Trăim într-un oraș, Piatra Neamț, care și-a pierdut de mult fața și renumele de Perla Moldovei. Simboluri sunt acum Mararii, Crăciunii, Tâță, Orlando, Neda și alții asemenea lor. Sunt peste tot și au putut prolifera pentru că li se dă voie, pentru că sunt tolerați, folosiți și înregimentați într-un sistem corupt de sus până jos. Imaginea acestei bătrâne, lovite din senin, vineri, 5 februarie, pe la ora 14.30, de un dezaxat, în fața unui grup de oameni, la câțiva pași de mașina unui polițist local care negocia ceva cu vânzătorii de țigări ”de la ruși”, în deplină prietenie și cooperare, precum marea majoritate a colegilor de sector, este imaginea neputinței, a umilinței pe care o suferim în fiecare zi. Dezaxatul, beneficiar de locuință socială, de fonduri de tot felul, a dat cu tifla tuturor și a plecat să-și caute altă victimă. Polițistul local a apărut într-o lentoare caracteristică, specifică acestui serviciu inutil, făcut doar ca să se aciueze o grămadă de pensionari, și care se plimbă pe străzi, a acționat ca un struț. Oamenii îl arătau pe agresor, el privea în altă parte. Oamenii îl rugau să plece să-l prindă, el a întors spatele și a plecat… spre mașină.
Femeia, speriată și neînțelegând de ce un individ i-a dat un pumn și a trâtit-o la pământ, a refuzat orice ajutor și a plecat, abia mergând, spre casă.
Chitic, Simionică, Cozmanciuc, Bumbu, Țapu, Ștefan, Harbuz, Arcan, Arsene, Leoreanu, Asaftei, Popescu, Misăilă, PSD, PNL, ALDE, UNPR și toți cei pe care nu v-am amintit aici, lăsați șmecheriile de campanie, promisiunile deșănțate, nesimțirea politică, certurile pe instituții, pe contracte și priviți în ochii speriați ai acestei bătrâne. Ei arată cât de mare este eșecul vostru și, prin voi, al nostru. Aveți bani în conturi, dar nu mai aveți nimic din dragostea oamenilor. Cât despre respect… Prin voi, avem un oraș și un județ al interlopilor, al șmecherilor, al șmenarilor, al valutiștilor, al bătăușilor, al aranjamentelor și al coțcăriilor de tot felul.
Atâta timp cât bătrânii nu pot ieși pe stradă de frica dezaxaților, ar fi bine să vă retrageți de pe sticlă, din ziare, de pe internet. Ar fi bine să vă adunați și să puneți de o asociație, care să găsescă soluția prin care să deveniți eterni, prin care fărădelegea să devină lege, iar bătrânii să fie toți internați în lagăre de exterminare, ca să fie în siguranță. Și pe lângă ei, toți cei care nu vă plac.
Valentin Bălănescu
P.S.: Într-o emisiune, criticam, voalat, ideea de a se constitui patrule, inițiată de un partid. Dar, atâta timp cât avem o poliție locală tâmpă și impotentă, legi care nu permit să avem o altfel de poliție, atâta timp cât trebuie să te păzești tot timpul ca să nu-ți dea cineva în cap, asemenea patrule sunt prea puțin.
Mesagerul de Neamț așteaptă de la dumneavoastră, cititorii, soluții. Politicienii au dat dovada neputinței, a indiferenței și a indolenței. Poate e cazul să luăm distanță cât mai mare de ei. Nu cu mult timp în urmă, în același loc, un bătrân era aruncat în canal. Tot ziua în amiaza mare. I-a păsat cuiva? Nici cât negru sub unghie. Poate este cazul unei inițiative cetățenești care să schimbe legea, care să permită ca dezaxații să nu mai stăpânescă strada și să nu mai fie protejați de lege.
30 de comentarii
Dar prefectul, are vreun rol pentru siguranta cetatenilor? Sau doar acela de a favoriza unii candidati politici suspendandu-i contracandidatii?! Sa le fie rusine. Bine ati spus, s-au imbuibat de bani si daca-i intrebi niciunul nu a mers pe jos prin acea zona in ultimele (multe) luni! Rusine (daca or mai sti ce e aia).
Aveți dreptate, sunt așa de mulți!
Stati linistiti nu mai avem politie locala….ea se ocupa de circulatia rutiera…
bv mariane asa este stau la agatat ca sunt politisti ce dracu………
Boul de Macovei de la locala
Sa le fie rușine așa ceva nu se poate ar trebui sa se facă ceva acum câteva luni am ajutat un bătrân sa traverseze pe trecerea de pietoni și sa uitat mirat ca am făcut acest gest mi sa făcut mila pur și simplu de privirea neajutorata care o avea dezaxați astia ar trebui frumos prinși legați băgați intrun portbagaj duși în pădure unde sai nu io audă nimeni(…) și dați cu sare doar ca sasi dea seama ce înseamnă sa fi neajutorat
Fara suparare
Vad atatia oameni care erau pe langa, chiar nu puteau sa se mobilizeze sa-l prinda pe “marlan”
nu ma laud…. dar multe se intampla pe strada unde imi am domiciliul, si de fiecare data m`am dus dupa “pietrenii certati cu legea” singur….
chiar nu s-a gasit cineva sa-l imobilizeze?
