Camera de Comerț și Industrie Neamț pare să fie, în acest moment, singura instituție care se luptă pentru ca ”motorul dezvoltării locale”, adică mediul de afaceri, să-și ocupe locul de drept în societatea locală. Un interviu cu Mihai Apopii, președintele Camerei, este o pledoarie pentru dezvoltare, cooperare, dialog și descoperirea și valorificarea resurselor locale. Și pentru reconsiderarea omului de afaceri care-și face corect treaba, plătește impozite și taxe și trebuie respectat pentru asta.
– Pe 31 decembrie, în Mesagerul de Neamț, spuneam, într-un artciol, că ar trebui să-i declarăm cetățeni de onoare și eroi pe cei care încă își plătesc taxele și impozitele în Neamț, adică oamenii de afaceri, cei care creează locuri de muncă și care, de cele mai multe ori, sunt percepuți sub termenul peiorativ de ”afaceriști”. Noi ne străduim să aducem în atenția comunității și o altă abordare decât cea a politicienilor, este cumva o obligație autoasumată, de a prezenta o realitate din județ și din țară: că sunt și oameni care trăiesc normal, gândesc normal și care își propun ca, în comunitatea lor, să fie apreciați, să fie respectați pentru ceea ce fac în zona lor de activitate. Aici mă refer la marea majoritate a oamenilor de afaceri, cei care au un comportament corect, atât în relația cu statul, cât și în relația cu proprii lor angajați. De aici, o dezbatere a problemelor comunității de afaceri din Neamț s-ar putea să ne fie de folos tuturor.
- Aici aveți perfectă dreptate. E un adevăr, pentru că, fără acești oameni, toate proiecțiile și promisiunile politicienilor sunt lipsite de suport. Din păcate, constatăm, din ce în ce mai mult, că oamenii de afaceri, cei care contribuie la bugetele locale sau la bugetul consolidat al statului, sunt interesanți doar în prima parte a unui buget, indiferent unde este acel buget. După acel moment, foarte puține proiecții se regăsesc spre mediul de afaceri. Și, atunci când mediul de afaceri încearcă să interacționeze cu mediul politic, cu administrația, pe proiecte comune, pe tot ceea ce înseamnă parteneriate, pur și simplu ai senzația că deranjezi, că te-ai dus spre un domeniu care este exclusiv al administrației și al politicului. De aceea, eu consider că orice dezbatere privind implicarea oamenilor de afaceri în stabilirea agendei administrației și a politicienilor și nu doar considerarea lor drept simpli executanți ai unor agende, construite fără nicio legătură cu viața lor de zi cu zi, este mai mult decât o obligație, este o necesitate. E greu de scos omul din firma lui, din probleme de zi cu zi, dar este un timp când este absolut obligatorie asocierea, sub o umbrelă sau alta – sub umbrela unei bresle sau a Camerei de Comerț și Industrie, sau o altă asociere care presupune o identificare corectă a unor probleme din comunitatea în care trăiești și impunerea lor administrației și politicienilor. Altfel, vom contabiliza doar efectele acestei neimplicări. Adică, atunci când ne vom da seama că avem nevoie să ieșim și să strigăm, vom constata, de fapt, că nu avem cu cine să asamblăm toate aceste elemente. Mi-a plăcut o intervenție a profesorului Dâncu – care nu este un liberal, dimpotrivă – și spunea, cu foarte multă patimă, că statul nu dorește să fie respectat pentru competența organelor care vin în contact cu cetățeanul. Statul dorește să transmită teamă, deci nu dorește să transmită respect rezultat din competență, din abordare, din raporturi corecte. Statul dorește să transmită teamă și de aici apare exagerarea cu uniforme, cu pistoale la șold și mașini cu girofar. Asta este aprecierea profesorului Dâncu, care este vice-prim-ministru, și aici sunt total de acord cu el. E greu să schimbăm lucruri care țin de partea de bază a unei societăți, a unei comunități.
– E vorba de o mentalitate care, în timp, s-a întipărit.
- Da, așa este. Dar asta nu înseamnă că trebuie perpetuată.
– În perioada următoare, se va vorbi extraordinar de mult. Electoral. Toată lumea va promite, toată lumea va avea analize, emisiuni peste emisiuni. Până la urmă, noi cu ce ne alegem din toată povestea aceasta?
- În mod cert, cu același lucru cu care ne-am ales în ultimii 25 de ani, adică cu nimic. Nu avem un drum pe care să ieșim din Moldova, cu costuri corecte, nu avem o administrație care să elimine birocrația. Avem cea mai stufoasă birocrație posibilă de când lucrăm în mediul de afaceri din România! Deși s-au cheltuit sume imense pe programe de informatizare, în analiza Eurostat, România are, ca vulnerabilitate pentru competitivitate economică, sistemul informativ. Alfabetizare informatică redusă, aceasta este definiția. Asta înseamnă că avem doar niște puncte izolate – Iași, Cluj, Timișoara -, unde sunt firme străine care beneficiază de inteligența românească și fac programe de software pe care le exportă afară. Și noi, cu milioane de euro cheltuite – și în sistemul de sănătate, pentru gestionarea informatică a sistemului, și în doemniul fiscal -, putem observa că dezbaterile din presă se referă, într-o formă sau alta, la nefuncționarea corectă, la un moment dat, a unor sisteme informatice care gestionează un anumit domeniu. Constatăm, astfel, dacă mai era nevoie, că, după 50 de ani de comunism și 25 de ani de populism, este cazul să se schimbe abordarea.
