O declarație a premierului Dacian Cioloș ar trebui să-i trezească din letargia instituțională pe cei mai mulți dintre șefii deconcentratelor locale, obișnuiți să ascundă cu profesionalism gunoiul sub preș. Cu câteva excepții, care doar întăresc regula (Poliție, ISU, din când în când Finanțele), restul structurilor teritoriale par să fie niște instituții contra cetățenilor, prin politica lor de ascundere a unor date care ar trebui transmise populației în regim de urgență. Protecția Consumatorilor anunță, în comunicate periodice, ce mâncăruri stricate sau cu termen de garanție depășit a depistat, fără să spune idioților care cumpără unde s-a întâmplat acest lucru, CA SĂ NU PREJUDICIEZE IMAGINEA PENALILOR! Unde mai pui că respectivele comunicate vin târziu după acțiunile de control. Exact aceeași poziție o are DSP-ul local, unde este greu să găsești cuvinte pentru a-i descrie activitatea de a acoperi neregulile de pe teren. Nici DSV-SA, ca să ne referim strict la instituțiile care au în grijă sănătatea cetățenilor, nu avem un exces de informare.
“Aș vrea să fie o învățătură pentru noi, toți membrii Guvernului, nevoia de transparență pentru că dacă nu suntem transparenți unii dintre noi, chiar fără să vrem, ascundem lucruri care trebuie făcute publice tocmai pentru a recâștiga încrederea cetățenilor în serviciul public. (…) O să vă rog ca de acum înainte, fără să mai fie cazul să mai intervin eu, atunci când sunt solicitări, să dați acele informații care sunt publice și o să vă rog în săptămânile următoare să faceți o analiză cu toate elementele care pot să fie făcute publice, să le faceți publice pe site-ul ministerului pentru că acesta este primul pas în reforma administrativă, este primul pas în câștigarea încrederii oamenilor că ceea ce ne-am angajat să facem o facem pe bune și nu doar declarativ“, a afirmat Cioloș, la începutul ședinței de Guvern. (Mesagerul de Neamț)
Un comentariu
APAserv nu ia in serios aceste solicitari ale primului ministru intrucat la interventia ANRSC.care a clarificat ca pentru contorizarea si facturarea individuala la apa rece solutia de aprobarea in unanimitate a contorizarii unei scari de bloc este necesara numai unanimitatea locatarilor ce locuiesc in acea scara si nu aprobarea intrgii asociatii le locatari cum gresit a interpretat Apa ser legea 224/2015.Dupa aceasta clarificare am fost anuntat de ANRSC.dar apa serv nu a adus la cunostinta populatiei aceasta clarificare eventual prin presa.Aceasta transparenta are Apa serv