Veronica Herța – sau doamna Rodica cum îi spun cei apropiați – este acum o pensionară din Târgu Neamț, ajunsă la vârsta de 63 de ani, moment când aducerile aminte devin mai dulci, mai cu seamă când le împărtășește cu ceilalți. Asemenea amintiri devin deosebite în actualul context, când protagoniștii sunt persoane mai mult decât celebre. Doamna Rodica nu are pretenția faimei, fiind la locul ei, dar, când își aduce aminte că, în anii ’70, a fost colegă și prietenă cu Maria Andrușcă sau Băsescu, așa cum o știe toată lumea acum, amintirile ei capătă valoare, fiindcă vorbesc despre vremuri când cele două mandate de președinte ale lui Traian Băsescu erau departe.
Doamna Rodica, Bumbea pe numele său de fată, a urmat în 1972 cursurile unei școli postliceale comerciale din Constanța, specializarea recepționer hotel. Aici s-a împrietenit rapid cu Maria Andrușcă, cea care avea să fie prima doamnă a României în perioada 2004 – 2014.
Cu Maricica – așa cum o alintau colegii -, doamna Rodica a împărtășit timpul, cursurile, practica și plimbările pe malul mării. Ciripel de Moldova îi spuneau colegii și i-a intrat la suflet Maricicăi, fapt confirmat și de fotografiile pe care cele două le au împreună, dar și de una care marchează momentul cununiei civile dintre Maria Andrușcă și Traian Băsescu, pe spatele căreia viitoarea primă doamnă a României a trecut o dedicație: ”Lui Ciripel cea dragă. Maricica. Constanța, 5 decembrie 1975”.
”Maricica era o fată extrem de cuminte”
După absolvirea liceului teoretic ”Ștefan cel Mare”, viața a dus-o pe doamna Rodica la Constanța, la cursurile Școlii de Specializare Postliceală Comercială, cu specializarea recepționer hotel. După cei doi ani de cursuri, în sesiunea din iunie 1974, Rodica Bumbea și-a luat diploma, cu nota 8,50. Numai cine nu a trecut pe la Hanul Agapia înainte de 1989 nu o cunoaște pe doamna Rodica recepționera.
„În 1974, am absolvit cursurile postlicealei din Constanța, apoi am fost repartizată la Agapia. La Hanul Agapia. La acest local am lucrat până în anul 1979 , când l-am cunoscut pe actualul meu soț și ne-am căsătorit, după care ne-am mutat la Sovata, în județul Mureș. La Sovata, am lucrat la Hotel Făget și apoi la Hotel Brădet”.
Despre colega ei de școală, doamna Rodica are numai cuvinte de laudă – era cuminte, educată, cu bun simț, harnică, sufletistă și frumoasă. ”După ce am absolvit liceul din Târgu Neamț în anul 1971, în anul următor, am auzit de niște cursuri de recepționer hotel, la o școală din Constanța, și am plecat acolo. Am ajuns la acea școală după niște examene organizate de Cooperație în fiecare județ din țară. Din Neamț, au intrat doar patru eleve, printre care și eu. Cam așa erau din fiecare județ – doi, trei sau patru elevi. Maricica, așa cum îi spuneam noi, era din Ilișești, Suceava. În primul an, am stat la internat și am cunoscut-o, și la ore, și în internat. Era o colegă bună, era o o fată cuminte, educată și, dacă aveai nevoie de ceva, te servea fără nicio problemă. O fată simplă și liniștită. Pot să zic că era o fată extraordinar de cuminte, pentru că noi, grupul de cursanți, mai mergeam pe la reuniuni și trebuia să insistăm la ea ca să ne însoțească. După ce am terminat școala, noi, colegele, am mai ținut legătura. Când s-a căsătorit cu domnul Băsescu, Maricica mi-a trimis această fotografie, cu ei doi la starea civilă, iar pe spatele fotografiei mi-a scris data de 5 decembrie 1975 , Maricica și câteva cuvinte frumoase: «Lui Ciripel cea dragă» Îmi spunea așa pentru că eu sunt, de fel, mai vorbăreață, iar unei alte colege, din Hunedoara, i se spunea Ciripel din Hunedoara. Lucram la Hanul Agapia când am primit această fotografie de la ea. Eram un grup unit, mergeam la plajă, fiecare povestea celorlalte fete obiceiurile locurilor natale și ne-am atașat. Țin minte că Maricicăi îi plăcea să povestească despre obiceiurile și tradițiile din zona Sucevei. Țin minte că, după finalizarea cursurilor, Maricica a lucrat la Ilișești, în comuna sa natală, și, din ce știu, tot acolo s-a cunoscut și cu viitorul ei soț, Traian Băsescu. Ea n-a lucrat mult în domeniu, din moment ce, în 1975, mi-a trimis poză că s-a căsătorit”, mai spune doamna Rodica.
