Ansamblul Palatului Cnejilor din comuna Ceahlău este un spațiu al contrastelor. Deși veche de aproape 400 de ani, Biserica ”Pogorârea Sfântului Duh”, care datează din anul 1639, este demnă de statutul ei de biserică de parohie. Așa cum au putut, din puținul lor, sătenii au menținut-o dreaptă și vie. Nu același lucru se poate spune despre Palatul Cnejilor, despre care Mesagerul de Neamț a scris și acum aproape un an. Nu s-a schimbat nimic de atunci, în bine pentru starea monumentului, cum nu s-a schimbat nimic de ani buni încoace, de când diverse autorități județene l-au pomenit în lista lor de priorități și doar cu pomenirea au rămas. Singura șansă concretă abia acum începe să se contureze, odată cu intenția preotului paroh Andrei Fabian de a face demersurile necesare pentru a obține acte de proprietate pe palat. Odată ce va intra în proprietatea Parohiei Ceahlău, monumentul va avea, cel puțin teoretic, o portiță deschisă spre restaurare. Pentru că, spre deosebire de Primăria Ceahlău, care are interdicția de a accesa fonduri europene din cauza unor afaceri păguboase făcute de fostul primar, Mitropolia Moldovei și Bucovinei are și această posibilitate, dar are și specialiști în monumente, și oameni cu experiență în întocmirea proiectelor.
Turn-clopotniță cu rol de apărare
Conform datelor istorice, biserica a fost construită pe locul uneia vechi, din lemn, de hatmanul Gheorghe, fratele domnitorului Vasile Lupu. Întreaga construcție este din piatră și cărămidă, iar pe latura nordică se află pridvorul, deasupra căruia se înalță turnul-clopotniță, cu două etaje și cu creneluri de unde se putea trage cu arma exact în direcția porții mari a incintei. Interiorul este împărțit, clasic, în pridvor, pronaos, naos și altar, iar intrarea se face pe ușa de pe latura nordică, pe sub turnul-clopotniță.
Între pronaos și naos, se află o deschidere în arcadă, așa cum au și multe dintre bisericile din lemn, iar pe pereții naosului sunt așezate două icoane mari, care datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, una cu Iisus Hristos și cealaltă cu Fecioara cu Pruncul. În partea de sus a naosului, există o calotă care are baza ornamentată cu un brâu zimțat în relief și este sprijinită pe arce dublouri. Sânurile laterale sunt semicilindrice în interior și dreptunghiulare în exterior, fiind străpunse în ax de o fereastră terminată în semicilindru. Catapeteasma este din lemn de tei aurit, de dată recentă, în stil baroc, montată pe două bârne orizontale de brad, încastrate în pereții laterali ai altarului.
În 1678, biserica a fost fortificată cu ziduri groase și cu turnuri, iar lucrările de extindere a fortificațiilor au fost continuate de Cantacuzinii, nobilii, care au intrat în proprietatea ansamblului după moartea hatmanului Gheorghe.
Între 1830 și 1838, familia nobiliară a construit Palatul Cnejilor, dar a alungat călugării și de atunci datează legenda că asupra Cantacuzinilor, dar și a palatului au fost aruncate blesteme grele. Cert este că moștenitorii actuali (familia Sturdza) nu au revendicat palatul, toate construcțiile s-au degradat continuu, ajungând acum acoperite de un arboret dens, care tinde să distrugă ceea ce a rămas din turnuri și din fortificații.
Biserica a rezistat atât, prin grija mitropolitului Veniamin Costache, care a făcut ample lucrări în 1820. În 1958, la trei ani după ce-a fost declarată monument istoric, biserica a fost restaurată integral.
”Biserica este bine îngrijită, dar arată ca o oază de curățenie într-un perimetru plin de ruine”, a declarat comisarul Vitalie Josanu, ofițerul care are în grijă patrimoniul cultural al județului. ”Cât despre lipsa actelor de proprietate, aceasta este o problemă națională, iar fără ele nu se poate face niciun fel de proiect. Cei care au rezolvat problema au făcut ședințe de consiliu local și au hotărât regimul de proprietate. Biserica este a parohiei, însă ruinele palatului Cnejilor au rămas în stand-by. De la începutul anului, pentru că primăria mi-a dat tot felul de răspunsuri ambigue, i-am pus în vedere că are responsabilități în privința monumentelor istorice și, prin urmare, trebuie să ia măsuri. În situația de față, când Primăria Ceahlău nu prea mai este credibilă și are interdicție în a accesa fonduri europene, trecerea monumentului în proprietatea parohiei este o șansă, însă parohia singură nu va avea niciodată banii necesari unor lucrări serioase de restaurare. Eu cred că demult ar fi trebuit să se implice în problema asta Consiliul Județean Neamț”.
