Cetatea Târgu-Neamț se află într-o perioadă nu tocmai propice din punct de vedere financiar. Chiar și cu ajutorul Primăriei Târgu-Neamț și al Consiliului Județean, jucătorii nu și-au primit salariile în ultimele luni. Primarul Daniel Harpa crede că a găsit soluția: trecerea clubului sub tutela Clubului Sportiv Școlar Târgu-Neamț.
„Nu vom renunța la echipă și sperăm să găsim un sponsor puternic, care să vină cu un plus financiar consistent la club. Deocamdată, echipa este finanțată de la bugetul local și din bugetul Consiliului Județean. Ne dorim ca, după terminarea campionatului, să reușim să trecem echipa în administrarea CSS Târgu-Neamț”, a spus primarul Harpa.
Președintele clubului Cetatea a recunoscut că sunt niște restanțe salariale, însă are speranțe că edilul orașului va găsi o soluție pentru ca echipa să-și continue parcursul.
„Sunt niște restanțe, e adevărat. După discuțiile pe care le-am avut cu domnul primar am înțeles că echipa va exista în continuare. Urmează să mai avem o întâlnire într-o săptămână pentru a lămuri mai multe aspecte”, ne-a precizat Iulian Roman, președintele clubului Cetatea.
Antrenorul Daniel Zavate a lăsat echipa pe locul 10 (cu 13 puncte) la finalul turului de campionat din Liga a III-a. Cetatea ar trebui să joace, pe 5 martie, în etapa a XIV-a Ligii a III-a, Seria I, cu FC Zagon. (C.T. STURZU)
Un comentariu
Cheltuielile pe aceasta echipa au fost strecurate in cele 300 de moliarde cu care se lauda harpa?
Acum o plaseaza finului Pavel.
Binenteles ultimul stinge lumina. Iar harpa va spune- n-am desfiintat-o eu.
Hai ca merge s’asa.