17.50 – Compania Judeteana APA SERV S.A. va informeaza ca lucrarile de remediere a avariei de pe strada Petru Movila s-au finalizat si s-au inceput manevrele de reincarcare a retelelor.
Ne cerem scuze încă o dată pentru disconfortul si neplacerile create.
Mulțumim pentru înțelegere tuturor utilizatorilor serviciilor de apă și canalizare afectați de întreruperea furnizării apei potabile.
Director general
Ing Ionut Catalin DUGHIR
Ora 16.00 – Se aștepta autobetoniera pentru a umple cu beton cofrajul deja amenajat în jurul conductei, pentru a stabiliza lucrarea. „După cum arată până acum, ne încadrăm în termenul anunțat inițial”, a declarat Cătălin Dughir, prezent pe strada Petru Movilă.14.30 – Comunicatul oficial al Companiei Apa Serv
”Intervenția pe magistrala care alimentează Municipiul Piatra Neamț și comunele învecinate de pe strada Petru Movilă au inceput pe data de 29.03.2016, la ora 18:00. Compania Judeteana ApaServ S.A. a incheiat un contract cu S.C. INSTAL SERVICE TEHNOLOGY SRL care are o vasta experienta in domeniu, motiv pentru care a fost ales in Comisia Tehnico-Economica a C.J. ApaServ S.A. pentru executia lucrarilor. Va informam ca lucrările de remediere a avariei de pe strada Petru Movilă s-au desfasurat conform programului stabilit si s-au facut urmatoarele operatiuni:
-S-a oprit alimentarea cu apa;
-S-a evacuat apa acumulata la amplasamentul de lucru ;
-S-a evacuate stratul de pamant inmuiat din amplasament;
-S-a realizat patul de ballast pentru support sustinere conducta;
-S-a demontat piesa de legatura existent;
-S-au taiat si finisat tuburile Premo cu diametrul interior de Dn 800 ;
-S-au montat cuplajele de larga tolerant ape teava de otel cu diametrul exterior Dext 914 mm;
-S-a montat ansamblul teava – otel – cuplaje de larga toleranta intre capetele tuburilor Premo;
-S-au tras si s-au strans cuplajele de larga toleranta pentru realizarea imbinarii intre teava de otel si capetele tuburilor Premo.
In functie de evolutia lucrarilor vom reveni cu informatii suplimentare.
Ne cerem scuze încă o dată pentru disconfortul si neplacerile create, insa dam asigurari ca am depus si depunem in continuare toate eforturile pentru remedierea avariei .
Mulțumim pentru înțelegere tuturor utilizatorilor serviciilor de apă și canalizare afectați de întreruperea furnizării apei potabile.”
13.15- Cum se descurcă școlile, pe timp de avarie anunțată
Prof. Teodora Simionel, Școala Gimnazială Nr. 8 (structuri: Grădinița Nr.5 și Grădinița Nr.8) : „A venit inspectorul școlar general și a văzut cum ne descurcăm. Totul e în ordine, în sensul că ne-am făcut atâtea provizii încât cred că ne descurcăm și vineri, dacă lucrurile nu se rezolvă. Am adus niște butoaie de la colegii care erau prin preajmă. Le-am umplut pe toate. Copiii au venit cu pet-uri cu apă plată, noi am cumpărat apă plată la 5 litri, ca să fie, în cazul în care ei nu-și aduc. Nu e un lucru comod, însă lucrurile sunt sub control. La Grădinița Nr. 5 a fost și Direcția Sanitar Veterinară pe segementul acesta și am înțeles că lucrurile sunt bune. Tot pe această problemă, la Grădinița Nr.8 au ajuns și inspectorii de la OPC. Nu facem mâncare pentru copii. Am evitat și pachetul. Am solicitat părinților, care nu pot să îi țină în familie, să-i aducă, dar să le dea mâncare acasă, ca lucrurile să fie cât mai normale. Am solicitat personalului administrativ să pună șervețele umede pe la toalete și tot ce trebuie astfel încât să ținem lucrurile sub control.”
Prof. Daniela Neamțu, directoarea Colegiului Național de Informatică: „Ne descurcăm, în limitele posibilităților. Am pus în grupurile sanitare vase mari pline cu apă, iar la cantină folosim apă îmbuteliată de la magazine. Am avut de la Prefectură o echipă mixtă, DSP, DSV și Inspectorat și astăzi a fost domnul inspector școlar general.”
Actualizare 12.24: Director Ionuț Cătălin Dughir, Apa Serv: „Acum sunt la fața locului. Este tăiată țeava veche, se termină de tăiat țeava din oțel și, în paralel, cât se taie țeava din oțel, se curăță mâlul de pe fundul gropii. Sub conductă se va turna un strat de beton, care s-o țină fixă și să nu vibreze în momentul în care vom relua furnizarea. Trebuie să așteptăm puțin să facă priză acel beton. După aceea, se va cupla țeava cu cele două mufe. Din estimarea constructorului, ne vom încadra în ora 18.00 pentru a da drumul la încărcarea conductelor și, astfel, să ne încadrăm și în cele 24 de ore de echilibrare a sistemului”.
0ra 9.15 – Ionuț Cătălin Dughir ne-a declarat că lucrările sunt în grafic și că speră să nu apară probleme deosebite. În momentul când vor exista lucruri deosebite, la va comunica imediat. Ca o noutate pentru zona consumatorilor din jurul stadionului de pe Borzoghean, în perioada meciului amical dintre selecținatele de juniori ale României și Moldovei se va asigura alimentarea cu apă.