Pacat…..
Tu ai dreptate.Politaii sunt tot niste oameni.Fara ajutorul cetatenilor nu pot face mare lucru.
Ce-o fi fost in sufletul acelei femei in varsta atunci cand a ajuns acasa? Cata durere si cata neputinta! Si-n tot acest timp, o sleahta de lingai, si barbati si femei, se lupta ca hienele sa mai prinda un ciolan! Sa mai suga cativa ani, sa se mai imbuibe o vreme si sa ne tot rada in nas noua: batrani, tineri, saraci, bolnavi, impovarati de grija zilei de maine. Cine ne apara batranii? Cine ne apara copiii? Isi scot ochii intre ei, se scuipa in direct sau indirect, isi pun pe usi afise sfidatoare ca sa ne aminteasca din banii cui se imbuiba. Sa ajungeti sa traiti aceleasi umilinte, netrebnicilor! Aici, pe pamant. Ca pe lumea cealalta, nici viermilor n-o sa le trebuiti! Finalul e ca sa va aduceti aminte ca nu sunteti nemuritori.
http://mesagerulneamt.ro/2016/01/prefectura-si-consiliul-judetean-unire-n-cuget-si-simtiri-administrative-prin-reprezentanti/
La Roman ,hoata cartierului Anton Pann,o paranoia ,a ajuns in poliția locală si se crede gardian la auschwitz,grasa ,plină de nesimtire..imaginea perfecta ptr politia locală Roman .
(…)mi0a dat 15 milioane ca jucam footbal in curtea scolii si stau numai la pnda sa dea amenzi la circulatie niste analfabeti fara scoala si fara pic de respect pt oamenii care platesc taxe pt slariile lor…sa le fi-e rusine sa ii puna mama naibii sa se ia de mine vreodataca le arat eu legea cetateanului..
Si eu m-am saturat de batrani rai fara ocupatie care nu te lasa sa traiesti linistit in casa ta.
adica suna la 112 cand faci si tu un chef bubuitor la ceas de noapte? tz tz tz, ce bosorogi comunisti, dom’le :)))
Trist, dureros sau strigator la cer e putin zis.
Lipsa de interes a celor de la conducere , o stim de mult timp; asa cum stim ca tot ceea ce zic sau promit sunt doar minciuni.
Dar tind sa cred in efectul de bumergan.
Cei ce sant corupti e normal ca nu vad nu aud si intorc spatele,lipseste spiritul uman ceea ce lipseste cu desavarsie in Romania.
ce treaba au mararii, craciunii si altii cu faptul ca un cersetor a lovit o batranica? Ne place sa facem stiri pompoase dintr-un caz izolat. Un adevarat Bronx e Piatra Neamtul asta..
ALOOOOOO 112 ???
Ce facem cu CRIMA ORGANIZATA INSTITUTIONALIZATA de la PIATRA NEAMT ???
Va rog sa-mi trimiteti documentul oficial ca NU este de competenta dumneavoastra sa-mi fac DREPTATE SINGUR , NU se mai poate TRAI la PIATRA NEAMT .
Au FALIMENTAT si PRIMARIA si NU este nici un VINOVAT.
PERLA MAFIEI CRIMINALE INTERLOPE = fosta PERLA MOLDOVEI = PIATRA NEAMT .
de retinut comportamentul polititilor din piatra- neamt , atat cei de la locala cat si cei de la nationala .
refuzul de a interveni , falsificarea fiselor eveniment , amenintarea celor care suna la 112 . in spatele actelor de violenta stradala , incurajate de autoritati , sta raspunsul la “academia infractorilor ” , “clanurile de intelopi” – ale unor neica nimeni .
curatenia in acest oras trebuie inceputa din sediul politiei , urmeaza parchet si judecatorie .
cititi comunicatele de presa ale politiei si va cruciti .
consecinta angajarii in politie aunor scursuri , incepand cu anii 2003-2004 isi arata roadele .
conform legii : politia romana , nu politia locala raspunde , planifica si coordoneaza activitatea pe linia ordinii si sigurantei publice .
prefectul este deasemnea direct raspunzator , existand ATOP ( doar pe hartie ) .
atat timp cat cetatenii , de frica , nu reactioneaza , intelopii , prin institutiile pe care le controleaza in oras ( autoritati locale , politie , parchet , etc . ) vor face legea .
cel mai bun mod de a-i face pe acesti derbedei in uniforma sa reacioneze este acela de a sesiza legal faptele antisociale , de sesiza refuzul de ainterveni ( este o fapta penala din partea politistului ) .
comportamentul acesta nu este intamplator , el este semnalul ca acest oras este condus de ei , nu de noi , cetatenii obisnuiti . la fel , nu este intamplator nici faptul ca au crescut exponential aceste fapte si numarul “cersetorilor” , “delicventilor ” , etc.
presa locala trebuie sa inteleaga prima acest lucru .
ganditi-va ca in locul acestei batrane poate fi propriul parinte .
