Clădire somptuoasă, „vie” până acum câțiva ani, fostul Cerc Militar Piatra Neamț dă, acum, impresia de „casă fără stăpân”. Vara, curtea este năpădită de bălării, treptele pe care pășeau altădată militari cu ținuta la dungă au început să se macine, tencuiala cedează și ea pe alocuri, iar întregul ansamblu dă senzația de abandon. Construcția ar fi trebuit reabilitată încă de când era administrată de Garnizoana Piatra Neamț, însă, cum deja se afla în litigiu, nimeni nu a mai investit, în ideea că orice cheltuială s-ar fi contabilizat ca pierdere pentru Ministerul Apărării Națiionale. Dar, încă de acum 10 ani, se punea problema întăririi zidurilor și a schimbării instalațiilor.
În 2009, ca urmare a unui ordin venit direct de la București, armata s-a „retras”, ca să folosim o formulare consacrată, și imobilul a revenit proprietarilor care-l câștigaseră în instanță: Eduard Lalu, Dimitrie Franklin Lalu și Ion Nicolau. Deși a împlinit 5 ani de când este evacuată, abia de câteva luni casa este în negociere pentru vânzare, iar moștenitorii au făcut demersuri la primărie pentru obținerea certificatului de urbanism. Un altul, probabil, pentru că în scripte mai figurează un certificat, eliberat pe 2 august 2011, către Dimitrie Franklin Lalu, necesar pentru „operațiuni notariale”. Cumpărătorul ar fi un anumit domn Marius Pintilie din Iași, foarte reticent în declarații. Nu a intrat încă în posesia imobilului și s-a rezumat în a spune că „analizează tot ce se întâmplă în județul Neamț” și-și dorește ca „acea clădire să redevină ce a fost”. La partea cu dorința, a folosit pluralul, de unde deducem că este posibil să cumpere în parteneriat cu altcineva. La partea cu „ce a fost”, informațiile sunt extrem de puține. Conform datelor de pe plăcuța care semnalizează monumentul, construcția s-a ridicat în 1929, are arhitectură eclectică (combinație de elemente din stiluri diferite), coloane adosate la intrare, ancadramente baroce la ferestre, friză cu ornamente florale sub streașină. La interior, se găsesc coloane adosate și, în holul de recepție, două coloane independente, medalioane baroce, luminator și pardoseală din mozaic, cu motive geometrice.
Cel mai probabil, destinația inițială a clădirii a fost cea de casă, mai ales că a fost ridicată după mandatul primarului Nicu Albu (1901-1904), cel care a dat startul „marii epoci constructive”, a făcut străzi, a reabilitat sediile primăriei și pompierilor, a înființat sera de flori, a realizat primul blocaj de piatră al râului Bistrița, a introdus iluminatul electric (Piatra Neamț a fost primul oraș din Moldova care a avut acest serviciu public) și rețeaua de apă potabilă și a ținut la ideea de aspect elegant și aristocratic al zonei de centru. După ce-a fost expropriată, prin sinistrul Decret 92/1950 (care nu avea decât 12 articole, iar cel de-al treilea prevedea că „Imobilele nationalizate trec în proprietatea Statului ca bunuri ale întregului popor, fără nici o despăgubire și libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel”), clădirea a avut diverse destinații. Pe plăcuța de pe perete nu se menționează decât sediul Jandarmeriei și Casa Armatei.
* „Am investit, dar n-am avut acte”
Colonelul Vasile Murariu, cel care a dus o parte din „bătălie” în instanță cu moștenitorii familiei Lalu (aceeași familie care a deținut și Palatul Copiilor din Piatra Neamț), a fost nevoit să caute prin arhive documente cu care să apere investițiile făcute de Ministerul Apărării Naționale, dar și de Comitetul Județean al PCR. Nu s-a lămurit dacă, din 1929, când a fopst ridicată de Carol Zane, până în 1932, clădirea a fost folosită drept locuință de familia Lalu, dar, în orice caz, între 1932 și 1934, apare ca fiind închiriată, contra sumei de 270 de lei, către Garnizoana Piatra Neamț, care era condusă, la vremea aceea, de colonelul Coroamă. În 1948, clădirea aparea ca fiind sediul Legiunii de jandarmi, pentru ca, ulterior, să ajungă în administrarea IJGCL Neamț (Întreprinderea Județeană de Gospodărire Comunală și Locativă), și, imediat după revoluție, să se întoarcă la armată.