– Amprenta comunistă e prea puternică? Sau putem vorbi, cu adevărat, de schimbare?
Este păcat că a fost nevoie de un eveniment nefericit care să declanșeze o oarece schimbare. Schimbarea normală ar trebui să vină de la noi, de la cei care trăim într-o anumită comunitate și care, într-un anumit moment – iar eu cred că acum este acest moment – să-și asume răspunderea de a genera teme pentru administrație și pentru politicieni, teme care să răspundă unor nevoi reale. Este mai mult decât o dorință. Eu o percep ca pe o nevoie, care nu mai poate fi amânată.
– Cât de greu este pentru o instituție, precum Camera de Comerț și Industrie, și nu vorbesc numai la Neamț, pentru că sigur discutați și cu alți colegi din țară, să rămână în afara jocurilor? Nu neapărat doar politice…
Este foarte greu, deoarece există multe condiții care fac acest lucru să fie greu. În primul rând, Camera de Comerț și Industrie are o problemă cu propria imagine, care vine dintr-o istorie ce nu a fost corect lămurită. Despărțirea de Registrul Comerțului nu a fost făcută foarte clar, în așa fel încât să fie percepută ca exact ceea ce este: o organizație neguvernamentală, apolitică și care este exclusiv privată. Nu are niciun fel de susținere de la bugetul statului, nu are nicio componentă politică, pentru că, prin Legea 335 și prin Statutul Camerelor, le este interzis Președinților de Camere să fie membri ai unui partid politic. Deci, este singura organizație din business care are această interdicție prin lege. În mod normal, nu te poți înscrie într-un partid politic, pentru că nu mai poți funcționa. Dacă faci parte dintr-un partid politic aflat la putere, ești avantajat doar în perioada respectivă și ai de partea ta o treime din firme, din electorat; celelalte sunt împotrivă sau, în cel mai bun caz, sunt neutre. Ai nevoie de implicarea tuturor firmelor. Inapetența asociativă se manifestă indiferent de forma de asociere. Și patronatele de ramură au o problemă din acest punct de vedere. Ce este bine, spun eu, este că la Camera de Comerț și Industrie a României s-a făcut schimbări din temelii. Este instituția cea mai implicată în tot ceea ce înseamnă promovarea, la modul profesionist, a mediului de afaceri.
– Am văzut că propune teme.
Propune teme, ieșim afară, în misiuni economice mari, scoatem, alături de delegațiile oficiale ale statului român, oameni de afaceri, din diferite zone de activitate și de la anumite nivele de performanță a firmelor. Vedeți misiunea economică în Israel, misiunea economică Emiratele Arabe Unite, în Statele Unite ale Americii, alături de delegația Președintelui, misiunea economică în Germania, alături de delegația Premierului… Sunt alte abordări ale Camerei de Comerț și Industrie. Asta încercăm să facem și la Camerele județene, prin care încercăm să trezim, cumva, interesul firmelor să se asocieze, să participe la dezbatere, să vină cu problemele reale și să pună undeva, să aibă un secretariat tehnic, un organism, care să rezume toate aceste probleme, să le poată promova la nivel național. Pentru că, dacă le vorbim doar între noi, nu rezolvăm nimic.
– Dar pentru asta trebuie să mai existe și veriga aceea, autoritatea locală.
Autoritatea locală trebuie să primească problemele de rezolvat și să țină cont de ele. Atâta timp cât noi vom deveni din ce în ce mai puternici, vom fi greu de ignorat. Dacă în Piatra Neamț se adună primii 50 de oameni de afaceri din localitate sau primii 100 de oameni de afaceri din județ, într-o sală și stabilesc un inventar de probleme, și îl pun pe masa unui politician sau a unui primar, eu nu cred că acestuia îi va fi ușor să le ocolească.
– De acord cu dumneavoastră. Dar se adună?
Se adună foarte greu. După cum a apărut și în presă, în fiecare joi avem un program de întâlniri cu oameni de afaceri, din domenii de activitate bine stabilite. Am început cu cei din industria lemnului, joia trecută. Au venit suficient de mulți, având în vedere că este și o temă destul de caldă.
