Ana Monda este candidatul M10 la Primăria Piatra Neamț, la alegerile din iunie 2016. Anunțul a fost făcut astăzi, 21 ianuarie. Ana Monda a fost viceprimar la Piatra Neamț între 2008 și 2012. „Candidez, nu pentru că aș considera funcția de primar o funcție, ci o misiune deosebit de grea, dar și cu multe satisfacții. Candidez și mă ofer cu tot sufletul pentru oamenii din acest oraș. Am pornit la drum din dorința de a transforma primăria în casa pietrenilor. Știu că pot și știu că vreau! Ținta mea este să ofer bucurie în sufletul pietrenilor!”, a declarat Ana Monda. (Andreea AMARIEI)