Una din primele formațiuni politice care și-a anunțat echipa cu care intenționează să intre în bătălia electorală din vara acestui an este Mișcarea Populară, care și-a propus, după cum spune Laurențiu Dulamă, președintele MP Neamț, să vină în fața cetățenilor din Neamț cu o echipă care îmbină experiența politică a câtorva din membri cu viziunea tânără, proaspătă, a altora, cei mai nou-veniți în partid.
”Am spus și voi spune de câte ori este nevoie: Mișcarea Populară este formată, 80%, din oameni noi, care nu au mai făcut politică, oameni care au văzut până acum cum au înțeles partidele să facă politică și și-au asumat curajul de a schimba acest mod, de a face politică pentru oameni, nu pentru interese sau politicieni. Cetățenii s-au săturat de vorbe goale și de promisiuni care nu se îndeplinesc niciodată, decât poate pentru cei care le fac. O parte din acești oameni, sătui de clasa politică actuală, s-au alăturat Mișcării Populare, pentru a schimba politicienii cu oameni integri, oameni nepătați, capabili să respecte niște principii simple: integritate, independența justiției, depolitizare. Asta vrea electoratul, asta vrea și Mișcarea Populară. De aceea, cred eu, că au și venit mulți alături de noi. Asta ne bucură și îi așteptăm, în continuare, alături de noi, la Mișcarea Populară, pe toți cei care vor să schimbe ceva, indiferent că este vorba de mentalitate, de mod de lucru, de probleme ale comunității. Fiecare trebuie să aibă curajul de a acționa, indiferent că vorbim despre o comunitate restrânsă, cât un sat, de o comunitate mai mare – comună, oraș – sau de o comunitate mare – județul Neamț. Toți cei care cred că pot pune în valoare și pot face lucrurile bune pentru comunitatea în care trăiesc vor găsi la noi ușa deschisă și împreună să acționăm, pentru a ne fi mai bine nouă, celor mulți, copiilor noștri, nepoților noștri!”, a declarat Laurențiu Dulamă.
Președintele MP Neamț a adăugat că marele avantaj al formațiunii politice pe care o reprezintă este tocmai această propunere adresată celor care nu au mai făcut politică până acum și care se conving de acest adevăr când se alătură Mișcării Populare. Asta, precum și liderul – Traian Băsescu – fac din Mișcarea Populară o alternativă pentru cei care vor să producă schimbarea, să recâștige țara împărțită până acum de cele două mari partide-stat, care au uitat pe cine reprezintă: oamenii.
MP și-a propus să le reamintească politicienilor despre ce anume înseamnă să facă politică pentru oameni și oamenilor despre cum trebuie să abordeze politicienii care i-au uitat. Pentru județul Neamț, accentul e pus pe echipă. Echipa MP Neamț vrea să facă ”o politică sănătoasă, în sprijinul cetățenilor”, după cum spune deputatul Ștefan Burlacu. ”Eu asta mi-am dorit și îmi doresc. Eu credeam că politica poate și trebuie să fie pentru cetățeni. După trei ani în Camera Deputaților, am realizat cum cei care au fost trimiși acolo au făcut cu totul altceva decât să-i reprezinte pe alegătorii care le-au dat această misiune. De fapt, de 26 de ani, tot așa se întâmplă. A venit momentul să se schimbe asta, iar cei care sunt aleși, fie că vorbim despre o funcție la nivelul administrației locale, fie că vorbim de demnități publice, să reprezinte, cu adevărat, cetățenii. Sper ca 2016 să fie anul în care și zona politică să se curețe, așa cum s-au curățat alte domenii, și să începem o altfel de politică, cu altfel de politicieni, care să ne reprezinte pe toți. Acesta este mesajul meu, cu care mă voi duce în fiecare casă de nemțean, fiindcă eu cred, cu toată tăria, că județul Neamț și nemțenii au dreptul la o viață civilizată, la drumuri decente, la condiții nu bune, ci foarte bune în spitale, în școlile unde își duc copiii. Eu, nemțean fiind, mă revolt când văd că în alte județe s-au putut face multe, pentru că așa a dictat interesul politic, în vreme ce la Neamț parcă a încremenit totul. Județul nostru are nevoie de un restart, începând chiar cu cumonitatea cea mai mică. Este nevoie de un nou început, cu oameni capabili și integri, care să valorifice șansa unei dezvoltări, astfel încât să-ți fie mai mare dragul să trăiești aici, așa cum era odată”, a declarat deputatul Ștefan Burlacu.
Mesagerul de Neamț