Aia care au văzut au stat cu mâinile în sân și voi scrieți articol în loc sa faceți plângere!!! Și sa stați pe capul lor sa își facă treaba!
Presupun ca puteți conștientiza ca dacă nici Voi NU FACEȚI NIMIC și voi veți fi următoarele victime! Ce naiba a ajuns mai periculos PN decât B??????????????
D-lor hai sa fim seriosi ce vreti de la neputinciosii de conducatori ei nu au timp pentru populatie numai la alegeri sa prinda ciolanul si un loc caldut unde sa nu le doara capul.Toti au ajuns politic nu prin vocatie de a face bine romaniei, de la revolutie incoace cine sa luptat pentru bunastarea tarii nimeni toti sau luptat pentru a fura si de a se inbogatii fara munca au vazut ca le merge si nu face nimeni nimic si basta. De sar trezii romanii si sa iasa in strada pentru a da jos nesimtitii din locurile caldute si ar organiza sa faca alegeri adevarate in Romania sar schimba ceva, ca si dupa evenimentul de la Colectiv era sa se faca ceva dar printre cei din strada sau infiltrat multi nemernici ca si la judecata lui ISUS CERANDUL PE bARABA ASA AU FACUT SI LA NOI HOTII SI AU INDEMNAT POPULATIA SA NU MAI STEA PE STRAZI CA SE REZOLVA SI CE AU FACUT EXACT CUM AU VRUT EI ASA CA NUMAI O DEMONSTRATIE PUTERNICA SI ADEVARATA VA SCHIMBA CEVA IN TARA ASTA SI SA FIE DATI TOTI JOS CU PRESEDINTELE IN FRUNTE CU TOT. dE SAR TREZI rOMANII NOSTRII ADEVARATI ODSATA CA IN VREMEA LUI VLAD TEPES . DA d-NE MINTE LA ROMAN
Acest politist local nu are nici o treaba cu serviciul pe care il practica .El este un colaborator al tiganilor.Si nu este singurul.Eu personal l-am vazut cum ii plimba pe tigani cu masina prin cartierul Speranta,in ciuda reclamatiilor facute de noi locatarii acelui cartier in urma furturilor.Nu stiu de ce mai lucreaza la aceasta institutie el si altii ca el,daca nu au nici o performanta profesionala.Si cred ca in politie in ziua de azi la citi hoti sunt poti sa te afirmi.Apropo de masina,cred ca e a lui personala ca tiganii cu ea mergeau.
prea mult bla,bla,bla.cand avem ocazia sa spunem ce avem de spus,tacem[chitic].in rest ne aratam contrariati.de ce nu suntem cu totii barbati,ca sa luam atitudine si sa ,,aruncam cu pietre”in acesti ,,militieni” dar si in acesti conducatori pe care nu-i mai suportam.asteptam tot sa treaca vremea sa avem subiecte…cu respect.
Politia locala egal zero. Stau numai la japca la oprirea interzisa si la sensuri unice.Niste incopetenti.
In primul rand luat soferul la intrebari vad ca matricula e nt32mac apoi se gaseste agresorul daca soferul nu contribuie la anchetare simplu va intra el.dar e prea mare coruptie si gaborii fin acel oras trebuie a manance prea multw gogosi!!!!
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca toti politistii (locali sau de municipiu) sunt niste supraponderali care si daca ar vrea nu pot fugi dupa un potential infractor mai mult de 10-20 metri fara sa pocneasca de efort….Si sunt platiti din banii nostri….
e de groaza ti’e si frica sa mai iesi pe strada,am scapat de vestitul”orlando”..au aparut rapandulele ce stau la cersit in loc sa’i duca cineva la munca,sa vada cum se castiga leul pe care ei il asteapta sfidator,niste jegosi care in curand o sa ne violeze femeile.”GABORII”, ei au alte preocupari cum ar fi sa adulmece din priviri pustoaicele..o tara de jegosi ,burtosi cu functii,angajati doar dupa cate sacose au plasat in stanga si dreapta,parlamentari corupti,bolnavi care nu’si vad decat interesul lor,nu le pasa de noi ca abia ne descurcam de pe o zi pe alta..un oras plin de mafioti care fura tot de la saraci..i’mi este rusine cu orasul meu…
Din pacate sunt multi .mult prea multi pentru un orasel asa mic hoti ,borfasi ii reclami ca-ti fura din magazin si ce zice politia locala cand e chemata ? aveti firma de paza ? camere video aveti ? .. ca daca nu aveti platiti amenda sa stiti …. mai zi ceva …
Prinsi si rupte cate o mana un picior onpiamida nazala!si gata!fiecare sa isi faca dreptate!!!
Eu la ultimile alegeri am anulat votul in fata comisiei, nu stiu daca este legal, dar am facuto, in semn de protest. As fi curios daca ar face toti alegatorii acelasi lucru nu sar sesiza U.E.