Într-o lume în care terorismul a devenit o realitatea zilnică, în care se vorbește din nou despre identitate națională, despre renunțarea la idei utopice privind dispariția națiunilor, în România politicienilor semidocți există o teamă, de neînțeles, în a discuta despre istoria națională, de a o face cunoscută copiilor, tinerilor și chiar vârstnicilor. Cu bune, cu rele. Nu cu exagerări stupide, precum cele privind holocaustul românesc sau rolul evreilor privind răspândirea alcoolismului la români.
A spune că românii, ca nație, sunt niște criminali împotriva evreilor este la fel de prostesc cu a spune că rachiul a ajuns în satele românești odată cu evreii din Galiția. Dar fără scoaterea în evidență a rolului real al națiunii române în ecuația spațiului în care trăim, ne vom pierde de tot reperele. Vom deveni o națiune, în care orice teză inventată și răspândită pe internet va fi considerată o axiomă și o poruncă biblică. Doar învățând istorie, vom ști cine suntem și vom putea explica oricui va voi să înțeleagă că țiganii, chiar dacă trăiesc și în România, nu pot fi identificați cu românii, nici măcar la nivel de obiceiuri și tradiții.
În acest moment, există o acțiune, concertată și coerentă, de minimalizare a trecutului. Motivele țin de politicile de îndobitocire a poporului român, perfect consumator și prestator de servicii primare, țin de imbecilitatea celor care fac politica învățământului în România și de pasivitatea a ceea ce a mai rămas bun din acest popor.
Din Neamț, prin intermediul Asociației profesorilor de istorie (cu Elena Preda manager de proiect), printr-un proiect aprobat și finanțat de Consiliul Județean Neamț, a luat naștere un memorandum, care cerea revenirea istoriei în școală, ca materie de bază. România are cel mai stufos orar și, totuși, are cele mai puține ore de istorie din toată Europa. Memorandumul a fost trimis la toate autoritățile. De răspuns a răspuns doar Președinția, care a pasat răspunderea pe cei de la politici școlare. Adică aceia care se gândesc acum să reducă și mai abitir predarea istoriei, prin comasare cu geografia.
Bătaie de joc este completă și trebuie să ai CURAJ ca să amintești măcar de istorie în acest context tehnocrat. În definitiv, rețeta succesului în învățământul românesc constă în meditații.
Au existat, totuși, câteva reacții, pe care, cu riscurile de rigoare, le consemnăm, pentru istorie, care oricum se va răzbuna pe politrucii care nu o înțeleg.
Declarația de la Cluj
Participanții la masa rotundă ”Cultură și civilizație. Național și european în predarea istoriei”, din cadrul Conferinței Internaționale European Culture, organizată de Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș Bolyai, între 29-31 octombrie 2015, sub patronajul Rectorului Universității Babeș Bolyai, acad. prof. univ. dr. Ion Aurel-Pop, cadre didactice provenind din mediul academic, universitar, preuniversitar, cu toții au făcut o analiză detaliată a educației, pe problemele ce determină formarea conștiinței naționale, și au solicitat deschis Președintelui României, Primului Ministru al României, Camerelor Parlamentului o intervenție în problema predării istoriei. Pentru aceasta, le-au desenat celor de mai sus care este situația.
«Începând cu anul 2000, cu precădere, în România, ieșită relativ greu din perioada comunistă, se manifestă o criză profundă de identitate națională, care se repercutează asupra sistemului de valori, la care tinerii se raportează. Această criză are drept consecință negativă lipsa de implicare a tinerilor în viața societății, absența responsabilizării sociale și pericolul deznaționalizării, cauzat de defăimarea statului român. Sistemul educațional românesc este afectat de o criză sistemică, marcată, între altele, și de marginalizarea permanentă a istoriei ca disciplină de studiu în școală, ce a devenit o permanență a ultimului sfert de veac. Aceasta se manifestă prin:
- Reducerea drastică a numărului de ore de istorie la clasă, fapt care împiedică formarea și dezvoltarea conștiinței naționale la elevi. România, membru al Uniunii Europene din anul 2007, este singurul stat membru, conform statisticilor publicate de Consiliul Europei, rețeaua EURYDICE, Asociația Europeană a Profesorilor de Istorie – EUROCLIO, în care elevii învață în medie 1 oră de istorie pe săptămână, în timp ce, în celelalte state membre UE, în planurile-cadru sunt prevăzute între 2-4 ore la istorie.
- Lipsa finanțării necesare unei logistici adecvate lecțiilor cu caracter aplicativ și la standarde de calitate (de exemplu: absența cabinetelor de istorie, materiale didactice perimate sau insuficiente, dotarea cu mijloace moderne inexistentă, ș.a.).
