Reprezentanții mediului de afaceri din Neamț (?) se întâlnesc joi, 17 martie, de la ora 13.00, în sala „Ion Creangă” a Consiliului Județean, pentru a discuta cu reprezentanții autorităților locale și județene.
După cum informează cei de la Consiliul Județean Neamț, tema dezbaterii publice de mâine o reprezintă stabilirea oportunității înființării unui parc industrial în județul Neamț.
În urmă cu o lună, pe 15 februarie, a avut loc o primă întâlnire în acest sens (Din inițiativa cui? Și care au fost reprezentanții mediului de afaceri chemați acolo, dacă acum trebuie să chemați alții?), atunci anunțându-se și organizarea dezbaterii publice de joi, la care sunt așteptați oameni de afaceri din Piatra Neamț și zonele limitrofe și, nu în ultimul rând, reprezentanți din primării.
După cum se anunța în februarie, dezbaterile vor fi urmate de stabilirea fondatorilor acestui parc industrial. Așa, deodată, imediat și dacă se poate, actul să fie publicat în avizier la Library. Totodată, autoritățile anunțau că, prin acest proiect, vor să sprijine oamenii de afaceri în atragerea de investiții străine, să creeze un incubator de afaceri și pentru tineri, dar pentru administrațiile locale, care au nevoie de ajutor ca să acceseze fonduri.
În realitate, asemenea inițiative au mai existat și singurii care au avut de câștigat au fost cei care au oferit consultanță, multă consultanță și scumpă. Ceea ce se va întâmpla și acum, plus faptul că unii vor încerca să acumuleze niște puncte electorale. Mai ales că, prin arhivele Consiliului Județean, ar trebui să existe deja hârtii semnate de participare la asemenea inițiative. Și că un parc industrial presupune multe alte lucruri decât să faci un dosar și să zâmbești frumos la poze electorale.
Valentin Bălănescu
2 comentarii
O, da. dar nister aeroporturi pentru investitorii dornici sa dea navala la spagi, nu fac? Ca pe drumurile noastre nu vine nimeni.
ar fi necesar un parc industrial ,,,si mutate toate depozitele de pe variantele orasului acolo sa nu mai incurce circulatia pe aceste variante si asa nenorocite si sparte