Miracolele sfinților creștini prăznuiți în perioada 14-20 ianuarie

• Sf. Cuv. Mucenici din Sinai și Rait; Sf. Nina – 14 ianuarie

Sfânta Nina s-a născut în jurul anului 290 d.H., în Capadocia. Când a împlinit 12 ani, tatăl său a devenit pustnic, iar mama sa a hotărât să-și ajute semenii, îngrijindu-i pe săraci și pe cei aflați în suferință. Copila a fost crescută de stareța Niofora. După mai mulți ani, sfânta a ajuns în Armenia. Aici, cu ajutorul Sfântului Duh, a realizat mai multe miracole: i-a convertit la creștinism pe conducătorul sinagogii din Abiatar, a exorcizat-o pe soția împăratului Miran, care era demonizată, l-a vindecat pe împărat de orbire. Acest miracol l-a convins pe împărat să se creștineze. O altă urmare a acestui miracol a fost că împăratul și-a dat acordul ca Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei, să creștineze Iviria.

După o viață petrecută în slujirea lui Hristos, Sf. Nina a trecut la cele veșnice pe 14 ianuarie 338 d.H. A fost numită ”întocmai cu Apostolii”, pentru contribuția sa adusă la creștinarea Georgiei.

• Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul – 15 ianuarie

Sf. Pavel Tebeul a trăit între anii 227-341 d.H. A trăit 91 de ani în pustie, unde a depus eforturi continue în slujirea de Dumnezeu, dar și pentru a se desăvârși spiritual. În istoria monahismului, este considerat drept primul ascet care s-a retras în ”cele mai dinăuntru ale pustiei”, primul eremit sau pustnic. Sf. Cuvios Pavel Tebeul a fost descoperit prin mijlocirea Sfântului Duh, Sf. Antonie cel Mare. Lucruri suprafirești pentru oamenii de rând, dar normale pentru slujitorii de Dumnezeu, s-au petrecut în acea peșteră în prezența acestor doi sfinți. O lumină blândă i-a înconjurat pe acești doi, ziua și noaptea, cât au stat împreună. Un corb a venit și a lăsat o pâine întreagă în peșteră, lucru pe care îl făcea de peste 70 de ani.

Un alt miracol s-a petrecut la moartea Sf. Pavel Tebeul. La al treilea ceas, Avva Antonie a văzut în văzduh cetele îngerești și soboarele proorocilor și ale apostolilor, iar în mijloc era sufletul Sf. Pavel, mai curat decât soarele, suindu-se spre cer. La scurt timp, au apărut doi lei, care au săpat un mormânt pentru Sf. Pavel.

• Cinstirea lanțului al Sf. Ap. Petru; Sf. Mc. Danact citețul; Sf. Sfințit Ioan Damaschin – 16 ianuarie

Sf. Sfințit Ioan Damaschin, considerat ”ultimul părinte bisericesc”, s-a născut într-o familie aristocrată (probabil arabă), în jurul anului 675 d.H., în Siria. Tatăl Sf. Ioan, care a îndeplinit funcția de consilier intim al califilor, s-a folosit de funcția sa pentru a-i apăra pe creștini și diverse locuri sacre creștine de la distrugere.

Sf. Ioan Damaschin a lăsat o operă bogată, abordând teme diferite, dogmatice, polemice, moral-ascetice, oratorice, exegetice și poetice. În viziunea Sf. Ioan Damaschin, esența vieții creștine consta în vederea lui Dumnezeu (theoria). Pentru realizarea ei, el considera că este nevoie de curăția inimii, care se dobândește prin lupta împotriva patimilor și prin desăvârșirea virtuților.

* †) Sf. Cuv. Antonie cel Mare; Sf. Cuv. Antonie cel nou din Veria – 17 ianuarie

Sf. Antonie cel Mare (251-356 d.H.), ”părintele monahilor”, este socotit a fi începătorul vieții călugărești. Este considerat de tradiția monastică drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare. Prăznuirea lui se face la 17 ianuarie în toate tradițiile creștine. Sf. Antonie cel mare s-a născut în anul 251 d.H, în satul Coma, din Egiptul de Mijloc. După ce s-a nevoit o perioadă într-o colibă de lângă satul natal, sub povățuirea unui ascet mai bătrân, Antonie s-a mutat într-un mormânt idolesc, un loc numit Pispir. Aici a locuit sfântul timp de 20 de ani, până când ucenicii săi l-au scos de acolo, Sfântul Antonie fiind aproape mort din cauza atacurilor diavolești. Adesea, Sf. Antonie călătorea de pe un mal pe altul al Nilului, pe spinarea unui crocodil. Făcea aceasta pentru a verifica așezările monahice întemeiate de-a lungul râului. Un alt miracol deosebit s-a petrecut în momentul morții Sfântului Mare Mucenic Antonie. Ucenicii săi au putut vedea Îngerii din Lumina Necreată, care au venit pentru a conduce sufletul acestui slujitor de Dumnezeu către Împărăția Cerurilor.

