La 5 ani de la volumul de debut, numele lui Teodor Sandu e deja cunoscut nu doar în Neamț, ci în mai toate colțurile țării. Iar cel mai recent eveniment din viața sa de poet – lansarea volumului „Cartea reculegerii” la Târgul Gaudeamus – vine ca o recunoaștere în plus. Teodor Sandu a lucrat, ani de zile, ca polițist investigator de crime și, de câteva luni, s-a mutat la permise auto. Scrie poezie din liceu, dar a publicat pentru prima oară la vârsta de 40 de ani și de atunci volumele apar unul după altul.
„Cartea reculegerii” este un dialog cu Aurelian Titu Dumitrescu, poet și eseist considerat cel mai apreciat discipol al lui Nichita Stănescu. Reproducem un scurt fragment din cartea editată de EIKON, editură acreditată de Consiliul Național al Cercetării Științifice din România:
„Care este întrebarea la care Aurelian Titu Dumitrescu nu a găsit până în prezent răspunsul?
Versul acela al lui Nichita: «Privește-ți mâinile și bucură-te căci ele sunt absurde», acolo nu am găsit. Mi-am făcut eu din versul acesta o întrebare, deși nu este o întrebare, este o afirmație. Simt că are dreptate, dar nu știu să spun în cuvinte această dreptate a lui Nichita. Nu mă împlinesc suficient pentru a zugrăvi în cuvinte această dreptate a lui Nichita, dar simt că așa este cum spune el.
Arta alege omul sau arta alege pe cineva?
Arta alege omul. Ne naștem cu predispoziție spre artă, dar până la urmă arta alege și-ți face destinul. Să ne înțelegem bine: nu Nichita este cel care m-a văzut primul. Primul este moldoveanul Ioanid Romanescu, care a scris o tabletă cu titlul «Tânărul Romanescu» în «Convorbiri literare» și mi-a publicat patru poeme într-o pagină de antologii lirice cu Marin Sorescu, cu el și cu mine. A mai fost, înainte de Nichita, Ion Gheorghe, mare poet, uriaș poet român, și apoi a fost Nichita, dar Nichita a făcut din mine o instituție care este profesată mai ales de către eminențele cenușii, discreții, care apar, dispar, vin, mă întreabă, le spun, mă citesc, nu mă citesc, mă comentează, nu mă comentează, mă reconsideră, mă reformulează și mă duc mai departe”. (C. MIRCEA)
