Șantierul de la Piața Centrală din Piatra-Neamț este în mare forfotă. Se toarnă de zor betoane, chiar și în condițiile în care, la câțiva pași distanță, piețarii negociază în condiții de criză. Asta în timp ce Urban, DSP, DSVSA, Primăria prin structurile ei ”specializate”, Prefectură ( că terenul pe care se desfășoară activitatea numită pompos piață este în curtea Agenției Naționale de Investiții, nu a Urban sau a Primăriei) și alte structuri, instituții (in)dependente de „mulsul” pieții au ochii îndreptați spre alte activități care vizează mai puțin sănătatea consumatorului și siguranța piețarului. Este foarte greu pentru constructor să lucreze în asemenea condiții, dar e campanie electorală și, probabil, trebuie să se conformeze. Important este să ne rugăm toți să nu se întâmple, involuntar, o nenorocire. În rest, campanie plăcută tuturor. (M.T.)
Chiar lipit de gardul unde se lucrează, , un vânzător își expune orătăniile sub un banner care face reclame la biciclete.Are și mașina alături! Este un model de bine practici lângă un șantier, mai ales că totul este legal, se supune normelor de siguranță și a trecut de privirea vigilentă a celor care controlează, pentru binele nostru și imaginea lor, activitatea comercială legală din zonă.
De sus, se vad pietrele de temelie ale celei mai noi piețe din urbea de sub Pietricica. Întrebare simplă: pe unde intră, în siguranță, pentru ea și pentru cei care vând pâine, covrigi, legume, fruncte, semințe, aflați pe traseu, o asemenea mașină? În condițiile în care, pe toate cele patru laturi ale lucrării sunt construcții din PFL, lemn, plastic, unde se vând produse pentru consum uman. Adică pentru cei cărora li se cere acum votul.
3 comentarii
Si-n tot acest timp, in hala de la Orion (conceputa ca piata acoperita de catre comunisti) se intampla comert capitalist. Dati o fuga si faceti poze! taranii tot afara isi vand marfa, tot pe trotuare. Cainii vagabonzi dau si eu tarcoale marfurilor, chiriasii de la cinema Cozla sau fabrica de lapte (fosta) se invart si ei printre precupete, iar in hala… chinezisme, turcisme, carciumi, secondhenduri puturoase si alte afaceri paguboase. pompierii nu vad ca holul de acces e o capcana mai ceva ca la colectiv. Nu vad ca nu vor! pe la colturi se vorbeste despre cel(cea) care mulge bani in piata asta acoperita. Si de asta nimeni nu se baga!
Poate punem de-o petitie, sa avem piata la Orion pana se renoveaza asta mare. Ce ziceti? Sau nu deranjam?
Noi suntem de acord.
Da’ noul ”comandant” de piata tot … PISICU’ ( cel cu 9 vieti ) va fi ?!