Părinții care cunosc bine vechile rânduieli liturgice din perioada Triodului ne spun că tema izgonirii lui Adam din Rai, legată de Duminica Lăsatului sec de brânză, reprezintă o transpunere a expulzării temporare a penitenților în afara bisericii, care avea loc odinioară. Aceștia trebuiau să rămână în afara ușilor bisericii (ca, oarecând, Adam în fața ușilor încuiate ale Raiului) și să-și plângă păcatele până la sfârșitul Postului Mare, când erau reintroduși în ea, împreună cu cei care încă nu făceau parte din comunitatea bisericească. De aceea imnografia acestei Duminici se întemeiază pe imaginea lui Adam tânguindu-se înaintea porților Raiului.
Sfântul și Marele Post, care se mai numește și postul patruzecimii, Păresimile, Postul Păștilor, este rânduit pentru curățirea sufletului prin ajunare, rugăciune, milostenie, spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine. El reprezintă postul cel de patruzeci de zile al Mântuitorului Iisus Hristos. Este rânduit vreme de șapte săptămâni. Stă în legătură cu Paștile, sărbătoare cu dată schimbătoare. De aceea, începutul acestui post este arătat în calendarul fiecărui an.
În acest post, nu se mănâncă deloc carne, ouă, brânză. De asemenea, postim de pește, vin și untdelemn. În general, se mănâncă numai bucate fără ulei, legume și poame.
Sfinții Părinți au hotărât că se poate mânca untdelemn și au dat dezlegare la vin sâmbăta și duminica, la Buna-Vestire. Se mănâncă pește de Buna-Vestire (25 Martie) și în Duminica Floriilor (24 aprilie).
Cu deosebită evlavie, se cuvine să postim în săptămâna de la începutul Postului Mare și în săptămâna Patimilor. Există o rânduială pentru aceste două perioade deosebite. Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post, Luni și Marți se mănâncă numai o dată pe zi – seara – pâine și apă. Iar în săptămâna Patimilor, în afară de Joi, când facem două mese, se mănâncă la fel, Vineri și Sâmbătă e post desăvârșit.
Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn și să bea vin în Postul Mare.
Postul Paștelui nu este o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru noi. Postul este un prilej de bucurie, de liniște, de fericire. În perioada postului Paștelui, nu trebuie să fim triști, letargici sau singuri. În post, trebuie să învățăm să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară, să învățăm să iubim florile, natura în general, oamenii… Și să așteptăm cu emoție minunea de la sfârșitul postului și anume Învierea Domnului.
În post, trebuie făcută milostenie și multe fapte bune. Căci, fără fapte bune și rugăciune, Postul Paștelui rămâne doar o dietă de detoxifiere a organismului, iar sufletului nu folosește nimic din asta.
* Postul Mare – tradiții populare
În Biserica Creștin-Ortodoxă, prima sâmbătă din Postul Mare este Sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron. Coliva a fost introdusă în practica Bisericii după minunea Sfântului Teodor Tiron, săvârșită la 50 de ani după moartea acestuia. Prima săptămâna a Postului Mare este numită în popor Săptămâna Caii lui Sântoader. În această perioadă, spațiul era purificat cu ajutorul Sântoaderilor și a focurilor rituale. În primele zile din Postul Mare, se făceau urări de sănătate și rod bogat, oamenii se împăcau etc. Aceste zile, cu obiceiuri, acte rituale și practici magice, purtau diferite denumiri: Marțea Sântoaderului, Joia Iepelor, Vinerea Sântoaderului, Sâmbăta Sântoaderului.
* Săptămâna Nebunilor, denumită astfel după cei care nu au reușit să se căsătorească în perioada câșlegilor și speră să o facă în Săptămâna Albă, se încheie anul acesta pe 13 martie. Dintre obiceiurile pline de farmec ale străbunicilor noștri, amintim Vergelul sau refenelele. Acestea erau petreceri din comunitatea satului, care se desfășurau în duminica Lăsatei Secului. Era, de fapt, ultimul prilej de distracție colectivă, înainte de a se intra în perioada Postului Paștilor. Sărbătoarea avea loc după asfințitul soarelui. Ca mod de prezentare, ea poate fi asociată cu ceremonialul Mascaților. Ritualul consta într-un schimb de strigături satirice, chiar răutăcioase – refenele – între fetele bătrâne și ”tomnaticii” rămași necăsătoriți.
