După ce-a pus la treabă toate direcțiile județene, Ministerul Culturii a (re)publicat, la jumătatea lunii februarie, Lista Monumentelor Istorice. Bineînțeles, cei care au muncit, efectiv, pe teren, confruntând adresele și încercând să corecteze greșelile au așteptat noua listă cu mari speranțe. Dezamăgire totală! Lista este, în mare, aceeași de acum 12 ani, cu foarte puține modificări, în ciuda problemelor semnalate constant din teritoriu. Și nu e vorba despre amănunte care nu contează, ci despre lucruri care au consecințe juridice.
Un exemplu relevant este cel al Casei Albu-Semaca, din Piatra Neamț, aflată în litigiu de aproape 10 ani, pe la tot felul de instanțe, iar argumentul forte al unuia dintre proprietari este că adresa lui din buletin este strada Ștefan cel Mare nr. 31, în vreme ce monumentul istoric figurează în listă la nr. 33. În consecință, casa în care stă el nu este monument. Culmea ironiei este că ceilalți proprietari și-au schimbat adresele din buletin conform noii numerotări, astfel că, în același imobil, un singur proprietar din 5, are o altă adresă și a mers până la CEDO, să oblige primăria să-i elibereze o autorizație de construire pe „numărul lui”. Bineînțeles, una dintre corecturi a vizat exact această adresă, în lista propusă de Direcția pentru Cultură Neamț fiind menționat, cu roșu, „strada Ștefan cel Mare nr. 33 (fost 31)”. Această precizare ar fi lămurit problemele juridice legate de imobil, dacă s-ar fi operat. Însă nu s-a obosit nimeni, probabil pe considerentul că o astfel de modificare nu este importantă.
Evident, având în vedere contextul, adresele stupide, de tipul str. Eminescu Mihai, Doja Gheorghe sau Porojan Soldat, au rămas la fel, într-o înșiruire demnă de niște veritabili oameni de cultură, cum trebuie să fie cei de prin minister.
Singura modificare importantă care s-a operat, totuși, în lista de la Neamț, este hramul bisericii de lemn din Galu. Asta pentru că preotul, care vrea să restaureze monumentul cu fonduri europene, a făcut o cerere, motivată, în care a explicat că este esențial pentru un astfel de proiect ca hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” să figureze în LMI, așa cum figurează în documentele bisericii. Exemplul de la Galu este valabil pentru toate monumentele în dreptul cărora erau necesare corecturile. Deși publicată în februarie 2016, lista este considerată emisă în 2015 și valabilă până în 2020, deci „prinde” exact perioada când România are șanse să obțină fonduri europene pentru reabilitarea și restaurarea clădirilor de patrimoniu.
„Nu sunt doar dezamăgit, ci și mâhnit”
Pentru ca noua listă să conțină date exacte, care să „bată” cu cele din teren, zeci de polițiști (sectoriști și agenți de la secțiile rurale) au fost la fiecare adresă în parte și au completat o fișă a monumentului. Documentul conține denumirea, codul din listă, tipul de construcție, datarea, materialul din care este construit imobilul și, evident, adresa. Într-o altă rubrică, privind regimul de proprietate, au fost completate numele, adresa și telefonul proprietarului, modul și scopul în care a dobândit monumentul și modul de exploatare. Una din părțile importante ale fișei se referă la starea de conservare (modul de protejare – existența unui sistem de alarmă și/sau de supraveghere), ultimele intervenții și factorii de risc.
„Planul de lucru a fost inițiat de IGPR la nivel național”, a declarat comisarul Vitalie Josanu, ofițerul de patrimoniu din cadrul Poliției Neamț. „După centralizarea datelor, s-a constituit o comisie la nivelul Complexului Muzeal Județean Neamț, iar eu am sunat la marile mănăstiri – Secu, Neamț, Sihăstria, Agapia, Văratec și Bistrița – și am cerut să-mi comunice dacă sunt probleme în listă. Primăria Roman – municipiul care are cele mai multe monumente din tot județul – și-a trimis doi reprezentanți să participe la lucrările comisiei, iar Mănăstirea Agapia a trimis, de asemenea, un om. S-a muncit serios, dar inutil. Iar probleme sunt destule. Numai dacă ne referim la siturile arheologice, avem exemple de clasare a aceluiași sit de 3, 4 sau 5 ori pe același amplasament, sub coduri diferite, pentru că s-a făcut clasarea pe straturi, când firesc ar fi să fie clasat doar amplasamentul în sine. Ca să nu mai spun de localizarea greșită a unor situri! Și, în unele cazuri, este vorba despre distanțe de 10-15 km. Ce-i răspunzi unui detectorist care e de bună credință și nu vrea să încalce legea și să facă detecție în situl arheologic? Unde e situl de fapt?”.
