În ciclu ”Să ne lăudăm și să dezinformăm” sau cel deja cunoscut ”Să comunicăm doar ce vrem noi”, Prefectura Neamț a fericit opinia publică cu un comunicat perfect inutil. Aflăm că avem un Guvern darnic, care a dat în Neamț niște bani care oricum se cuveneau, pentru niște investiții în mare măsură deja executate, într-un plan național care se ocupă de investiții locale. Avem și o însumare a investițiilor, mare, de 556.730.709 lei și, obligatoriu!, 95 de bănuți! Pentru că trebuie, pentru că Dragnea, pentru că PSD, pentru că altfel nu se poate decât atunci când va trebui, pentru că Gorghiu, pentru că PNL, pentru că altfel nu se poate!
În schimb, nu se spune câți bani s-au dat acum și cam ce întârzieri sunt la finanțare, că nu dă bine la imaginea guvernului, partidului și politicienilor locali.
Apoi, ni se înșiră niște mărgărite, adică niște nume de comune care ar fi prinse în finanțări, fără să ni se dea sume la nivel de comună, lucrări finanțate, cine le execută, pentru că toate acestea sunt publice doar la nivelul oficialilor din partide și al primarilor, cel mult, chemați să semneze ce au negociat la partid.
Comunicatul Prefecturii este un model de dezinformare și de ascundere a unor adevăruri, prin omisiune și prin machierea unor realități. Nu putem decât să-i felicităm pe cei care l-au întocmit, deoarece el corespunde perfect unui lucru bine făcut, în țara românilor mândri să fie funcționari publici sau cu contract pe perioadă determinată.
(V.B.)
N.red: Ca nu cumva să fim acuzați că nu am transmis mesajul de bine al Prefecturii, cu mărețele realizări județene datorate Guvernului, vă lăsăm să-l citiți în continuare.
«COMUNICAT DE PRESĂ
Instituția Prefectului – județul Neamț a primit, vineri 06.11.2015, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, copia ordinului privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și a sumelor alocate acestora pentru finanțarea Programului național de dezvoltare locală pentru județul Neamț în conformitate cu O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală.
Lista obiectivelor de investiții ale județului Neamț, finanțate prin Programul național de dezvoltare locală a cuprins: modernizări/lucrări de refacere drumuri, alimentări cu apă potabilă, înființări rețea de canalizare și stație de epurare ape uzate, înființări sisteme de alimentare cu apă, extindere școală generală, modernizare dispensar uman, construcție grădiniță, reabilitări străzi, construire corp școală, reabilitări și modernizări corpuri de clădiri. Suma totală a acestor investiții alocate județului nostru este de 556.730.709,95 lei.
Sunt beneficiare ale sumelor alocate următoarele localități : Agapia, Alexandu cel Bun, Bahna, Bălțătești, Bicaz Chei, Bîra, Bîrgăuani, Bodești, Boghicea, Borca, Borlești, Botești, Bozieni, Brusturi, Ceahlău, Cîndești, Cordun, Costișa, Crăcăoani, Dămuc, Dobreni, Dochia, Doljești, Dragomirești, Drăgănești, Dulcești, Farcașa, Făurei, Gâdinți, Gherăești, Ghindăoani, Girov, Gîrcina, Grințieș, Grumăzești, Hangu, Horia, Icușești, Ion Creangă, Negrești, Păstrăveni, Pâncești, Petricani, Piatra Neamț, Piatra Șoimului, Pipirig, Pîngărați, Podoleni, Poiana Teiului, Poienari, Răucești, Războieni, Rediu, Roman, Români, Roznov, Sagna, Săbăoani, Secuieni, Stănița, Ștefan cel Mare, Tarcău, Tămășeni, Timișești, Tîrgu Neamț, Trifești, Tupilați, Țibucani, Urecheni, Valea Ursului, Văleni, Vînători-Neamț și Zănești.
Instituția Prefectului a transmis astăzi, 09.11.2015, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, câte un exemplar din actele adiționale aferente contractelor de finanțare, semnate de beneficiari.»
Aferim, Măriile Voastre! Că frumos le mai ziceți.