Critic dur al sistemului 112, pe care l-a numit, fără rezerve, „criminal”, șeful Salvamont Neamț spune acum, după o luptă de un an și jumătate, că lucrurile au fost reparate, dar numai în proporție de 80%. Revolta sa a pornit de la accidentul aviatic din Apuseni, din ianuarie 2014, când șeful Salvamont Cluj a declarat că serviciul pe care-l conduce a fost ultimul anunțat.
„Instituțiile Statului, una mai galonată decât cealaltă, s-au călcat pe șireturi și, într-o bolmojeală totală, au compromis o operațiune de salvare relativ simplă”, crede Raul Papalicef.
În ciuda strigătelor salvatorilor montani, care se săturaseră demult să fie cel mult „puși pe ascultare” când se anunța un accident în zona de munte, nu s-a întâmplat nimic până la sfârșitul anului 2014, când, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, s-a înființat Departamentul pentru Situații de Urgență, cu rolul clar de a coordona orice operațiune de salvare din România, indiferent de natura ei.
„Dar, cum din birourile de pe Victoriei, zona montană se vede oarecum în ceață, în scurt timp harababura a devenit maximă: ambulanțe care plecau la salvări în munte și se trezeau că «La Cascada» era de fapt Cascada Duruitoarea și nu Hotelul Cascada, pompieri care trimiteau mașini cu apă și spumă la căutări de rătăciți sau cazuri când trei ambulanțe, două SMURD-uri, o mașină de descarcerare și jum’ate de divizie de jandarmi, dotați corespunzător cu bulane, pistoale și spray-uri de paralizat muște, veneau la o simplă acțiune de salvare”, continuă Raul Papalicef. „De ce se ajungea la această situație realmente hilară? Pentru că fiecare vroia să intervină indiferent de caz; la un moment dat, până și angajații Romsilva s-au trezit într-o dimineață – când probabil nu mai aveau benzină pentru drujbe – că ei închid traseele turistice, doar pentru că un șef le-a spus că și ei sunt ceva salvatori. Partea tristă este că numai unii se pricepeau, la modul real, la acțiuni de salvare, iar în rest – și asta e cel mai grav – fiecare lucra după proceduri proprii, adaptate, firește, după urechea muzicală a șefilor. Dispecerul de la 112 suna pe toată lumea, mai puțin pe cei care erau titulari de caz, apoi toată lumea suna pe toată lumea și toată lumea suna victima, cerând niște date pe care oricum nu le înțelegea nimeni. Și asta se întâmpla până ce săracul accidentat rămânea fără baterie la telefon sau, în cele mai multe cazuri, ceda nervos și suna el direct unde trebuie. La sfârșit, cineva și apoi toată lumea își aduceau aminte că există unii cu atribuțiuni stricte pe zona montană, fixate de Guvernul României, și special instruiți în acest sens și suna la Dispeceratul Salvamont . TOȚI! De la dispecerul de la 112 , până la ISU, dispecerul de la jandarmi, cele două posturi de jandarmi, postul de poliție, șeful postului personal, ajutorul de câine lup și, în final, nuș’ce centru de coordonare de la București. Și, după ce, în 30-40 de minute, sarabanda înfiorătoare a telefoanelor fără rost înceta, în teren plecau numai echipele de intervenție ale salvatorilor montani, așa cum o fac de zeci de ani, de pe vremea când ISU nu era, 112 nu era nici poartă de casă, jandarmii erau gardieni publici, iar SMURD se numea peste tot AMBULANȚĂ și nu avea mașini așa frumos vopsite. Fenomenul descris, deși pare un scenariu gen «Zbor desupra unui cuib de cuci», era generalizat în întreg lanțul Carpatic”.
Primul ajutor de la omul care vinde vin fiert
La toată agitația, care nu folosea decât celor care voiau să aibă sentimentul că au dat măcar un telefon, se adăuga necunoașterea traseelor montane de către niște dispeceri, care – unii, cel puțin – nu călcaseră în viața lor prin masivul Ceahlău. Așa se ajungea în situația în care replica pe care o auzea un accidentat, care nici el nu știa exact unde se află dar descria locul și spunea că are în spate stâncă, în față râpă și în dreapta brazi, să fie „Aha!”.
Indexul de evenimente după care era informat Dispeceratul Național Salvamont cuprindea, în categoria accidente montane, avalanșele și căderile de la înălțime – pentru care erau anunțați jandarmii, accidentele cu victime – pentru care erau anunțați pompierii, și persoanele blocate sau rătăcite în cazul cărora erau alertați tot jandarmii. Așa devenise 112 un fel de sistem de socializare, pentru că, până să ajungă la un salvamontist, care chiar înțelegea ce i se spune, accidentatul discuta cu cel puțin 4 jandarmi, 3 pompieri, vreo doi de la ambulanță, eventual și vreun polițist. Niciunul nu știa exact unde poate fi și atunci toți îl întrebau dacă este bine, fiind evident că un om care a căzut de pe stâncă, de exemplu, are capul spart și un picior rupt, nu prea ar avea cum să fie bine și tocmai de aceea cere ajutor.
