Situată într-o zonă mai „neprietenoasă” a orașului, cu vedere deschisă spre groapa de gunoi, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vânători este ascunsă la poalele unui dâmb, în loc strategic, unde locuitorii făceau de strajă și păzeau intrarea în târg (de aici, numele de Vânătorii Pietrei). Datată 1776, biserica este construită din bârne de brad pe temelie de piatră, învelită cu scândură, atât la exterior, cât și la interior. Exteriorul, de altfel, este partea cea mai impresionantă, mai ales că păstrează ușa originală prin care se intra în lăcaș pe timpuri, înainte de construirea pridvorului. Inscripția, care se vede încă foarte bine pe ancadramentul de lemn spune că: ”Această sfântă biserică a fost făcută prin silința și cheltuiala lui Ioil, egumen de Bisericani, 1776 – / s – Hs – Nika”.
Conform istoricului, „pridvorul de la sud și pronaosul ce prelungește spre vest nava bisericii sunt adaosuri ulterioare, ca și turla oarbă cu acoperământ bulbat, ce conferă totuși mai multă suplețe și amplitudine întregului edificiu”.
La interior, biserica nu este pictată, dar pe căptușeala din scândură sunt agățate multe icoane, în pronaos chiar unele lângă altele, însă niciuna de o vechime sau de o valoarecare să conteze. Stranele noi au fost așezate naos, iar cele vechi, vopsite în alb, în pronaos, în vecinătatea unor mese, acoperite cu mușama, unde, de regulă, se așează colivele. Într-unul din colțurile pronaosului, tronează o boxă, impresionantă ca mărime pentru un lăcaș atât de mic, și n-ar fi rău dacă omul care se ocupă cu întreținerea și curățenia în lăcașul de cult ar avea timp să așeze cablurile în așa fel încât să nu se mai suprapună peste ochii sfinților. În rest, deși curată, bisericuța pare în dezordine, cel puțin în partea „nouă” a pronaosului, mult prea încărcată cu icoane, care par puse la întâmplare, fără niciun criteriu în afară de spațiul care s-a nimerit să fie disponibil. Iar locul ales pentru expunerea listei cu soldații care și-au dat viața pentru patrie, în război – în pridvor, undeva, după scara pe care se urca pe timpuri în turnul clopotniță -, este, cu siguranță, nepotrivit.
Naosul, împodobit cu icoane, strane, catapeteasmă și decoruri (vase și mileuri) de dată recentă, nu păstrează mai nimic din aerul unui monument istoric. Iconostasul original, care ar fi putut întregi valoarea bisericuței, a fost dus la Muzeul Mănăstirii Văratec. Ștefan Diacu, preotul care a preluat parohia în anul 2001, n-a reușit până acum să meargă să-l vadă. În schimb, în istoricul bisericii se regăsește un fragment care descrie catapeteasma ca fiind o piesă de mare valoare artistică și deosebită frumusețe: „Lucrată în lemn de tei și stejar, vechea tâmplă de la Vânătorii Pietrei respectă cu strictețe dispunerea ierarhică și spațială specifică iconografiei creștine ortodoxe, dar ceea ce frapează de la prima vedere în aceste picturi este îmbinarea unor elemente stilistice diferite dar nu și eclectice, din care a rezultat un ansamblu unitar de certă originalitate. Psihologia personajelor biblice emană un anume hieratism bizantin, cromatica folosită are acea strălucire interioară specific renascentistă, iar frecvența planurilor secundare de inspirație locală trimite cu insistență la frescele de la Voroneț și Sucevița”.
Din toate odoarele și icoanele vechi, nu mai există acum în patrimoniul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” decât două icoane împărătești, care datează din secolul al XVIII-lea și o cruce îmbrăcată în argint, din 1782. Dar, până la urmă, pentru o biserică de parohie funcțională, modernizarea este normală, atât timp cât nu strică aspectul inițial. Iar singura intervenție care i-a fost imputată preotului paroh a fost schimbarea ferestrelor cu tâmplărie termopan.
