Ioan Grădinaru, primarul de Dumbrava Roșie, a murit, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, la ora 3, la câteva ore după ce primise urări de viață lungă și de sănătate de ziua sa onomastică. Edilul s- a îmbolnăvit acum două luni și de atunci nu s-a mai putut duce la serviciu.
„Noi știm că a suferit o comoție cerebrală, a fost internat prin spital, pe la București, a făcut tratament și pe urmă medicii i-au dat drumul acasă, pentru recuperare”, a declarat viceprimarul Alexandru Vasile.
„Avea doar 65 de ani și nu cred că s-a gândit cineva că nu se face bine și se duce așa, în două luni. A fost un om de o bunătate rară și un gospodar de seamă al comunei. Cred că nu este cineva să nu spună că a fost cel mai bun primar din câți a avut Dumbrava Roșie”.
Ioan Grădinaru va fi înmormântat duminică, 10 ianuarie.
C. MIRCEA
Un comentariu
Cu toate ca au avut unele divergente ai mei cu domnul primar, nu incape indoiala ca a fost cel mai gospodar al comunei. a facut cat toti pierde vara care s-au perindat la primarie in ultimii 20 de ani. un bun manager al comunei.sincere condoleante !