* Sărbătoarea cucilor era o datină de primăvară, cu rol de purificare. Cucii sunt, de fapt, flăcăi ce poartă fuste, mascați cu o glugă special alcătuită, din pânză de cânepă, cu aplicații din lână, broderii, hârtie colorată, fulgi, pene și două coarne înalte, legate între ele ca o scară. Ei au un clopot în spate și un băț în mână, iar în dimineața de Lăsata Secului, în alte zone – a doua zi, alergau după copii și femei, uneori chiar îi trânteau. După-amiaza, purtau o nuia de care era legată o opincă, cu care îi atingeau pe trecători. Spre seară, mergeau pe la casele oamenilor și încingeau hore.
Superstițiile legate de această tradiție sunt multe, dar cea mai importantă este: ”dacă omul sau oricine nu primește vreo lovitură de la cuci în această zi, se zice că acela nu va fi sănătos peste an”.
* Lunea curată, prima zi după Lăsatul Secului, era consacrată preparării borșului. Acesta era un aliment nelipsit din Postul Paștelui. Metoda preparării nu era întâmplătoare, ci se făceau ”vrăji, descântece, gesturi și formule magice care garantau fermentarea, puritatea și calitatea tămăduitoare de boli, la trecerea de la iarna la primăvară”.
*Marțea vaselor denumea ziua în care vasele folosite pentru mâncarea ”de dulce” se spălau cu leșie, pentru a fi purificate în vederea mâncării de post, se procura ”piatră vânată” (pentru stropirea viței de vie împotriva manei), se strângea zăpada netopită. Apa din zăpada netopită era folosită în rituri magice de înfrumusețare sau pentru a se stropi, ritual, podelele când se maturau. În multe zone, se făceau farmece și vrăji cu această apă.
*Miercurea strâmbă era o sărbătoare ținută mai rar și în puține locuri. Această miercuri se ținea pentru sănătate, mai ales pentru prevenirea paraliziilor.
* Îndrumar creștin la vremuri anevoioase – Destinul omului
Orice lucru sau faptă este rezultatul unei cauze, este efectul acestei cauze. Efectul acesta, la rândul său, poate să devină cauza unui alt efect și așa, mereu, se înlănțuiesc cauzele și efectele din activitatea vieții unui om. Poporul român spune: „Cum îți vei așterne, așa vei dormi”. Cu alte cuvinte, această stare a mea se datorește, este efectul unei cauze, a unor fapte făcute de mine într-o altă viață sau în aceasta, pe care o trăiesc acum. Plecând de la această cunoștință, vom ști că viața noastră prezentă este urmarea vieții noastre din trecut. Nu a intervenit în existența noastră nici întâmplarea, nici norocul sau nefericirea, ci starea noastră prezentă este urmarea cauzelor anterioare, puse în joc de noi înșine, care au produs efectele din prezent. N-am știut de această înlănțuire până acum și le-am socotit ca venind din neant, fără niciun motiv.
Sălbaticul neștiutor de legile care domnesc în lumea fizică crede că fenomenele fizice, ca ploaia, fulgerul, norii, vântul, sunt produse fără cauză, din întâmplare. Ca și sălbaticul în fața fenomenelor fizice, tot așa și omul civilizat, în domeniul moral și spiritual, consideră actele morale și spirituale ca nefiind conduse de legi determinate, ci create prin capriciul naturii.
Când omul a cunoscut legile care conduc materia și după care se produc fenomenele fizice și chimice, atunci el a putut să intre în studii amănunțite și să supună aceste legi și această materie trebuințelor sale, în folosul vieții sale terestre. În viitor, când va cunoaște și din regulile care prezidează în lumea mentală și spirituală, va putea să le dirijeze, va ști să lucreze pentru ridicarea lui morală și spirituală și nu va mai fi purtat ca un fulg, în toate părțile, de valurile ignoranței. Va ști că destinul său, ca orice pe lume, este supus și el legilor și că, lucrând în acord cu aceste legi, va putea să determine anumite împrejurări și deci să-și croiască viitorul dorit.
Când omul va ști că este supus unui destin creat de el, va căuta ca faptele, gândurile și vorbele lui să fie de acord cu legile morale și mentale ale binelui și ale iubirii, ajungând astfel la un destin fericit.
Destinul este, deci, legea cauzalității, legea cauzei și a efectului – „Ce vei semăna, aceea vei culege”.