Imediat după schimbarea de la vârful Consiliului Județean Neamț, au apărut și vulturii pricepuți în găsit oportunități de direcționare de lucrări spre clienții politici. Vârf de lance este un vajnic consilier PSD, care și-a regăsit aplombul de altădată pe holurile și în birourile instituției. Vizate sunt, în primul rând, contractele de consultanță, studiile de fezabilitate, toate care se pot încadra în categoria lucrărilor încredințate direct. Dacă vreun funcționar amintește că nu este foarte corect ce se vrea, i se aduce aminte că slujba la stat este dulce, dar poate fi și foarte scurtă. Zelul consilierului respectiv, dedulcit mult timp la asemenea contracte, nu a fost frânat nici măcar de aluzii cu privire la faptul că DNA-ul vegheză. Tot mai insistent se vorbește despre revenirea pe firmament a metodei mai vechi de pierdere a urmelor, prin interpunerea unui instituții specializate în proceduri de atribuire și se încearcă metode de convingere a unor directori din instituție să accepte aceste sugestii/ordine. Entuziasmul funcționăresc, la nivel de șefi, a atins cote maxime în zona achizițiilor.
Subiectul este de urmărit, cu atât mai mult cu cât în vizor sunt toate achizițiile publice de la toate instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean. Cine este consilierul nostru nu are nicio importanță. El respectă indicațiile primite de la șefii săi, chiar dacă folosește o parte dintre ele în interes personal, ca orice lup pus paznic la oi.
V.B.