”Grajdurile Măriei Sale” nu sunt clasate în patrimoniul național

Localitatea Dumbrava din comuna Timișești este cunoscută, nu doar în județul Neamț, datorită Depozitului de armăsari. ”Grajdurile Măriei Sale” sau ”Herghelia regală” nu figurează în patrimoniul cultural național, deși clădirile sunt originale, ridicate în 1900-1904, de meșteri italieni, aduși special în România pentru aceste construcții. După atâta timp, cu mici reparații, cele 6 grajduri clădite de italieni sunt funcționale și adăpostesc armăsarii, în vreme ce altele două, construite în 1956, s-au deteriorat și sunt utilizate ca magazii și depozite de lemne de foc. La rândul lui, manejul acoperit este exact așa cum a fost construit ”pe vremea regelui”, timpul neafectându-i decât fațada, căzută pe alocuri, și acoperișul care, lovit de două trăsnete și supus, iarnă de iarnă, greutății zăpezii, s-a înclinat.

”E un demers cu două tăișuri”

Cum treci de poarta Depozitului de armăsari, pășești într-o lume calmă, care pare desprinsă dintr-un altfel de timp. În liniștea unei dimineți de duminică, singurii oameni care foiesc pe lângă grajduri sunt îngrijitorii, atenți ca toți caii să aibă mâncare și apă proaspătă. Oameni dedicați și mândri că lucrează într-un loc încărcat de istorie.

”Așa sunt clădirile cum le-au făcut italienii aduși de rege”, spune unul dintre îngrijitori, după ce lasă ”oleacă” roaba din mâini. ”Acum s-a întors roata. Pe vremea regelui veneau italienii să muncească la noi, azi se duc românii să lucreze în Italia. Numai că, de pe urma lor, nu rămâne nimic să spună cineva «uite podul ăsta sau școala asta e făcută de mână de român». Ai noștri sunt doar servitori”.

Îngrijitorii primesc, simplu și firesc, pe toată lumea. Oricine poate intra în grajduri, poate mângâia caii sau poate vedea manejul. Numai pentru cei care doresc să călărească există reguli stricte și această activitate nu se poate face decât în prezența instructorului sportiv sau a antrenorului. Armăsarii sunt, totuși, învățați să asculte numai de ei, iar cei care au și sânge ”iute” nu-s chiar ușor de stăpânit, mai ales de cei neinițiați.

În orice grajd ai intra, atmosfera e aceeași: se aud toate animalele rumegând domol, iar zeci de vrăbii zboară de colo, colo.

”Înainte nu erau boxe”, spune același îngrijitor. ”Caii stăteau laolaltă, dar erau legați în lanțuri. Poate erau și mai nărăvași. Ăștia mie mi se par blânzi, noi intrăm și le facem curățenie cu ei în boxe, nu-i scoatem. Numai instructorul și domnul Leonte îi scot ori la manej, ori la plimbare, să se mai dezmorțească și ei”.

Leonte Grădinaru are aproape 40 de ani de când lucrează la Depozitul de armăsari. Nu e genul de om care să vorbească mult sau să piardă vremea. E aproape la fel de ”iute” ca armăsarii pe care-i are în grijă. Dă ordine scurte și se mișcă cu mare viteză. E mândru de clădirile vechi, știe câte ceva despre istoria lor, dar e mult mai mândru de ”caii lui”. Ne îndrumă spre șeful de depozit.