- Absența motivației persoanelor implicate în procesul educațional, pentru asigurarea tranziției de la orele teoretice de istorie, la activități cu caracter practic și formativ. Ca atare, numărul redus de ore nu susțin vizitele de studiu, cercetarea istoriei locale, vizitele la muzee și obiective istorice, crearea de materiale didactice inovative, auxiliare, sprijinirea inițiativelor de învățare activă prin teatru istoric, activități specifice cercurilor/ cluburilor de istorie).
- Tânăra generație s-a format în umbra acestor carențe educaționale, ce au provocat consecințe devastatoare asupra sentimentului patriotic al apartenenței la națiunea română și la distorsionarea conștiinței naționale.
- În condițiile scăderii, permanente în ultimii 15 ani și, respectiv, drastică a nivelului calității în educație, istoria în școală este responsabilă de formarea unei culturi generale consistente, despre lume și viață, fapt evident ignorat de factorii decidenți din politicile educaționale din România, în ciuda apelurilor insistente adresate de Academia Română, facultățile de istorie ale Universităților din Cluj Napoca, București, Iași, asociațiile profesionale ale cadrelor didactice de specialitate.
Ca atare, se impune cu acuitate ca procesul educațional din România să creeze premisele educației pentru conștiința apartenenței la un popor cu o istorie remarcabilă, stima de sine și stima față de valorile perene românești, care au creat condițiile pentru rezistența în fața oricăror vicisitudini istorice.»
Liviu Bumbu – declarație politică în sprijinul Memorandumului de la Neamț
Singurul parlamentar de Neamț care a luat atitudine în această problemă este senatorul Liviu Bumbu, într-o declarație politică. Din partea celorlalți avem o lungă tăcere. În definitiv, dacă tot vorbim despre schimbarea clasei politice, ce interes ar mai avea să privească spre trecut? Pentru unii, ar fi chiar periculos.
Predarea istoriei și rolul ei în păstrarea identității naționale
Vă rețin atenția cu o problemă pe care o consider esențială, atât pentru educarea tinerei generații din țara noastră, cât, mai ales, pentru păstrarea identității noastre naționale, și anume predarea istoriei în învățământul românesc. Doresc să trag un semnal de alarmă în privința acestei situații, fiind convins de gravitatea ei, atât prin observații personale, cât și în urma participării la Conferința internațională a profesorilor de istorie, organizată la Tîrgu-Neamț, la 5 septembrie a.c., de Asociația Profesorilor de Istorie din România – APIR-Clio și de Asociația Profesorilor de Istorie din Neamț, finalizată cu Memorandumul de la Neamț.
Astfel, deși România a subscris la o serie de documente europene privind locul și rolul istoriei în școală – Recomandarea 1283/1996 privind istoria și învățarea istoriei în Europa, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și Recomandarea 15/2001 privind predarea istoriei în Europa secolului al XXI-lea, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei -, deși, în majoritatea țărilor europene, predarea istoriei are între 2-5 ore pe săptămână (în Albania 2 ore, Austria 2-3 ore, Bulgaria 3 ore, Belarus, Belgia, Cehia -3 ore, Germania, Estonia, Olanda – 3 ore, în Franța 3-5 ore, iar Marea Britanie și Ungaria – 3-4 ore), fie ca disciplină independentă, fie corelată cu științele sociale sau geografia, la noi în țară, majoritatea claselor, de la a V-a la a XII-a, cu excepția profilului științe sociale sau filologie și a clasei a VIII-a, au o singură oră pe săptămână.
Consider că este o eroare gravă, care va afecta chiar ființa neamului românesc, așa încât consider că se impune de urgență revizuirea planurilor-cadru și acordarea pentru studiul istoriei a 2-3 ore pe săptămână, de la clasa a V-a la clasa a XII-a, la toate profilurile. De asemenea, decizia cu privire la orele de istorie trebuie să fie apanajul Ministerului Educației, prin intermediul inspectorului general al disciplinei și cu o consultare reală a profesorilor de istorie și a asociațiilor lor profesionale. Este firesc să se redea rolul decizional Ministerului Educației, nu unor laboratoare obscure din Institutul pentru Științele Educației, unde am informații că s-ar pregăti o amputare drastică a numărului de ore de istorie, prin reunirea acesteia cu Geografia.
Drept urmare, propun o reanalizare a locului și rolului disciplinei istorie în cadrul curriculum-ului național, în sensul alinierii la numărul de ore existent în Europa și a recunoașterii valorii formative a acestei discipline.
Octavian Liviu Bumbu, Senator UNPR