– Tocmai au avut loc la Piatra Neamț niște manifestații…
Da, cu o zi înainte au avut loc manifestații. Eu nu am știut de manifestații, noi am avut această programare de la începutul anului. Aceleași concluzii: sunt oameni care au, efectiv, probleme. Sunt două aspecte extrase din întâlnirea respectivă, pe care aș dori să le evidențiez. În primul rând, sunt oameni care vor să se implice, care au ajuns la concluzia că nu se mai poate să rămână în curtea lor, chiar dacă afacerea le merge relativ bine. Oameni care sunt dezamăgiți și au convingerea proprie că, indiferent ce ar face, unde s-ar duce, tot nu se schimbă nimic. Este mai greu de lucrat cu astfel de oameni. Și sunt oameni care, efectiv, nu știu ce să facă, nu știu cum funcționează niște organisme. În cazul meu, nu vorbesc despre alte organizații, în Asociația Producătorilor de Mobilă și în Camera de Comerț și Industrie, acești oameni nu știu că aceste organizații pot să le folosească într-un fel sau altul. Au stat foarte mult în propria curte și nu s-au dus către una din cele două organizații. După această întâlnire, am satisfacția că unii s-au lămurit și vin spre Camera de Comerț, firme care au înțeles ce înseamnă această organizație și ce ar putea să rezolve pentru ele apartenența la această organizație. Serios vorbind, nu poți să te duci cu probleme mari, fără să ai o susținere, o echipă, în spate. Camera de Comerț, nefiind bugetată de niciunde, trăiește prin suportul membrilor, trăiește pe propunerile, pe problemele date de membri, dar și pe susținerea lor. Nu se poate face nimic gratis astăzi în lume, nici Camera de Comerț și Industrie, cu 20 de oameni, nu poate să funcționeze doar cu aer. Totul înseamnă cost: și un drum la București, și un drum la negocieri. Eu mai pun bani din buzunar, pentru că am o firmă care mă susține, dar ce face un patronat, care a ales un om, altfel foarte bine pregătit ca individ, dar care nu are posibilități? Trebuie să fie susținut de firme. Pe lângă susținerea asta financiară, care este importantă, trebuie să vină firmele, care să propună teme, care să dea acceptul de a promova o temă sau alta la București. Faptul că am terminat cu întâlnirea cu cei din industria lemnului, după multele discuții din ultimii ani, în țară, pe codul silvic și pe regulamentul de comercializare, am ajuns, și la Piatra Neamț, la o soluție care este de promovat la nivel național.
– Care este această soluție?
Noi, cei care suntem procesatori în industria mobilei, am propus două criterii de valorificare superioară a lemnului. Deci, nu de vânzare, de valorificare!
Am propus ca un criteriu de accept la licitație – al producătorului de mobilă sau alte elemente din lemn -, să fie o evaluare formată din două componente: 50% să fie prețul oferit și 50% să fie un coeficient rezultat din suma impozitelor și taxelor locale asupra valoarea masei lemnoase solicitate. Asta înseamnă că firma care solicită o cantitate de lemn, de la Direcția Silvică sau de la un procesator forestier, trebuie să aibă o valorificare superioară. Am propus o formulă, iar aplicarea ei va permite o maximă transparență. În esență, o firmă care plătește toate taxele, care are un comportament fiscal corect, care are toate taxele la vedere, care are o valorificare superioară a masei lemnoase, poate demonstra, prin respectiva formulă, cât de performantă este. Mai departe, ne-am luat – tot noi – o obligație, ca lemnul pe care-l achiziționăm pe această filieră să nu poată fi exportat. Firma respectivă nu mai poate exporta cherestea, chiar dacă importă alte cantități, din alte surse. În discuția de joi, am mai extras o modalitate de a conlucra cu cei din exploatările forestiere: să transferăm acest coeficient și celor care exploatează masă lemnoasă, în condițiile în care au contracte ferme cu producător de mobilă. Atunci și ei sunt interesați să aibă contracte, care să fie înregistrate la Direcția Silvică, pe baza istoricului de prelucrare a firmei. Totul se reglementează, din pădure și până la cel care procesează mobila.
– Mai rămâne ca și ceilalți parteneri sociali să agreeze ideea…
Eu am transmis-o deja. A fost apreciată și la Asociația Producătorilor de Mobilă; avem întâlnire cu cei de la Ministerul Mediului, Ministerul Economiei și Asociațiile Profesionale.
– Important este să se materializeze întâlnirea într-o hotărâre de Guvern…
Când ne ducem cu formule matematice clare, pe care, culmea, și cei din organizațiile de mediu le susțin, pentru că rezolvă o problemă de valorificare superioară, eu cred că o s-o scoatem la capăt. Din discuția de ieri, un participant a venit cu o informație interesantă. Un exportator de cherestea a spus că a fost în portul Constanța să-și rezolve unele probleme proprii. Erau tiruri nenumărate cu cherestea, la un preț pe care nu-l înțelege. La 600 de lei tirul în Constanța, cu cherestea selecționată, în condițiile în care noi luăm cu 650 acum de la gater. Și la acest preț încă îl găsim greu…!
– Care poate fi explicația?
Încă se fură.
– Cum să se fure? Dar avem sisteme, avem poliția pădurii…
Altă explicație nu au găsit nici ei. Eu spun doar ce zic oamenii care sunt în domeniu. Deci, încă se fură. Mai sunt suficiente posibilități. Să recunoaștem, s-a redus cu 30% fenomenul furtului de lemn, dar asta înseamnă că mai este mult de lucrat în zona aceasta.
Valentin BĂLĂNESCU