Ioan Borș spune că s-a gândit să claseze grajdurile și manejul în patrimoniul cultural național, dar ar fi un demers cu două tăișuri: ”Dacă ar fi declarate monumente istorice, noi n-am mai putea repara nimic pe la grajduri. Toate arată așa astăzi pentru că au fost întreținute constant și orice problemă a fost rezolvată imediat după ce a fost descoperită. Boxele sunt făcute de noi și, prin amenajarea lor, deja am schimbat din aspectul original. Plus că am înlocuit acoperișurile din eternită, care erau deteriorate pe alocuri și începuse să plouă în interior. Tot cu eternită este acoperit și manejul. Sunt plăci plate, prinse în cuie de aramă, dar, în timp, au prins mușchi, nu mai sunt lucioase ca la început. Manejul are 24 de metri lățime și 36 lungime, deci suprafața construcției este de 864 mp, iar cea a acoperișului este de 1200 mp. Imaginați-vă ce greutate trebuie să susțină, când stratul de zăpadă este de 50 de cm. Iar dacă e frig și nu se ridică temperatura la 10°, să se topească zăpada, cât e iarna de lungă, acoperișul stă sub tone de greutate. De aceea s-a și înclinat. El are un sistem trainic, cu arcuri de cerc din lemn, căiuți și ancore din fier. Chiar mi-am propus ca, în viitorul imediat, să chem un specialist să facă o expertiză tehnică, pentru a stabili dacă structura de rezistență este în regulă și apoi să reabilităm tot manejul, cu interior, exterior și acoperiș. Fiind în subordinea unei regii de stat, nu avem acces la fonduri europene, însă, din câte știu, noua formă de organizare, această Direcție de creștere, exploatare și ameliorare a cabalinelor din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor, s-a înființat tocmai cu scopul de a atrage bani europeni. Din fonduri proprii în niciun caz nu ne putem permite o reabilitare a manejului”.

De la domnitorul Ștefan cel Mare, la regele Carol I

Pe locul unde se află Depozitul de armăsari din Dumbrava au fost grajdurile domnitorului Ștefan cel Mare, pe considerentul că animalele aveau nevoie de pășune și de apă, iar locul este drept, ocrotit oarecum de un deal și situat la confluența Ozanei cu râul Moldova. Nu doar condițiile ideale pentru cai l-au determinat pe domnitor să aleagă tocmai acest loc, ci și faptul că se află aproape de Cetatea Neamțului.

Istoria actualului depozit a început în1900-1904, când s-a înființat Depozitul de remontă al Armatei. ”În fiecare grajd era un pluton de 25 de cai, plus 2 pentru ofițeri și exista o cameră în care stăteau soldații”, a mai precizat Ioan Borș, șeful depozitului. ”Administarea a fost în responsabilitatea Domeniilor Regale, până ce depozitul a ajuns la Ministerul Agriculturii și, în timp, a devenit fermă. La un moment dat, avea 1463 de hectare de teren în proprietate și 74 de perechi de boi pentru lucrat pământul. Avem și acum pământ, pe care cultivăm furaje pentru armăsari, dar numai 227 hectare”.

Principalul scop al depozitului de armăsari este îmbunătățirea raselor de cai din județele Moldovei. De pe 15 septembrie până pe 15 martie, animalele (din rasele arab, semigreu, sport, lipițan, cal de Bucovina, gidran, pur sânge englez) sunt retrase în depozit, pentru refacere, în vederea unei noi campanii de montă. De asemenea, depozitul oferă posibilitatea de practicare a turismului ecvestru, care constă în plimbări și lecții de călărie. Totuși, este un loc care ar merita promovat mai mult și ar merita mai multă aplecare spre studiul și cunoașterea întregului său istoric, pancardele de la intrare, pe care le poate vedea orice turist, fiind extrem de sumare.

”Această crescătorie de armăsari, pe lângă faptul că este un important depozit, cu exemplare cabaline superbe, își sporește gradul de atractivitate datorită personalului, foarte dedicat, dar și tradiției îndelungate”, este de părere comisarul Vitalie Josanu, ofițerul care are în grijă patrimoniul cultural al județului Neamț. ”Este remarcabil faptul că s-au păstrat aici grajdurile vechi și manejul, exact așa cum au fost construite «pe vremea regelui», cum le place să se laude, dar iată că vorbim despre o nouă emblemă prea puțin exploatată. Am fost impresionat de construcții, de cabaline și chiar de faptul că am avut ocazia să călăresc un murg deosebit de elegant, pentru o sumă modică. Eu le mulțumesc că există și m-aș bucura să se dezvolte. Și să intre în patrimoniu”.

Cristina MIRCEA