Șirul neconcordanțelor poate continua cu o multitudine de exemple. Bunăoară, Gara Piatra Neamț figurează, în lista veche dar veșnic nouă, la aceeași adresă cu remiza de locomotive. În realitate, gara este la adresa Piața Gării nr. 1, iar remiza, la mai bine de un kilometru distanță, pe strada 19 Noiembrie, nr. 11.
În cazul chiliilor și al caselor monahale din vechile sate mănăstirești, lucrurile sunt complet ambigue. La mănăstirile Neamț și Secu sunt clasate „chilii”, pur și simplu. Nu se știe câte, cum, unde. La Văratec, aceeași situație, doar că figurează în LMI „case monahale”, nediferențiate în niciun fel. Totul e confuz. Iar pentru ca harababura să fie totală, la Mănăstirea Neamț, de exemplu, în afară de chiliile care nu se știe câte și unde sunt, există și niște case monahale. Toate la aceeași adresă – strada Arhim. Chiriac Nicolau (sau Nicolae în unele cazuri), nr. 40. Bineînțeles, în cazul în care i-ar veni cuiva ideea să claseze o casă sau o chilie aflată într-un ansamblu ar avea de alergat zile în șir numai ca să clarifice localizarea.
„Nu sunt doar dezamăgit, ci și mâhnit”, a completat Vitalie Josanu. „Până la urmă, dacă nu ne-a băgat nimeni în seamă, de ce ne-a mai pus să alergăm? Eu chiar mi-am dorit să văd corecturi în listă, să fie o treabă gospodărească și să clarificăm lucrurile”.
„Lista trebuia lucrată din timp”
La rândul său, Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Județean, care a lucrat, împreună cu mai mulți colegi de-ai săi, la propunerile de modificări, ne-a declarat că rezolvarea problemei hramului bisericii din lemn din Galu este „mult prea puțin” față de ce-ar fi trebuit să fie: „E păcat! Sunt multe lucruri greșite, sunt multe lucruri omise, sunt dubluri de așezări, de situri care apar în comune diferite, în general alăturate. Nu mai vorbesc despre numerele de pe o stradă, același imobil fiind ba la 1, ba la 5, lucru care pare neimportant, dar care-i poate crea niște neplăceri proprietarului. Însă acestea sunt, deja, detalii. Există multe aspecte serioase care ar fi trebuit clarificate, însă am avut îndoieli, pentru că s-a lucrat în grabă. Ultimele observații ni s-au cerut prin decembrie și apoi ministerul s-a grăbit să publice lista. Era imposibil ca persoana care s-a ocupat cu introducerea datelor să aibă timpul necesar să facă toate modificările care se impuneau. Ministerul are personal puțin, iar cel specializat este și mai puțin. Lucrul la listă a început târziu și, așa, am rămas cu aceleași greșeli până în 2020. Eu n-am avut timp să parcurg toată lista, dar m-am uitat la început, pentru că mă interesa ceva de pe primele poziții. Două-trei corecturi, câte s-au făcut, e nimica toată”.
Dacă directorul CMJ Neamț e oarecum înțelegător, având în vedere lipsa de personal din minister, oamenii de cultură din alte județe sunt de-a dreptul revoltați. Opinia unei doamne din Maramureș, exprimată în dezbaterea de pe Codul patrimoniului cultural, este relevantă, cu atât mai mult cu cât se referă la un monument aflat în patrimoniul UNESCO: „Denumirile monumentelor nu s-au putut modifica (deși în 2004 și 2010 s-au introdus numele tuturor SC-urilor care funcționau în clădire). Astfel li s-a părut logic să se mențină denumirea greșită de «Fostul Palat Episcopal, azi Întreprinderea de Tricotaje», deși le-am demonstrat că, în 1991, se introdusese cu denumirea «Școala confesională de fete, sec. XIX, (actuala Întreprindere de Tricotaje)», denumire care se găsește și în consemnările bibliografice și în memoria colectivă… Hramurile bisericilor nu s-au schimbat, deși au fost introduse greșit de la început și am trimis adrese de la preoți care să ateste hramul corect”.
În concluzie, România se află în fața perspectivei nefericite de a rata, din nou, proiecte cu finanțare europeană pentru că, de 10 ani, nu este nimeni în stare să corecteze o listă.
Cristina MIRCEA