* †) Sf. Ier. Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei – 18 ianuarie

Sfinții Atanasie și Chiril (secolele III-IV d.H.) au luptat împotriva a două dintre cele mai mari erezii: arianismul și nestorianismul. Sf. Atanasie a luat parte la primul sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325 d.H., unde l-a combătut pe Arie și doctrina sa, arianismul. El a condus episcopia Alexandriei vreme de 45 de ani. În realizare acestei mari misiuni, a fost ajutat și susținut de Sf. Antonie cel Mare. A primit drept moștenire de la Sf. Antonie cel Mare un cojoc și o haină, cu ajutorul cărora realiza minuni.

A trecut la cele veșnice la 2 mai 373 d.H.

• Sf. Cuv. Macarie Egipteanul; Sf. Ier. Marcu, mitropolitul Efesului; Sf. Mc. Eufrasia – 19 ianuarie

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d.H.), cunoscut și ca Macarie Egipteanul, a fost unul dintre Părinții cu cea mai mare autoritate ai pustiei egiptene. El a fost ucenic al Sf. Antonie cel Mare. Biserica Creștin-Ortodoxă îl pomenește pe 19 ianuarie. Biserica Coptă îl pomenește pe 5 aprilie (calendarul copt) și pe 25 august, data întoarcerii moaștelor sale la mănăstirea sa din pustia schetică. Biserica Romano-Catolică îl pomenește pe 15 ianuarie.

Sf. Macarie, unul dintre întemeietorii monahismului, s-a născut în satul Șabșir, Menuf, Egipt. Tatăl său se numea Avraam, iar mama lui Sara și nu au avut multă vreme copii. Într-o noapte, tatălui său i s-a arătat un înger al Domnului, care i-a spus că Dumnezeu avea să îi dăruiască un fiu, al cărui nume va fi cunoscut pe întreg pământul și care va avea o mulțime de fii duhovnicești. La scurt timp după această vedenie, cei doi au avut un fiu, pe care l-au numit Macarie („Fericitul”).

Cuviosul spunea că există două cete de demoni; una se luptă cu oamenii prin patimi înspăimântătoare și alta, a îngâmfării, împinge pe oameni la rătăcire. Satan rânduiește ceata din urmă la fermecători și la eretici.

Sf. Macarie a proorocit urgia Domnului asupra ucenicului său, care ascundea lucrurile săracilor și nu se pocăia, iar pentru aceasta s-a îmbolnăvit de lepră. Pe un alt ucenic, care, împins de demon, mânca în fiecare zi câte trei coșuri de pâine și bea un vas mare de vin, l-a făcut să mănânce numai trei bucăți mici de pâine. Cuviosul Macarie l-a văzut și pe diavol cum își purta meșteșugirile și înșelăciunile în tigvulițe. Pe Teopempt monahul, cel înșelat de diavol, l-a îndreptat. El a auzit glas dintr-o tigvă uscată a unui preot al idolilor, care se găsea în pustiu, zicând că, prin mijlocirea rugăciunilor lui, cei din chinurile iadului se ușurează puțin.

A proorocit pustiirea așezărilor călugărești de la Skit. Pe un mort l-a înviat, ca să spună unde a ascuns averea unor oameni și iarăși a poruncit de a adormit.

• † Sf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. In, Pin și Rin; Sf. Mc. Vas și Eusebiu – 20 ianuarie

Sfântul Eftimie cel Mare a trăit în secolul al IV-lea d.H., în Armenia, ca urmare a rugăciunilor părinților săi. Aceștia nu puteau avea copii, dar, datorită meritelor dobândite în slujirea Celui Unic, l-au primit în dar pe Eftimie. Părinții săi au ales acest nume datorită semnificației sale în limba greacă: „voie bună”. Aceasta au trăit și ei când au trăit miracolul aducerii unui copil pe lume.

Miracolele Sf. Eftimie cel Mare sunt asemănătoare cu ale Mântuitorului. A hrănit 400 de călători, înmulțind pâinile precum Iisus Hristos. La rugăciunile sale, a plouat și a transformat pământul sterp în pământ roditor. A ajutat, prin rugăciuni și sfaturi hristice, numeroase femei sterpe să se bucure de nașterea de prunci. Sf. Chiril al Alexandriei l-a numit „luptător și învățător al dreptei credințe”. Sufletul Sf. Eftimie cel Mare s-a dus la Dumnezeu după mai bine de 100 de ani viețuiți în acel trup, dovedind existența Darurilor de Viață primite de la Hristos.