Tuturor experiențelor frustrante prin care au trecut salvamontiștii din Neamț li s-a mai adăugat una, absolut revoltătoare, în iarna anului trecut. O fetiță din Republica Moldova a fost ciocnită de un schior pe pârtia din Durău și, după impact, a suferit o hemoragie nazală puternică. O hemoragie care, vorba lui Raul Papalicef, putea să însemne ceva foarte grav sau un fleac. Problema este că afară erau -20°, copila sângera abundent, nu era niciun loc în care să poată fi adăpostită, ambulanța a venit după 35 de minute (nici nu ar fi avut cum să ajungă mai repede), iar Salvamontul n-a fost anunțat. Considerând că viața fetiței a fost pusă în pericol chiar de dispecerul de la 112, care nu s-a gândit că omul care vinde vin fiert pe pârtie nu are trusă de prim-ajutor în tarabă, șeful Salvamont Neamț a raportat cazul adjunctului lui Raed Arafat. Căruia i-a relatat că se afla întâmplător pe pârtie împreună cu doi colegi, cu toții au văzut ce s-a întâmplat, au învelit copila accidentată în folie de supraviețuire Sirius, ca să-i mențină temperatura corpului până la sosirea ambulanței, și au așezat-o pe o bancă. Dar, dacă accidentul s-ar fi produs în vârful pârtiei, cine ar fi coborât până la bază, la locul de întâlnire cu ambulanța, un rănit despre care nu știa dacă are vreo hemoragie internă sau vreo leziune cerebrală?
Raportarea șefului salvatorilor montani din Neamț s-a adăugat multor altora, făcute de alți șefi de servicii din țară, la fel de nemulțumiți să se afle ultimii pe lista de anunțare, dar primii pe cea de responsabilitate în cazul accidentelor montane.
„Atunci s-a luat hotărârea formării unei comisii naționale pentru salvare montană, care să lucreze în cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență”, a mai declarat Raul Papalicef. „Comisia, formată din specialiști, a elaborat, pe parcursul a câteva luni, o procedură națională, care a fost implementată – greu, pentru că și acum sunt sincope, dispeceri care nu înțeleg sau nici măcar nu au citit procedura sau șefi care nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă că am intrat în altă etapa a colaborării interinstituționale. Acum, această procedură se derulează în proporție de 80% coerent, iar foarte mare parte din problemele anterioare a dispărut. Menționez totuși că procedura este valabilă numai pentru zona montană”.
„Ce vă doare și ce parte a corpului sângerează?”
Prin procedura intitulată „Managementul informațiilor și coordonarea resurselor în cazul intervențiilor în zona montană”, salvamontiștii au obținut ceea ce trebuia să le fie dat fără niciun fel de insistență – recunoașterea componenței de salvare montană ca activitate de serviciu de urgență și includerea ei în SNUAU-112. În al doilea rând, s-a făcut o altfel de clasificare a accidentului montan, în care s-au inclus victimele pe traseele turistice, pe domeniile schiabile, în avalanșe și în mediul subteran speologic și, separat, persoanele rătăcite sau blocate și decedații. Și, în sfârșit, s-au stabilit clar situațiile în care structurile salvamont acționează ca primă forță de răspuns și cele în care acționează ca forță de sprijin al altor instituții.
Apelurile sunt preluate de un dispecer ISU, care nu mai întreabă „Sunteți bine?”, ci, concret, „Ce vă doare și ce parte a corpului sângerează?”, încearcă să localizeze accidentatul și apoi îi dă imediat legătura dispecerului Salvamont, pentru date suplimentare.
„După încheierea convorbirii cu apelantul, reprezentanții din teleconferință ai Salvamont, Jandarmeriei, precum și Coordonatorul medical (Medic coordonator sau similar) vor stabili care este echipa cea mai apropiată de locul evenimentului, pentru a interveni ca echipă de prim răspuns. Această decizie se va lua în maxim 5 minute de la momentul închiderii convorbirii cu apelantul în cadrul aceleiași teleconferințe”, stabilește procedura. „Serviciul Public Județean Salvamont intervine și coordonează la nivel operativ intervențiile de căutare-salvare a persoanei/persoanelor ce prezintă afectarea sau se presupune o afectare a stării de sănătate. Asigură alocarea tuturor resurselor proprii (umane și materiale) necesare desfășurării în condiții optime a intervențiilor. Acționează ca echipă de prim-răspuns în cazul în care locația victimei este în apropierea locației unei baze de salvare montană sau a unui punct de patrulare, pentru asistarea victimei (acordarea primului ajutor medical de bază sau calificat în funcție de pregătirea celui care intervine) până la constituirea echipelor de salvare”.
Și poate cel mai important lucru stipulat în procedură este faptul că o singură persoană – denumită comandantul acțiunii – coordonează activitatea tuturor structurilor de intervenție și stabilește ce are de făcut fiecare. Că prea erau mulți cu ordinele până acum și niciunul cu răspunderea în caz de eșec.
Cristina MIRCEA
