Motto: ”Un jurnalist are nevoie de cinste și gramatică pentru a practica această meserie” – I.L.Caragiale
În perioada interbelică, lumea bună din târgul Pietrei citea, în momentele ei de răgaz, următoarele gazete și ziare: ”Îndrumarea”, ”Frăția”, ”Arena”, ”Opinia Publică”, ”Reformatorul”, ”Telegraful”, ”Puterea”, ”Flacăra”… Exagerări? Nicidecum. Să nu uităm că în urbea noastră funcționau două fabrici de hârtie, iar pădurea se prăvălea peste băștinași. Era vremea când ”codru-i frate cu românul” chiar era valabil. Jaful pădurilor a început mai târziu și continuă, cu protecția dregătorilor actuali, de toate culorile politice. Nu există săptămână lăsată de Cel de Sus ca, pe ruta Bicaz – Piatra Neamț, să nu fie descoperite remorci cu material lemnos fără acte.
* N-am dispărut, continuăm!
Săptămânalul ”Avântul” și-a făcut ”apariția” la Piatra Neamț în primăvara lui ’28. Sufletul publicației a fost un nemțeam de-al nostru, din creierul munților, de la Izvorul Alb, com. Buhalnița, ziaristul Constantin Turcu. Un tânăr cu studii strălucite, făcute la Liceul ”Petru Rareș”, Facultatea de Litere de la București și la Arhivele de Stat din Iași, fiul unui modest funcționar de pe Valea Bistriței (v. Cartea ”Din viața și opera lui C. Turcu”, Ed. Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, 2015). Crezul lui:
”Pornim, cu încredere, la drum, dintr-o dorință veche și dintr-o necesitate imperioasă. Cu sufletul plin de elan și de Avânt. Și cu inima curată și sinceră până la goliciune. Căci n-am mai putut răbda mai multă vreme lipsa unui ziar, de obiectivă imparțialitate, de informația exactă și mai ales de propagandă intensă în orașul nostru Piatra Neamț, n.n. – în târgurile noastre, în satele noastre, în județul nostru”.
Prin crezul său ”nobil”, gazeta a atras pe cei mai rafinați intelectuali ai urbei noastre: G.T. Kirileanu, M. Avădanei, V. Țăranu, C. Luchian, V. Șoarec, I. Tăzlăoanu, V. Andrei, A. Rotundu… Acești cărturari iluștri, majoritatea profesori, au semnat articolele din cele 200 de numere ce-au apărut între anii ’28-’39, evident cu întreruperi. De câte ori gazeta avea probleme și întârzia, pe prima pagină apărea atenționarea: ”N-am dispărut, continuăm!”. Și o luau de la capăt.
Viața de gazetar nu-i chiar trandafirie. Redacția gazetei, la început, a fost pe str. Apele Minerale nr. 8, apoi s-a mutat pe Ștefan cel Mare, nr. 4. Gazeta jurnalistului de sub falnicul Ceahlău apărea duminica, cu 2, 4, 6 pagini, format 47x31cm, și se vindea cu 2-3 lei, în funcție de pagini. Apărea în tiraj de 1200, 1300, 1500 de exemplare. Pe prima filă a gazetei, se putea citi îndemnul: ”Cumpărați, citiți, abonați-vă la «Avântul»!”. Și se abonau destui, mai ales intelectualii. De exemplu, la Gârcina, în anul apariției, existau 14 abonamente. Dacă îi întrebați astăzi pe trecătorii de pe stradă la ce sunt abonați, rămâneți surprinși. Lumea citește foarte puțin. Folosește calculatorul, care le oferă date din orice domeniu de activitate. Și apoi, să nu uităm, destui dintre noi trăiesc într-o sărăcie fără egal. Nu credeți? Uitați-vă la oamenii străzii, care scormonesc în containerele cu resturi menajere. Sunt o realitate.
