervenție și condițiile pentru aplicarea acestora în orice moment; să permită, la solicitare, accesul forțelor inspectoratului în unitatea sa în scop de recunoaștere, instruire sau de antrenament și să participe la exercițiile și aplicațiile tactice de intervenție organizate de acesta”. Au fost date 5 amenzi a 2500 de lei bucata și 29 de avertismente.
Acestea sunt constatări oficiale, prezentate într-o ședință la care iau parte toți șefii instituțiilor descentralizate din Neamț, care, se presupune, colaborează foarte strâns în folosul legii, al liniștii și siguranței cetățenilor. Constatările neoficiale le facem toți. Avem cluburi la subsoluri insalubre, fără nicio ieșire de siguranță, unde se fumează în draci, unde nimeni nu este interesat – nici proprietarul, nici, din păcate, consumatorul – de norme de siguranță. Nu numai în caz de incendiu. Nenorociri se pot produce și altfel. Dacă unui idiot îi vine în gând să creeze panică printre 80-100 de inși aflați sub influența alcoolului sau a ierburilor, rezultatul poate fi catastrofal. Cum ar putea face asta? Foarte simplu, ar aprinde niște artificii, de exemplu.
Valentin BĂLĂNESCU