Tot domeniul privat al comunei Borca este pus sub sechestru de procurorii DNA Bacău, într-un dosar în care fosta conducere a primăriei va fi judecată pentru obținerea pe nedrept de subvenții APIA în valoare de 3,2 milioane lei. Faptul că nu poate „mișca” nimic îl revoltă pe actualul primar, care este hotărât să se lupte în instanță pentru ridicarea sechestrului. „Este strigător la cer, nu mai există nicio comună în România care să aibă tot domeniul privat sub sechestru”, a declarat Ovidiu Geo Niță, primarul de Borca. „Nu mai putem face niciun proiect pe terenurile alea, trebuie să începem investiția la stația de epurare în primăvară, avem suprafețe concesionate oamenilor, care au locuințe, nu se poate așa ceva. În dosarul ăsta s-au făcut cercetări din 2011, în 2013 s-a dat NUP, pe urmă s-a disjuns, APIA s-a constituit parte civilă și a cerut banii înapoi. Asta după ce i-a dat în urma unor verificări făcute în teren. Și eu am proces cu APIA pentru că a făcut un control în octombrie 2010 și am primit procesul verbal după doi ani, în noiembrie 2012, că s-au dat subvenții pentru două blocuri fizice mai mare decât în realitate. În dosarul fostei conduceri a primăriei banii s-au dat în 2009-2010 și, după 5 ani, s-au trezit că nu sunt lucrurile în regulă, deși cei la APIA au făcut verificările. Când au fost pagube de 48 de miliarde la inundații nu s-a uitat nimeni spre Borca, dar la luat înapoi subvenții și la pus sechestru iată că suntem primii”.
Conform rechizitoriului DNA Bacău, fostul viceprimar Ciprian Ciubotă „a completat, semnat și depus mai multe documente false la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Neamț, în vederea acordării sprijinului financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru terenuri cu destinația pășune, pentru anul 2010”.
Documente atestau, în mod fals, după cum susțin procurorii, faptul că CL Borca exploatează 1462,97 hectare pășune pentru care a solicitat sprijin, în realitate terenul fiind folosit de crescătorii de animale.
„Unul dintre aceste documente a fost completat și semnat de inculpatul Aleca Vasile, deși cunoștea că acesta conține date nereale, respectiv faptul că terenul respectiv avea altă destinație” se mai arată în rechizitoriu.” Urmare a acestor acțiuni, Primăria comunei Borca ar fi încasat nelegal în cadrul schemelor de plată unice pe suprafață – campania 2010, suma totală de 1.826.833,74 lei, din bugetul Uniunii Europene.
Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.265.183,90 lei, reprezentând sumele acordate ca sprijin financiar în anii 2009 și 2010”.
Pentru recuperarea banilor, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra întregului domeniu privat al comunei Borca. Dosarul a intrat pe rolul Tribunalului Neamț și are primul termen, în cameră preliminară, pe 27 ianuarie 2016. Termen la care Ovidiu Geo Niță se va „bate” să obțină scoaterea de sub sechestru a terenurilor.
M.N.