Subiectul Stațiunea Băile Oglinzi revine în forță pe agenda politică a județului Neamț. În ședința Consiliului Local Târgu Neamț, participanții la lucrări au aflat, la nivel strict informativ, că acționarul majoritar al societății SC Stațiunea Oglinzi SA, adică SIF Transilvania, ar fi decis să-și facă bagajele și să plece acasă. Informația a fost adusă – și comunicată doar verbal – de doamna Mihaela Cucu, reprezentanta orașului în Consiliul de Administrație în societatea respectivă. Nu știm dacă anunțul a reprezentat sau nu o surpriză pentru cei din consiliu sau din executiv, dar, în mod sigur, le va crea numeroase probleme. Pentru că unii vor trebui să argumenteze de ce s-au dat 7 ha de teren într-o societate, fără a avea prespective clare și un plan de management și mai clar. Alții, în cazul în care se va hotărî achiziționarea de acțiuni, vor trebui să argumenteze de ce vor îndatora orașul într-un proiect care pare să nu aibă decât un beneficiar: conturile celor de la SIF Transilvania, care, deocamdată, doar au primit și nu se știe exact ce au și dat.
Doamna Cucu a prezentat – repetăm, fără un document oficial – variantele care ar exista în cazul în care SIF-ul va pleca. În acest moment, nu există vreo ofertă scrisă a celor de la SIF. Asta poate însemna că s-au făcut tatonări. Dacă ele vin dinspre SIF spre executiv, putem vorbi doar de interese economice. Dacă tatonarea a pornit invers, atunci se poate vorbi despre alt fel de interese. Cert este că Băile Oglinzi au potențial, mai rămâne să se treacă peste nivelul politicianist de a face afaceri și peste interesul de a face bani ușor, pe baza unor împrumuturi ale administrației locale.
SIF Transilvania: vindem sau lichidăm
”Sunt aici în calitate de membru în CA de la SC Stațiunea Oglinzi SA. Luni a avut loc o ședință de consiliu, de care poate depinde viitorul stațiunii și al orașului. Am discutat personal cu domnul vicepreședinte Stan de la SIF Transilvania, cu privire la ce intenționează SIF-ul și ce vrem noi, Consiliul Local, să se întâmple în momentul de față la stațiune. Având în vedere majorarea de capital, unde primăria nu a participat, SIF Transilvania vă transmite, prin intermediul meu, că e dispus să-și vândă o parte din acțiuni. Aceasta ar fi prima variantă de lucru, de continuare a activității, adică Consiliul Local să cumpere partea de acțiuni. La momentul actual, SIF are 54,51% din acțiunile stațiunii, după o majorare de 300.000 lei din luna iunie. Părerea mea, ca reprezentant al comunității, este ar trebui să decideți în această seară ce vom face cu stațiunea. SIF-ul e dispus să vândă următorului acționar, adică Consiliului Local, dar, dacă spunem nu, va merge către alt investitor. SIF-ul nu vrea să investească singur. Mai este și varianta, cea mai proastă, să se lichideze societatea. Dacă se lichidează societatea s-au dus 8 ani de muncă și ar trebui să o luăm de la capăt. Studiul de fezabilitate a fost început în 2014, realizat de o firmă specializată pe turism. Valoarea investiției propusă pe studiu este de 15 milioane de euro. Dar această investiție cuprinde renovare clădire 1 și clădire 2, pregătire bază de tratament și un alt hotel. Încă nu s-au dat drumul la ghidurile de finanțare europeană, dar cu finanțare 60% nerambursabil sau 50% nerambursabil. Așteptăm ghidul. În ambele variante, dacă SIF-ul merge și face această investiție, dorește din partea primăriei să vină cu cotă parte în funcție de ponderea în capitalul social. Însă ei au ales ca primă variantă să-și vândă acțiunile. Valoarea nominală a acțiunilor, nu neapărat valoarea de vânzare a acțiunilor este de 26 de miliarde de lei vechi, adică 500 de mii de euro, ceea ce-i asigură primăriei aproximativ 85% din acțiuni. Slavă Domnului că s-au oprit lucrările de canalizare, pentru că intrau în apele termale. Se săpa lângă puțul de apă sărată. Și cred că se poate negocia prețul acțiunilor SIF. Primul lucru pe care trebuie să-l facem e să le dăm un răspuns despre intenția noastră, că vom face un proiect cu finanțare externă. Acum, stațiunea este pe minus cu un miliard lei, care provine din utilități pe trei luni de zile în valoare de 3.600 lei. Apoi, salariile. Fiind SA, ești obligat să plătești cenzori și CA , iar eu, personal, iau 310 lei pe lună. Și, având apele în subordine, ești obligat să-ți plătești geologul, altfel pierzi licența. Trebuie plătit economistul, electricianul – și aici avem 5.800 lei restanți pe trei luni. Paza, care nu a fost plătită pe ultimele trei luni, alți 26.000 lei. Paza este non-stop. Trebuie spus că, dacă cumperi acțiunile și dacă ții închisă stațiunea, nu se va rezolva nimic. Ne trebuie, în primă fază, bani să luăm cota, apoi bani pentru a moderniza. Măcar să ne batem cu Tușnad, ca stațiune. Nu sunt aici în calitate de reprezentant al SIF-ului. Noi putem spune celor de la SIF că nu ne interesează oferta, dar să nu venim peste 10 ani că de ce primăria mai are 0,00% din acțiuni”, a transmis Mihaela Cucu, membru în CA la SC Stațiunea Băile Oglinzi. Chiar dacă lucrurile sunt foarte amestecate și neclare, rămâne oferta de vânzare.
