Se spune că oricine vrea să-l cunoască pe Grigorescu trebuie să meargă la Agapia. Și să pășească nu doar peste pragul bisericii pictate de el, ci și în muzeul mănăstirii, în cea de-a doua sală, care îi este dedicată. Muzeul a fost înființat în anul 1927, fiind primul muzeu mănăstiresc din țară, are patru săli mari și două de trecere, în care sunt expuse covoare, veșminte, broderii, obiecte de cult și artă religioasă, dar și țesături, cusături și icoane.
„Muzeul a fost organizat de profesorul I.D. Ștefănescu, bizantolog și istoric de artă, ginerele lui Alexandru Vlahuță”, ne-a povestit una din măicuțele care lucrează pe lângă biblioteca mănăstirii și se ocupă să culeagă în calculator manuscrisele vechi. „Inițial, au fost expuse doar câteva icoane vechi, apoi lucrările lui Grigorescu, pictate cât a stat la Agapia, și, un pic mai târziu, o colecție de obiecte bisericești și costume populare, adunate de profesorul Ștefănescu din toată țara. Muzeul a fost reorganizat în 1960, iar în 2012 a fost amenajat în forma în care se află și în prezent”.
Din prima încăpere, în care sunt manuscrise, cruci, candele și icoane vechi, trecerea spre sala Grigorescu se face firesc. Lucrările, 29 la număr, din care 24 sunt icoane, sunt expuse alături de una singură a concurentului său la „examenul” pe care l-a dat în fața stareței Tavefta Ursache, care căuta zugravi să picteze biserica. Comparația între lucrarea concurentă și cele ale lui Nicolae Grigorescu dovedește, fără echivoc, oricărui privitor, chiar amator, că stareța a făcut alegerea cea mai bună.
Absolut toate icoanele au fost pictate în aceeași perioadă (1858-1861) în care a fost pictată și biserica. Iar cea cu care Grigorescu a câștigat admirația stareței și dreptul de a picta biserica a fost ”Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus în brațe”, înconjurată de îngeri.
Oamenii locului, dar și maicile de la Agapia – din care multe au studii superioare și toate cunosc istoria lăcașului de cult – știu că modelul lui Grigorescu pentru Maica Domnului a fost o țărancă simplă din Filioara, iar Iisus – copilul unui dulgher din sat. La rândul lor, specialiștii susțin că, prin această pictură, considerată cea mai valoroasă dintre toate lucrările expuse în muzeu, Grigorescu a reușit să redea, după cum lui însuși îi plăcea să spună, ”chipul românesc al Maicii Domnului”. De altfel, într-una din declarațiile făcute de tânărul pictor pe când lucra la Agapia, el vorbește despre modul cum a înțeles icoanele de mic copil: „Se vede treaba că zugrăvitura era în neamul nostru, că mult îmi mai plăceau și mie icoanele când eram mic. Pentru mine, sfinții erau vii: stam cu sfială înaintea lor și eram încredințat că și ei se uită la mine, mă așteptam să-i aud vorbind, să-i văd mișcându-se, ridicând mâna să mă binecuvânteze”.
Totuși, după ce și-a terminat treaba la Agapia, Grigorescu n-a mai pictat niciodată icoane, fapt care face cu atât mai valoros tezaurul din muzeul mănăstirii. O vreme s-au păstrat și schițele după care a lucrat atât picturile murale, cât și icoanele; cele mai cunoscute sunt „Drumul Crucii”, „Rugă în grădina Ghetsimani”, „Punerea Mântuitorului în mormânt”, „Cina cea de Taină”, „Tobie părăsit de înger”, „Intrarea Mântuitorului în Ierusalim”, „Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul Iisus”, „Crucea cu Mântuitorul răstignit”. Incendiul devastator, care a cuprins mănăstirea în 1903, a distrus inclusiv stăreția, locul în care erau ținute schițele. O parte din icoanele mari, protejate acum în niște cutii din sticlă, plasate în mijlocul sălii de expunere, au fost folosite, de-a lungul anilor, la procesiuni.
”Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viață simplă, tăcută, ordonată, o viață puternică, închinată toată artei lui. În arta lui găsim iubirea de bine, de adevăr și de frumos – treimea cea de o ființă și nedespărțită a credinții lui, a singurei lui religii”, spunea Alexandru Vlahuță.
Singura lucrare neterminată este a unei măicuțe care a murit în timp ce cosea
Nu doar sala Grigorescu conține adevărate comori pentru cultura națională, ci și celealte încăperi ale muzeului, care adăpostesc obiecte și odoare bisericești – printre care și catapeteasma de la Agapia Veche, datată secolul XVIII, covoare țesute de măcuțe și broderii făcute cu multă trudă, în ani de zile. Cusăturile, broderiile, acoperămintele pentru Sfintele Vase, icoanele brodate, obiectele de argint, Sfintele Vase, crucile și candelele sunt expuse în cea de-a treia sală. Lucrarea asupra căreia zăbovesc minute în șir ochii vizitatorilor este o icoană cusută, neterminată.
„Măicuța care lucra la ea a murit cu acul în mână”, ne-a spus călugărița care ne-a fost ghid prin toată mănăstirea. „După ce s-au gândit cui să-i încredințeze în continuare icoana, măicuțele au decis s-o expună așa, cu acul rămas în pânză, tocmai pentru ca oamenii care o vor privi să-și dea seama cât de minuțios și de îndelungat este lucrul la o asemenea piesă”.
Sala a patra și ultima din muzeu este destinată scriitorilor care au locuit și au creat în preajma mănăstirii. Sunt expuse tablouri și fotografii cu ei și cu casele lor, scrisori și manuscrise. Doar pridvorul casei Vlahuță este celebru pentru adevăratele cenacluri și discuții intelectuale la care participau nu doar scriitori, ci și pictori importanți ai vremii, care s-au legat sufletește de Agapia: Delavrancea, Caragiale, Grigorescu, Paul Bujor, Octav Băncilă, Alexandru Philippide, Radu Rosseti.
„Muzeul mănăstiresc de la Agapia impresionează atât prin valoarea colecțiilor, cât și prin modul exemplar de expunere, organizare, curațenie, dar și printr-un sistem de monitorizare video și de supraveghere pe care nici Muzeul județean nu-l are”, a declarat comisarul Vitalie Josanu, ofițerul de poliție care are în grijă patrimoniul cultural al județului. „Ne lăudăm aici, în Neamț, cu o colecție de icoane Grigorescu pe care nu știu dacă o mai putem găsi în altă parte a țării. Din păcate, revin asupra unui aspect dureros: niciun bun de acolo nu este clasat în patrimoniul cultural național. Este o situație pentru care ar trebui să «mulțumim» strategilor din Ministerul Culturii, pentru modul cum și-au închipuit modalitățile de recuperare și salvare a valorilor noastre naționale. În fond, cine ar fi dispus să cheltuiască în jur de două sute de lei pentru expertiza pe o icoană, operațiune obligatorie la clasare? Așadar, nu putem decât să ne mulțumim cu faptul că această minunată colecție se pastează în condiții exemplare la Mănăstirea Agapia și atrage anual mii de turiști. Este un model la nivel național”.
Cristina MIRCEA