Localnicii îi spun Palatul ”Chinejilor”
Deși s-a vorbit mult despre introducerea în circuitul turistic-religios, atât a bisericii, cât și a palatului, nicăieri în Durău, stațiunea unde se adună totuși turiștii, nu se face promovare în niciun fel pentru cele două obiective. Nici măcar localnicii nu știu toți unde se află, iar unii, care nu înțeleg de ce ar acorda vreun fel de importanță unor ruine, au „botezat” palatul, ironic, al „chinejilor”.
”Probabil că dacă locul ar fi plin de brazi înalți de vreo 35 de metri și drepți, numai buni de băgat la gater, s-ar mări și interesul oamenilor pentru zona respectivă”, ne-a declarat un bărbat care locuiește în comuna Ceahlău. ”Numai ruine și mizerie vezi acolo. Câte comune din județul Neamț se pot lăuda cu o biserică atât de veche, cu un palat, cu ieșire la lac și cu munte, și să arate atât de jalnic? Cât timp actuala conducere a primăriei se plimbă prin instanțe să plătească oalele sparte pe timpul celor 16 ani de domnie a fostului primar, nu se poate face nimic. Și e păcat, pentru că de atâția ani se vorbește despre Durău ca despre cartea de vizită a județului și nu se întâmplă absolut nimic cu infrastructura și cu promovarea. Eu cred că Ministerul Culturii s-ar putea să nu aibă habar că aici există o biserică veche de 400 de ani și ruinele unui palat de 200 de ani. În orice caz nu se vede niciun fel de interes de la nivel central”.
”Du-te-n sat și dă de veste…”
Până la urmă, problema pare să aibă rezolvare tot prin eforturile autorităților locale și ale preotului paroh. Mitropolia Moldovei și Bucovinei nu ne-a răspuns, oficial, dacă are intenția să se implice într-un proiect de renovare a monumentului, însă din ”semnalele” transmise în teritoriu s-ar înțelege mai mult că nu, din lipsă de ”posibilități”.
Primarul Dumitru Coroamă, care are misiunea ingrată de a purta procese pentru fondurile SAPARD (un milion de euro, plus dobânzi și penalități) imputate primăriei, vrea, însă, să sprijine parohia. Nu are, însă, nicio idee clară asupra modului cum s-ar putea obține acte de proprietate strict pentru ruine. Însă terenul pe care se află palatul a fost deja intabulat pe parohie și urmează eliberarea titlului de proprietate. Evident, toată lumea ar fi răsuflat ușurată dacă familia Sturdza ar fi revendicat și palatul, nu doar terenurile și pădurile. Însă, cum problema nu a fost rezolvată atunci, trebuie să-i dea cineva de capăt acum.
”Eu am vorbit deja cu un arhitect, să ne facă un proiect de care se va ocupa parohia”, a declarat primarul de Ceahlău. ”Studii geo și topo sunt deja făcute, iar despre actul de proprietate pe ruinele în sine nu știu ce să spun, dar presupun că, atât timp cât se știe proprietarul terenului de sub ele, nu ar trebui să fie niciun fel de dubiu. Am speranța că Parohia Ceahlău va reuși să obțină 500.000 de euro și să facă lucrările absolut necesare și abia după aceea să ne ocupăm și cu promovarea. Altă soluție nu există, pentru că, atât timp cât nu suntem eligibili, nu putem obține finanțare pe niciun proiect, iar bugetul local abia ajunge pentru asfalt, iluminat, întreținere și cheltuieli curente”.
Până la urmă, dacă parohia va izbuti să obțină fonduri, zicala „Du-te-n sat și dă de veste, vino acasă fă cum poți!” se va potrivi 100% poveștii zbuciumate a Palatului Cnejilor din Ceahlău.
Cristina MIRCEA