Consiliul Local: luăm totul, o parte sau nimic?
Mihai Stoica reprezentantul Consiliului Local în Consiliul de Administrație de la SC Oglinzi SA, are o părere mai nuanțată: ”Ca reprezentant al Consiliului Local în CA la Stațiunea Oglinzi, cunosc bine situația. Noi trebuie să ne gândim cu responsabilitate la viitorul stațiunii, deoarece deja suntem acționari. Dar, înainte de asta, trebuie să avem, aici, în Consiliul Local, o ofertă clară, să avem documente care să arate ce s-a întâmplat până acum acolo și cum înțelege SIF-ul să vândă. Cum s-a ajuns la valoarea despre care am auzit în ședință. Apoi, mai trebuie să vedem dacă se dorește de către comunitate să devenim doar acționar majoritar, să avem 51% din acțiuni, sau să luăm toate acțiunile de la SIF. Decizia nu este una ușoară, te duci la bancă, iei un credit, dar ce faci după, pentru că nu cumperi acțiuni să ții stațiunea închisă. Cred că trebuie pornite discuții, dar pe bază de documente. Apoi, trebuie pus totul în dezbatere publică reală. Problema reală și urgentă este că, de mâine, cei de la SIF nu mai asigură conservarea stațiunii”.
Soluție la cald, fără analize: credit bancar
Viceprimarul Traian Humulescu, unul dintre cei care au fost de acord cu intrarea în parteneriat cu SIF Transilvania, prin transferul a 7 ha de teren, convertite în acțiuni, consideră că este oportun să fie cumpărat tot pachetul de acțiuni al celor de la SIF Transilvania: „Am studiat acel parteneriat dintre Primăria Primăria Târgu Neamț, Consiliul Județean, SC Oglinzi SA și SIF Transilvania. În acest parteneriat, se prevedea ca cei de la CJ să asfalteze drumul, primăria să ducă toate utilitățile, canalizare și stație de epurare, SC Oglinzi să facă prospecțiuni și calitatea apei, iar SIF Transilvania să investească. Acum, se discută că SIF nu mai vrea să investească la Oglinzi și-și vinde pachetul majoritar. Din punctul meu de vedere, ar trebui, dacă este posibil, să cumpărăm tot pachetul de acțiuni, nu numai până la 51%. Nu este avantajos să fim majoritari, doar cu 51%. Este mai avantajos să cumpărăm tot pachetul, ca să avem 85% din acțiuni. S-ar putea pune SIF-ului și condiția plății eșalonate în mai mulți ani. Orașul nostru este un oraș turistic de interes național și asta datorită și stațiunii din Oglinzi. Primăria nu-și permite ca, de la buget, să dea 26 de miliarde lei, pentru că noi avem un buget din taxe și impozite de doar 7,4 miliarde lei. Singura variantă este să facem un credit bancar. Discutăm de creare de locuri de muncă, dar nu s-au creat locuri de muncă în orașul nostru. Dimpotrivă, dispar locuri de muncă. Iar stațiunea ar putea crea locuri de muncă. Dacă se va face acest credit, va trebui să accesăm și fonduri europene pentru continuarea investițiilor la stațiune”.
La acest nivel, declarativ, lucrurile par frumoase. Surprinde doar rapiditatea cu care s-a dorit luarea unei decizii, faptul că se vorbește despre împrumuturi bancare tocmai în orașul care se plângea de împrumuturile bancare făcute de fosta administrație.
În legătură cu ce a făcut fiecare dintre partenerii implicați în proiect,
Mihai Stoica, reprezentantul Consiliului Local în SC Oglinzi SA, face niște precizări: ”Cele 7 ha reprezintă 33% din numărul de acțiuni din societate. Noi am devenit proprietari pe aceste acțiuni, în urma transformării valorii terenului în acțiuni. Trebuie menționat și faptul că SC Stațiunea Oglinzi SA a realizat câteva lucruri, precum studii ape-mediu, licență de exploatare, prelevare probe și monitorizare zilnică pe o perioadă între șase și opt luni a calității apei, fapt ce a dus la obținerea licenței de exploatare, studiu fezabil pentru a se identifica soluții de finanțare în dezvoltarea stațiunii etc.”
Întrebare simplă: cine plătește?
Dacă analizăm structura acționariatului de la SC Stațiunea Oglinzi SA (SIF Transilvania cu 54,51%, orașul Târgu Neamț cu 31,18%, Hidroterm SA cu 6,59%, Humoreanca SA cu 3,38%, Tibeică Daniela 3,84% și alți acționari totalizând 0,05%), este clar că doar primii doi acționari ar putea, fiecare în felul său, să facă ceva. Iar cel mai simplu pentru toți ar fi să vândă orașului Târgu Neamț, după care acesta să se trateze la Oglinzi, dacă va mai avea unde. Dacă se vor lua bani de la o bancă, se vor achiziționa acțiunile. De unde se vor lua bani pentru investițiile viitoare? Despre programe europene se tot vorbește, dar acolo trebuie cofinanțare, pe care o ai dacă mai poți face un alt împrumut. Cine-și asumă, acum, în an electoral, să ia în mână un asemenea cartof fierbinte poate da lovitura, dar poate ajunge și să dea cu subsemnatul, în cazul în care se va dovedi că nu s-a dorit decât transferul unor bani către oameni care se pricep la afaceri, nu și la investiții de viitor. (Ciprian Traian STURZU)