Împărțea mâncare și haine cu colegele
Cât a stat la școală, viitoarea doamnă Băsescu a fost o colegă foarte apreciată și darnică. De câte ori primea pachete de acasă, Maricica împărțea mâncarea cu colegele: ”Primea pachete regulat de la părinți. Fiecare, când primea pachete cu mâncare de acasă, împărțea. Împărțeam cu toate colegele. Ea primea cozonac, slănină, cârnați, dulciuri, plăcinte”.
”În timpul celor doi ani de studii, de la școala noastră, nu a avut niciun prieten. Știu sigur asta. Mai mergeam, în grup, pe la reuniuni de la Academia de Marină și mai dansam. Știu că-i plăcea să danseze, dar atât. Nu avea pe nimeni. Și nici nu coresponda cu vreun băiat din zona sa, pe atunci”, își amintește doamna Rodica.
Maricica Andrușcă învăța foarte bine, citea și se documenta mult: ”La școală învăța foarte bine. De multe ori, chiar îi mai ziceam: «Hai, Maricica, să mai povestim! Mai lasă învățatul!» Era o fată sârguincioasă și cuminte. Cursurile erau de la ora 8 până la prânz și erau mai mult teorie, apoi luam masa, ne plimbam și învățam. La sfârșit de săptămână, ieșeam în oraș, pe la reuniuni, pe la Institutul de Marină. Tot pe atunci am văzut pentru prima dată bricul Mircea. Mergeam și la practică, la câmp, la cules porumb. În anul II, nu am mai stat la cămin și fiecare din fete și-a luat gazdă. Dar ne mai întâlneam. Cu toții am căutat să avem gazda lângă școală. Mai mergeam la Cazino în timpul liber, mergeam la plajă, vizitam stațiunile. Erau vreo patru băieți și, în rest, numai fete, dar eram uniți între noi. Maricica era foarte harnică și foarte sociabilă. Îi plăcea muzica, asta știu sigur. Era o fată glumeață și ținea la glume. Era sufletistă și chiar țin minte că mai făceam schimb de garderobă între noi, fetele, și Maricica nu ezita să-și dea hainele împrumut dacă o rugam. Îi plăceau mult și copiii. Aveam colege care erau măritate și aveau copii și chiar îi iubea”.
Clipa revederii
Doamna Rodica și-ar dori să o revadă pe Maricica, dar, până acum, din cauza vremurilor sau, poate, a diferențelor, revederea nu s-a produs încă: ”Știu că ne promisesem că o să mai ținem legătura după ce terminăm școala, dar, din păcate, fiecare a luat-o pe alt drum. Mi-ar place să o revăd sau să țin legătura cu ea. Îi transmit multă sănătate, să se bucure de nepoți, pentru că știu că îi plăceau mult copiii. Să aibă parte de bucurii și fericire! Mă bucur pentru ea că a ajuns undeva și, sincer, merita, pentru că era o fată tare cuminte, sufletistă și educată. Am fost surprinsă când am auzit că este soția lui Traian Băsescu și m-am bucurat pentru ea. Încă de pe atunci era o fată frumușică, țin minte că avea un păr lung și ondulat natural. Îl ținea întotdeauna în coc. M-aș bucura să primesc un telefon de la ea sau un semn de viață. Sau chiar să vină la mine și să mă viziteze. Dar nu cred… Într-un timp, îmi trimitea scrisori, dar nu le mai am. Îmi scria scrisori din Ilișești, pe când lucra la un hotel de acolo. Nu mi-a trecut prin cap să le păstrez, după ce m-am măritat. Când am văzut-o prima dată la televizor, în 2004, când a câștigat alegerile prezidențiale domnul Băsescu, nu-mi venea a crede. Nu știam de unde să o iau, pentru că îmi era cunoscută la chip. După aceea, m-am întâlnit cu o altă colegă comună și mi-a confirmat că este Maricica”, mărturisește, spre final, doamna Rodica.
Ciprian Traian STURZU