„Noi nu primeam nimic de la buget pentru întreținere și reparații și trebuia să ne autofinanțăm”, ne-a declarat colonelul Vasile Murariu. „De aceea organizam nunți și cumetrii. Și am reușit să refacem sala mare și să schimbăm planșeul, însă doar la o parte din camere. Cel vechi era din stuf. Armata a construit și corpurile care se văd în partea stângă – bar cu baie, cu tot ce trebuie, iar camerele din curte au fost făcute de Comitetul Județean de Partid, care înființase acolo un centru de pregătire politico-ideologică. Problema este că nu sunt acte, am căutat prin toate arhivele și n-am găsit. Cu toate acestea, la Piatra Neamț, am câștigat două procese, dar, după ce moștenitorii au făcut o nouă cerere de retrocedare, pe Legea 10/2001, procesul s-a mutat la București, iar Ministerul Apărării Naționale n-a știut să-și susțină cauza. S-a pus, la un moment dat, problema unor despăgubiri, în funcție de plata cărora să se condiționeze retrocedarea. Era vorba de vreo 7 miliarde de lei vechi, dar știu sigur că moștenitorii n-au plătit absolut nimic când li s-a predat imobilul, cu tot ce s-a construit între timp, exact cum este acum”.
* Despăgubirile de 714.716 lei – doar la nivel de discuție
La procesele derulate în Capitală, până la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat hotărârea definitivă, s-a discutat mult despre despăgubiri. Pe cifre concrete: 262.347 de lei pentru îmbunătățirile și reparațiile de la Corpul A, plus 452.368 de lei pentru edificarea Corpurilor B, C și D.
„În privința pavilioanelor B, C și D s-a reținut că obligația contestatorilor există dacă edificarea lor a fost autorizată, iar intimatul nu a făcut dovada că acestea au fost autorizate. În precizările de la fila 31 dosar, intimatul a arătat că aceste pavilioane au fost înscrise în evidențele contabile și în dosarul tehnic al cazărmii, ca urmare a controlului financiar de gestiune din anul 1995, care le-a constatat ca plusuri pe teren, fiind realizate de către fosta Unitate Militară Piatra Neamț, prin forțe și mijloace proprii. (…) A reținut instanța de apel că, în lipsa unor acte doveditoare cu privire la edificarea construcțiilor, expertul nu a putut stabili valoarea acestora și, pentru că nu s-a făcut dovada edificării construcțiilor în baza unei autorizații, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 alin. 5 din Legea 10/2001.
S-a mai reținut că nu s-au efectuat lucrări voluptorii, fiind efectuate reparații capitale care au dus la susținerea clădirii și la sporirea valorii sale cu toată vechimea de 100 de ani, așa cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 8433 din 14 decembrie 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț.
Intimații au mai arătat că nu pot fi obligați să păstreze construcțiile pe care Ministerul Apărării Naționale pretinde că le-a edificat, cu plata de despăgubiri, deoarece au dreptul să aleagă între păstrarea construcțiilor cu plata de despăgubiri sau obligarea recurentului să ridice construcțiile”, se arată în hotărârea Înaltei Curți, pronunțată pe 11 iunie 2009.
Prin urmare, recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale a fost respins, iar moștenitorii au intrat în posesia imobilului, care stă părăsit de atâția ani. Au fost niște discuții și cu Protopopiatul Piatra Neamț, care ar fi fost interesat de clădire, dar ultimul nume de potențial cumpărător este cel al lui Marius Pintilie, care a și confirmat, de altfel, că vrea monumentul.
„Imobilul este una dintre bijuteriile municipiului Piatra Neamț și a atras multă lume bună, la vremea când funcționa”, ne-a declarat comisarul Vitalie Josanu, ofițerul de poliție care are în „vizor” patrimoniul cultural al județului. „Lipsa de inspirație a proprietarilor a făcut ca acest monument istoric să stea de ani buni cu lacăt pe ușă, iar natura începe să-și spună cuvântul. Colegii mei au efectuat o serie de verificări în teren, dar fără a putea lua legătura cu proprietarii, aceștia nefiind domiciliați în județul Neamț. Pentru că nu sunt încă probleme deosebite, care să reclame mai multă implicare din partea poliției, am lăsat acest obiectiv sub monitorizare”.
Cristina MIRCEA
