Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Neamț au solicitat, luni, 4 decembrie, tuturor unităților de învățământ să declare dacă întâmpină dificultăți în ceea ce privește aprovizionarea cu combustil necesar încălzirii școlilor sau cu furnizarea agentului termic. Ca urmare a solicitării, toate cele 133 de unități cu Personalitate Juridică, la care se adaugă unitățile finanțate de Consiliul Județean și cele particulare au declarat situațiile cu care se confruntă în prezent. „Nicio școală nu a declarat că ar avea probleme cu furnizarea agentului termic sau cu stocul de combustil necesar încălzirii. Am cerut această situație pentru a preveni sau, eventual, pentru a remedia din timp problemele ce ar fi putut să apară din cauza vremii nefavorabile”, a precizat prof. Viorel Stan, inspector școlar general al IȘJ. (Marian TEODOROF)