Flori lucrate cu migală, din materiale prețioase, accesorii cu dichis – mănuși croșetate din fir de mătase, voalete și coliere dantelate, scoase parcă din cufărul bunicii, rochii diafane și costume pentru animatorii de la petrecerile de copii, toate poartă semnătura Monei Luisa Drăgușanu, designer-ul din satul Luminiș, comuna Piatra Șoimului, care a ajuns să fie cunoscut de femei din întreaga țară, dar, mai ales, de peste hotare.
* Steaua norocoasă și talentul moștenit de la mamă și bunică
Mona consideră că s-a născut cu o stea norocoasă, pentru că a moștenit talentul de la bunica sa, care picta, și de la mama sa, care a fost profesor-maistru la școală și care le crea celor două fiice ținute unicat, încă de pe când învățau să facă primii pași. Ambiția tatălui său a fost de a-și vedea copila elevă la oraș, așa că Mona i-a îndeplinit dorința: „Din clasa a cincea am învățat la Piatra Neamț și pot spune că am regretat, pe de o parte, că nu am mai avut-o pe mama aproape, ca să pot învăța de la ea să creez obiecte vestimentare, dar, la orele de lucru manual din clasa a VI-a, am învățat să cos la mașină și de atunci mi s-a deschis o altă lume. Continuam tradiția de a avea haine unicat, ba le făceam și prietenelor ținute speciale”.
La Revoluție, era în clasa a XII-a și abia atunci a avut ocazia, pentru câteva luni, să poarte la școală propriile creații. Tot atunci a primit și primele aprecieri pentru vestimentația unicat, care nu era în pas cu moda, dar o reprezenta pe Mona.
* Cariera în Educație, abandonată din cauza sistemului
Dacă ar fi să dea timpul înapoi, în cazul Monei au fost valabile două zicale – „Încurcate sunt căile Domnului” și „Dacă vrei, poți” – pentru că, deși a moștenit talentul de la propria mamă și a atras-o încă de copil design-ul vestimentar, a ajuns să-și transforme pasiunea în mod de viață după câteva încercări în alte domenii de activitate. „Am învățat să merg pe catedra de la școala unde mama era profesor maistru și, de aceea, mi-am dorit să fiu educatoare, dar la Piatra Neamț nu era liceu pedagogic. Mi-am încercat norocul la Bacău, unde erau rezervate doar trei locuri pentru Piatra Neamț. Din păcate, am fost a treia sub linie. Prin redistribuire, am ajuns la un liceu industrial, în domeniul forestier, pentru că acolo mai rămăseseră locuri. După aceea, am dat admitere la facultate, la Industria textilă și pielărie, dar nu am intrat, iar un an mai târziu am renunțat la a mai face studii universitare, deoarece m-am căsătorit”.
S-a angajat la o firmă din domeniul silvic, unde tatăl său era șef și, pentru mai bine de 10 ani, a fost contabil, dar nu a renunțat niciodată la pasiune.
* Primii pași în design-ul vestimentar
Între timp, s-a născut prima fiică, Sabina, care studiază acum Design-ul de bijuterii în Marea Britanie. Când firma la care era contabil s-a închis, și-a văzut un prim vis împlinit și a ajuns să fie educatoare, pentru trei ani, în comuna Piatra Șoimului. Dar marele vis încă îi dădea târcoale. „Prietenele mă încurajau să îmi caut un loc de muncă la o casă de modă. Așa am ajuns să creez pentru o firmă din Piatra Neamț, pentru mai mulți ani. S-a născut Miruna, aveam doi copii și-am rămas din nou fără loc de muncă, după ce casa de modă a falimentat”, spune Mona.
