Deoarece au apărut tot felul de discuții și ”subtile” presiuni în legătură cu apariția (neapărat pozitivă) sau ne-apariția (blamabilă deontologic) a știrii privind o ședință națională de partid, care, din motive de strategie, economie și pe bază de amiciții personale, se desfășoară în Neamț, credem că subiectul trebuie închis și se impun câteva variante ale știrii privind acest episod din viața PSD.
* Varianta admirativ-elogioasă
Grație conducerii PSD Neamț, a domnului Ionel Arsene, toți șefii cu putere de decizie din PSD vin în Neamț
Cel mai mare partid din România își va stabili strategia de campanie electorală în Neamț, nu la București, cum era de așteptat. Acest lucru a fost posibil datorită președintelui Ionel Arsene, care a reușit să convingă toată conducerea partidului că nu există un loc mai bun în România de unde să pornească o strategie câștigătoare. Argumentele sale principale au fost puterea organizației, strâns unită în jurul liderului ei, care a obținut rezultate deosebite la nivelul tuturor alegerilor din ultimii 26 de ani.
Demn de reținut este că, în urma acestei ședințe, toți nemțenii vor avea numai de câștigat, deoarece liderii partidului vor putea fi văzuți de membrii de partid, vor putea fi sensibilizați la nevoile județului și vor deveni niște ambasabori ai acestuia, inclusiv la Bruxelles, prin intermediul europarlamentarilor partidului.
Chiar dacă am mai spus-o, trebuie, obligatoriu, să reamintim prestația în partid a liderului județean, Ionel Arsene, care, prin activitatea sa, prin ideile sale, prin prestanța politică dovedită, a devenit un punct de sprijin al PSD-ului în zona Moldovei.
* Varianta de opoziție critic-zeflemistă
”Greii” PSD vin în Neamț ca să-l ajute pe Arsene
Municipiul Piatra Neamț, la sfârșitul acestei săptămâni, va fi gazdă pentru o serie de persoane care, direct sau indirect, se fac vinovate de întârzierea economică a județului nostru față de celelalte județe din România. După ce, din patru în patru ani, au promis marea cu sarea alegătorilor, acum greii PSD-ului, cei care mai sunt în libertate, se pregătesc să lanseze de la Piatra Neamț o strategie de campanie, care să-i readucă la guvernare în mod direct.
Prezența lui Liviu Dragnea și a echipei sale (este greu de spus cât mai reprezintă ea PSD-ul și cât mai reprezintă interesele șefului de partid, în încercarea sa de a scăpa de condamnarea sa într-un dosar privind fraudarea alegerilor) este, de fapt, o încercare de a consolida poziția lui Ionel Arsene în județul pe care speră să-l conducă din fotoliul câștigat de Culiță Tărâță în 2012. Pentru PSD este vital să nu piardă încă o dată acest județ, mai ales că s-a tot discutat că ar exista o alianță cu oamenii lui Gheorghe Ștefan.
Din păcate, la Piatra Neamț nu vor participa la discuții Darius Vâlcov, fost ministru de finanțe, Dan Șova, fost ministru al marilor proiecte, Marian Vanghelie, Gheorghe Bunea Stancu, de la Brăila, Sebastian Ghiță, Radu Mazăre și mulți alții asemenea lor, care au de rezolvat alte probleme, care au rezultat tocmai din activitățile de guvernare ale PSD. Este interesant de urmărit care va fi atitudinea partidului față de Victor Ponta.
* Varianta PR-istă
PSD-ul stabilește viitorul județului și al țării la Piatra Neamț
Duminică, la Piatra Neamț, va avea loc o ședință, la care vor participa toate numele grele ale Partidului Social Democrat. Scopul acesteia este de a trasa, adopta și, ulterior, implementa strategia partidului în virtutea alegerilor care vor avea loc în acest an.
Vom reveni cu detalii, după primirea comunicatului de presă oficial al Biroului de presă al PSD, eventual Neamț.
* Varianta știre-știre
”Pesediști din toată țara, uniți-vă la Piatra Neamț!”
Sfârșitul acestei săptămâni va aduce în județul Neamț tot ce înseamnă lider, ales local, județean și demnitar din cadrul Partidului Social Democrat. Pentru duminică, 17 ianuarie, nu s-a anunțat, dar este programat un Comitet Executiv al PSD, prilej cu care social-democrații își vor face planul pentru alegerile locale din vară, poate și pentru cele din parlamentare, din toamnă, și vor discuta alte multe aspecte de natură politică și organizatorică.
Ca amfitrion al evenimentului de partid, Ionel Arsene, președintele PSD Neamț, trebuie să dea proba verității, ca să demonstreze că poate și că merită. Că are o organizație puternică, are rezultate, are speranțe la rezultate și mai bune și, mai ales, că a înțeles să schimbe atitudinea condescendentă a partidului față de alegători, presă, autorități și, de ce nu, chiar simplii membri de partid.
Din păcate, nici măcar pe pagina partidului de pe o rețea de socializare nu am găsit nimic despre acest eveniment care s-ar putea dovedi important.
Mesagerul de Neamț