* În redacția săptămânalului
Redacția gazetei ”Avântul” a fost un prodigios laborator de creație. Acolo s-au preparat idei, proiecte, planuri… Unele s-au realizat, altele au rămas pe hârtie. La dezbaterile redacționale aprinse, vioara întâi era Șefu’, prof. Turcu, un om subțire, inteligent, cult și cinstit. Avea darul de a mânui ideile cu o uimitoare iscusință. Privea scrisul la gazetă ca pe o îndatorire cetățenească, temeinică. Scria la numeroare reviste, ziare periodice, anuare, cărți cu studii și articole (v. Anuarul Liceului ”Petru Rareș”, anii 1933-1934). Controla până și pe zețarii care puneau litera în pagină la Imprimeriile Neamț. Când situația i-a cerut-o, a fost și corector, și secretar de redacție, și administrator, și distribuitor. Om de o largă cuprindere, a stat permanent cu ”nasul în carte”, găsind în ea un mare aliat.
Și, totuși, când a lipsit din redacție, au apărut necazurile. ”Când pisica nu-i acasă…” s-a dovedit adevărată, lucru petrecut și la case mai mari. De pildă, la gazeta ”Viața Românească”, din Iași, când ”Armanul” (Ibrăileanu, directorul) lipsea din redacție, vânătorii și pescarii Sadoveanu, Topârceanu, Sevastos se adunau , în jurul unui birou, la șuetă, povesteau ultemele isprăvi cu pușca și undița. Evident, unul din redactori stătea de șase, la fereastră. Când Ibrăileanu apărea, toți gazetarii scriau, munceau, păreau osteniți. Sireacii!
Într-o astfel de situație a picat și gazetarul Turcu. Lipsind din redacție câteva zile, chemat de obștea din care făcea parte, ”niște” subalterni au atacat în scris ”problema evreiască”. Este știut că târgul Pietrei, în perioada interbelică, nu ducea lipsă de evrei. În consecință, câțiva ziariști zeloși i-au înțepat. Delicat, dar au făcut-o. Mamăăăăăă! Ce tămbălău a ieșit. Articolul apărut a jignit simțul cetățenesc al evreilor și, de aici, concluzia: gazeta ”Avântul” e antisemită. Ziceau așa publicațiile pietrene rivale, ”Reformatorul” și ”Telegraful”.
Dacă ar fi să-i facem o caracterizare, săptămânalul ”Avântul” a susținut patriotic românismul, a criticat politicianismul, a militat contra jafului cu bani publici, a fost permanent pentru modernism și modernitate, pentru ortodoxie, respectând și celelalte religii, ”pentru promovarea valorii și aruncarea la coș a imposturii și lipsei de profesionalism”. Gazetarii de la ”Avântul” n-au neglijat niciun domeniu al vieții sociale. Au tras ”la jug” cu toți, ”pentru cei mulți și muți”. Că articolele politice mai aspre erau semnate cu pseudonime, asta e altă problemă. Profesorul, care urcase pe podiumul gazetarilor de elită, folosea pseudonimele Sfinx, Cerber, Politicus, Expertus, Geticus, Iradion… A fost un visător, care a pavoazat societatea în care a trăit, cu amintiri din îndepărtatul trecut al neamului românesc. A sperat să schimbe lumea cu scrierile lui, să o facă mai bună. N-a reușit.
* Cum a murit ”Avântul”
În general, gazetele provinciale interbelice n-au avut o viață lungă. De cele mai multe ori, au murit în ”chinurile facerii”, din cauza încurcăturilor bănești. Ca și astăzi. Săptămânalele care apăreau în tiraje mari și se vindeau ca pâinea caldă erau puține la număr. Gazeta pietreană ”Avântul n-a făcut parte din acestea. Prima ei perioadă de apariție a început cu Nr. 1 din 4 martie 1928 și s-a terminat cu Nr. 45 din 7 ianuarie 1929. în acest timp săptămânalul a fost condus de doi profesori, C. Turcu și I. Stahescu. A doua perioadă începe cu Nr. 47 din 4 martie 1929… Apoi, gazeta când apare, când dispare. Anul VI începe cu Nr. 152 din 20 octombrie 1935. Ultimul an de apariție începe cu Nr. 156 din 5 februarie 1939 până la Nr. 200 din 24 decembrie 1939. De ce a murit gazeta pietreană?
