Nu este vorba despre cunoscutele și savuroasele replici din Consiliul Județean aruncate în disputele din ședințe. Cuvântul apare într-un comunicat în care se vorbește despre șicane în trafic. La Girov. Până să apară comunicatul, la început a fost o vizită, apoi s-a exprimat speranța în șoferii județului că vor ține cont de rezultatele vizitei, s-au stabilit datele problemei, au fost aleși partenerii și soluția: ”
șicane în trafic”. Comunicatul, așa cum a fost pus pe site și imaginile de la eveniment, în cele de mai jos.
”Consiliul Județean montează șicane la intersecția de la Girov. Președintele Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban, a făcut, marți, 10 noiembrie, o vizită, la Girov, la intersecția dintre DN 15D Piatra Neamț – Roman cu DJ 156A Roznov – Dobreni, loc în care vor fi montate noi limitatoare de viteză, în speranța că participanții la trafic vor ține cont de ele și se va reduce numărul de accidente din acea zonă. Președintele CJ a mers la fața locului cu șeful Secției Drumuri Naționale Piatra Neamț, Stejărel Spiridonescu, cu care s-a pus de acord asupra măsurilor ce se impun, pentru fluidizarea circulației și scăderea incidentelor rutiere. “Locul acesta este unul în care au avut loc multe incidente pentru că participanții la trafic nu respectă indicatoarele rutiere. Am venit însoțit de domnul director Stejărel Spiridonescu, pentru că este specialist în domeniu și am vrut să alegem cea mai bună soluție pentru a nu mai apărea probleme cu participanții la trafic. Cele două drumuri care se intersectează au marcaje transversale, benzi rezonatoare, care îi atenționează pe conducătorii auto că trebuie să reducă viteza, dar, din păcate, de multe ori sunt neglijate și se produc accidente. Așa că vom introduce șicane – noi semnalizatoare – care să îi oblige pe șoferi să reducă viteza, pentru că vor avea de depășit niște denivelări. Toate aceste marcaje se vor face cu avizul Poliției Rutiere, chiar dacă vor fi realizate de către Consiliul Județean”, a declarat Constantin Iacoban, preedinte al Consiliului Județean Neamț.”