„În 2011, am întocmit 11 dosare penale pe numele unor preoți care au pus termopane pe biserici”, a declarat comisarul Vitalie Josanu, ofițerul de patrimoniu cultural din cadrul Poliției Neamț. „De regulă, însă, nu se merge pe trimitere în judecată în astfel de cazuri, pentru că tâmplăria este fixată cu spumă poliuretanică, se poate da jos și nu se consideră o intervenție iremediabilă asupra monumentului”.
Iar părintele Diacu și-a asumat greșeala, a desfăcut ferestrele din PVC și le-a schimbat cu unele din lemn stratificat, pe banii lui, după cum ne-a mărturisit. Dar nici așa aspectul nu este cu mult mai fericit, iar discrepanța dintre ferestre și exteriorul căptușit cu lemn este vizibilă. În schimb, acoperișul din draniță, schimbat în 1956 și aflat încă în bună stare, dă o notă aparte monumentului și ar fi de dorit ca, la eventualele viitoare licrări de restaurare, să se păstreze acest tip de învelitoare.
* Clopotnița construită de nici 40 de ani este datată secol XVIII
În lista monumentelor istorice, biserica de la Vânătorii Pietrei ocupă 3 poziții. Sub codul 182-NT-II- m-B-10559.01 este trecut doar lăcașul de cult, sub codul 181- NT-II- m-B-10559 figurează „Ansamblul bisericii Adormirea Maicii Domnului, Piatra-Neamț, str. Gheorghe Doja nr. 12, sec XVIII-XX”, iar sub codul 183- NT-II- m-B-10559.02 este înscris „turnul clopotniță, început secol XVIII”. Nimic neobișnuit, se întâlnesc și alte situații în listă când un ansamblu format din două obiective ocupă 3 poziții. Problema este că turnul clopotniță, care are un aspect complet diferit de al bisericii, este construit de un preot paroh care a slujit înaintea părintelui Diacu și nu are o vechime mai mare de 40 de ani. Scara este abruptă, nu cu mult diferită față de una a unei fânării rurale, iar tot lemnul din structura clopotniței se vede că este nou. Clopotul mare pare, însă, vechi, dar preotul nu știe exact dacă este cel original. În rest, turnul are o boltă generoasă, iar în partea superioară un fel de grilaj din lemn care „trădează” datarea sa recentă, pentru că astfel de „accesorii” nu prea sunt întâlnite la clopotnițele cu vechime de peste 200 de ani.
Lângă clopotniță, pe gardul din plasă de sârmă, părintele paroh și-a rezervat un loc de parcare, montând o plăcuță cu numărul de înmatriculare al mașinii sale.
Trecând peste micile „îmbunătățiri” (în rândul cărora putem include și o masă din marmură montată afară, foarte aproape de peretele lăcașului), monumentul merită văzut de cei care chiar iubesc bisericile din lemn. Mai cu seamă dacă pot aprecia și cele câteva morminte vechi din cimitir, și nu sunt extraordinar de sensibili la discrepanțele dintre obiectele făcute acum aproape 250 de ani și cele „moderne”, dar necesare pentru asigurarea funcțiunilor normale ale bisericii.
Cât despre părintele paroh, dumnealui se confruntă cu câteva neajunsuri pentru care n-a găsit soluții încă: „Avem probleme cu încălzirea, deși am montat o centrală electrică, însă, când e foarte frig, nu face față. O altă nemulțumire a mea este traficul din curtea bisericii. Toți trec pe acolo, deși ar putea folosi o altă rută. Am încercat să închid scurtătura, dar au rupt gardul și n-am rezolvat nimic. Nu mă refer doar la ținutele nepotrivite, pentru că vara toată lumea e în maiou și în pantaloni scurți, ci mai ales la faptul că mulți fumează, aruncă resturile de țigări la întâmplare, iar biserica e din lemn. În plus, toaletele nu-s niciodată curate”.
Cristina MIRCEA