La 1 septembrie ’39, a început cea mai mare conflagrație mondială, pietrenii erau speriați. Nu mai ascultau Zaraza, nu mai dansau tango în Grădina Publică, cu halba în mână.
Ce teme au tratat condeierii de la gazeta pietreană? În primul rând, s-a scris mult despre regalitate. Să nu uităm că 10 mai era Ziua Regelui și se serba ”cu mare pompă”. Și la Bicaz s-a defilat prin fața Casei Administrației Domeniului Coroanei, evident, în perioada monarhiei. În anul de grea încercare 1917, regele Ferdinand și regina Maria s-au retras la Iași. În vara lui 1918, regina Maria a fost văzută de multe ori în zona Bicazului. Gazeta ”Avântul” a imortalizat ”clipa”, în numerele 155 din 1935 și nr. 188 din 1939. Pentru că natura sălbatică era generoasă între Tarcău și Bicaz, regina Maria și-a dorit o frumoasă casă în peisaj. Cum marele istoric N. Iorga era președintele Comisiei Muzeelor și Comisiei Monumentelor Istorice, s-a implicat și dumnealui în rezolvarea proiectului. A venit la Piatra Neamț, ne-a vizitat pentru a nu știu câta oară, a respirat aer tare de munte și s-a întors de unde a venit. Proiectul cu casa reginei Maria a picat, din cauza invaziei germane în Polonia. A început cel mai mare măcel mondial.
Articolele cu conținut religios erau scrise de preoții Capșa, Mătase, Verșescu, Gavrilovici… Nici prof. Turcu nu se ferea de temele religioase. În săptămânalul ”Avântul” nr. 65, din vara lui 1930, a semnat articolul ”Rolul religiei în schimbarea mentalității”. Preotul C. Mătasă, autorul cărții ”Prin Moldova de sub munte”, era prezent la toate întrunirile religioase. A trecut și de la un partid la altul, în speranța că va ajunge în Parlament. N-a ajuns și adversarii politici s-au bucurat.
În nr. 46 din primăvara anului 1928, a apărut articolul ”Piatra Neamț, stațiune turistică”, chiar pe prima pagină. Autorul materialului nu semnează, de aceea e foarte critic și precizează: la Piatra Neamț drumurile sunt sparte, mijloacele de transport lipsesc, cazarea e necorespunzătoare, iar publicitatea turistică absentează total.
Evident, astăzi, aceste observații nu mai corespund relatărilor antice, vechi și de demult.
Tot în spirit critic, e prezentată și Armata Română în perioada interbelică. În ”Avântul” nr. 13 din 1928, un reporter supărat scria negru pe alb: ”Armata Română e prost dotată!”. O fi exact? Despre eroii neamului, gazetarii de la ”Avântul” au vorbit dintotdeauna cu respect profund și pioșenie. Și scriitorii, artiștii plastici, și muzicienii au fost elogiați. Aurel Băeșu, Calistrat Hogaș, Sidonia Hogaș, profa de la ”Petru Rareș”, au fost pomeniți permanent de săptămânal. În 1935, când fotograful regal A. Chevallier a organizat o expoziție de realizări chiar în atelierul său din ”coasta” Liceului ”Petru Rareș”, gazetarii săptămânalului au fost prezenți; l-au elogiat pe elvețian și pozele lui.
Prof. C. Turcu a trăit și simțit românește în veacul trecut. A fost un jurnalist memorabil al presei nemțene. A cochetat cu școala românească și Istoria neamului. N-a uitat niciodată locurile natale de unde și-a luat zborul: ”Puține locuri sunt în țara asta, care să strângă olaltă atâtea frumuseți naturale precum județul Neamț”.
Prof. Dumitru RUSU