Atunci a fost momentul când s-a decis să încerce pe cont propriu. A absolvit Școala Postliceală de Design Vestimentar, a închiriat un spațiu unde și-a amenajat atelierul de creație și a pornit două magazine virtuale. „Când intru în atelier, mă rup de tot. Este spațiul meu și nu-l văd ca pe un atelier, ci ca pe locul meu de suflet. Este greu să lucrezi doar pe baza comenzilor de pe internet, dar, pentru că îmi plac provocările, încerc să mă adaptez din mers, să învăț alături de cliente. Te transformi din consilier în prieten și în confident”.
Și provocări primește cu fiecare comandă – rochie de mireasă făcută numai după poveștile clientei, set de accesorii pentru întreaga familie care participă la un botez al cărui element principal este „bufnița”, ori creații făcute după indicații de genul „cum vrei tu, dar să iasă frumos” sau „cum crezi tu că mi-ar sta bine”.
* Costumele pentru petrecerile copiilor, o nouă provocare
A creat rochii unicat, seturi mamă-fiică, accesorii de tot felul, până când au apărut alte provocări – costumele de zâne, spiriduși și clovni, pentru animatorii de petreceri pentru copii din străinătate. „Acum am de făcut un costum, pentru un clovn, care va ajunge în Anglia. Încă am emoții, pentru că nu știu cum să fac părul, dar mă voi descurca, sunt sigură de asta, mai ales că mă bucur meu de sprijinul muzelor mele – Sabina și Miruna. Dacă Sabina e în Anglia acum și nu mă mai pot sfătui cu ea în fiecare seară, Miruna a rămas consilierul de bază. Și ea a moștenit talentul și chiar are o viziune aparte, chiar dacă spune că nu va vrea să urmeze o carieră în domeniu, ci își dorește să aibă o carieră în protecția animalelor”.
* În luna mai, apariție la Industry of Beauty
Creațiile sale au ajuns la cliente din Marea Britanie, Emiratele Arabe – Dubai și Abu Dhabi, Portugalia, Italia, Țara Galilor. „Este uimitor cum persoane pe care nu le cunosc personal, ci doar prin intermediul internetului, au atât de multă încredere în mine și acceptă provocarea ca eu să le creez ținute speciale pentru evenimente speciale. Mi se pare incredibil și acum că niște rochii lucrate la Piatra Șoimului, în micul meu atelier, au ajuns să fie purtate în marile capitale ale lumii. Așa am reușit să ne descurcăm financiar, pe lângă salariul soțului, am putut să o ajutăm pe Sabina să-și urmeze marele vis – de a studia la Londra design-ul de bijuterii – și sperăm să reușim să o sprijinim și pe Miruna, atunci când va ști clar ce vrea să facă. Pentru moment, avem de trecut hopul admiterii la liceu, dar am norocul că sunt două fete minunate, care știu să muncească pentru ce-și doresc”.
A participat la edițiile din 2012 și 2014, la București și Iași, a evenimentului Noaptea albă a creatorilor și design-erilor de produs. Acum colaborează și cu pictorul Laurențiu Dimișcă. Materialele imprimate cu picturile lui sunt transformate în ținute vestimentare de Mona Drăgușanu. „Am fost invitată să particip, pe 21 mai, la Londra, la Industry of Beauty, unde își va prezenta Cătălin Botezatu noua colecție. Vreau să creez accesorii și niște ținute speciale, cu materialele imprimate cu picturile lui Laurențiu Dimișcă și sper să reușesc să mă ridic la nivelul evenimentului. Am foarte multe emoții, dar este o onoare pentru mine că am primit această invitație”.
Odată acceptată provocarea de a crea vestimentație unicat, Mona Drăgușanu speră să reușească să-și deschidă un magazin și în Piatra Neamț, dar nu va renunța nici la comenzile primite pe cale virtuală, pentru că a avut ocazia de a cunoaște oameni din întreaga lume, de a afla cum văd străinii domeniul acesta și ce-și doresc femeile din întreaga lume atunci când vine vorba de rochii de ocazie și accesorii lucrate manual.
Andreea AMARIEI
foto: arhiva personală Mona Drăgușanu