Ora 9.21- De la Primăria Piatra Neamț ni s-a comunicat că nici un locuitor al orașului nu a sunat la numărul special pus la dispoziție de primărie pentru persoanele care au nevoie de ajutor: ”Primăria Piatra Neamț informează că, în perioada 29 martie, ora 18.00 – 31 martie, ora 18.00, cât va dura lucrarea de remediere a avariei de la magistrala M2, de pe strada Petru Movilă, pietrenii vor putea apela, între orele 08.00-22.00, numărul de urgență 0748.146751 pentru a solicita ajutorul în caz de nevoie.”
Ora 9.30 – Viorel Stan, Inspectorul școlar general a început încă de ieri, 29 martie, să verifice dacă unitățile de învățământ și-au asigurat stocul de apă necesar pentru toalete și prepararea mâncării. „În după-amiaza zilei de ieri (29, martie), am verificat o parte din unitățile școlare, iar astăzi, de la ora 7, sunt în municipiu și verific zona Dărmănești. Școala Nr. 5 cu grădinița, Școala Nr.11, Grădinița de la ”Asachi”, Școala Nr.8 și Grădinița Nr.5. Acum mă îndrept spre Colegiul Național de Informatică. Nu sunt probleme deosebite, este asigurată apa pentru partea de igienă. Este asigurată apa pentru toalete și pentru grădinițele pe care le-am vizitat. Punctual, la grădinița de la Școala Nr.5 nu fac mâncare astăzi. Acest lucru a fost anunțat printr-un afiș, care se găsește la toate intrările uității școlare. Aici vor face cum au hotărât părinții. Ori program până la ora 12, ori se descurcă cu pachețel de acasă, urmând ca preșcolarii să fie luați acasă după-amiază”, a declarat prof. Viorel Stan, inspector școlar general al ISJ Neamț.
9.33- Prefectura Neamț ne-a comunicat: ”Domnul subprefect Gheorghe Neculae a făcut mai multe deplasări la fața locului – marți, 29 martie, la ora 19.00, a revenit la orele 21.30 și 24.00, după care miercuri dimineața, la orele 06.30 și 08.30 – și va continua să verifice stadiul lucrărilor. Până acum, conform domnului subprefect, lucrările decurg conform planului, chiar dacă au mai fost mici depășiri de etapă, s-au recuperat din mers. După cum arată lucrurile acum, nu credem că vor fi întârzieri față de termenul anunțat inițial”, a declarat Daniela Savu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Neamț.
9.48 – Colonelul Ioan Nițică, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț: „Deocamdată, nu am avut nici o solicitare de la populație, pentru că oamenii și-au făcut provizii de apă. Dar noi avem autospecialele pregătite și, la primul semnal, ne vom deplasa acolo unde este nevoie pentru a furniza apă la oameni”.
9.50 – Direcția de Sănătate Publică Neamț: Inspectorii sanitari sunt pe teren pentru a verifica dacă s-au pus în aplicare dispozițiile formulate de DSP Neamț. „Am intensificat controalele, am notificat Inspectoratul Școlar despre ce măsuri trebuie să ia și am intensificat controalele mai ales în unitățile școlare cu sector alimentar. De asemenea, am intensificat controalele la unitățile de alimentație publică din Municipiul Piatra-Neamț. În afară de măsurile de prevenire, pe care le-am anunțat, facem și controale să vedem dacă se respectă. Activitățile acestea au loc pentru a preveni orice eveniment neplăcut la nivelul Municipiului Piatra-Neamț și zonă. Controalele făcute de inspectorii sanitari au început de la prima oră a dimineții. Acestea vor continua pe toată perioada evenimentului”, dr. Dan Dorin Morenciu, directorul DSP Neamț.
10.10- DGASPC Neamț: Trei centre de copii din Piatra Neamț – „Ion Creangă”, „Elena Doamna” și „Santa Maria” – sunt afectate de lucrările de remediere a avariei la magistrala M2. „Toate cele trei centre au avut apă inclusiv în această dimineață, dar, pentru că de această dată s-a anunțat din timp, s-au făcut stocuri de apă menajeră din timp. Totodată, la fiecare început de an se face un stoc de apă plată, care să existe permanent în centre. Astfel, se asigură minim doi litri de apă/copil/ 48 de ore. Stocul se reînnoiește în funcție de termenul de valabilitate și dacă s-a consumat. S-au făcut rezerve din timp și pentru apa folosită la bucătărie”, a declarat Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al instituției.
Ora 10.20 – Prefectura Neamț: „La ora 9.00 a acestei dimineți, erau finalizate evacuarea apei din conducta de aducțiune M2 Dn 800, precum și operațiunile de secționare plană a tuburilor PREMO. «Chiar dacă evacuarea apei a durat mai mult decât era prevăzut inițial, din cauza închiderii vanelor către rezervoarele de apă, termenul de finalizare a intervenției, cel puțin până in acest moment, nu va fi afectat, având în vedere că s-au executat în paralel cu evacuarea apei și lucrări de epuismente. Pentru a grăbi evacuarea apei au fost deschiși hidranții din oraș. Dimineață, în jurul orei 9.00, se executa operațiunea de așezare a unui pat de balast pentru a fi pus tronsonul de legătură din oțel», a declarat subprefectul Gheorghe Neculae.
9.30- Dacă doriți să aflați lucruri în legătura cu avaria și poziția candidaților la primăria Piatra Neamț, îi găsiți pe rețele de socializare. Probabil în mediul virtual lucrurile se văd bine.
4 comentarii
Felicitari tuturor celor care administreaza si lucreaza efectiv la ApaServ. Au dovedit, o data in plus, ca sunt profesionisti.
O sugestie: pentru comunicare utilizati si pagina internet a firmei. Nu faceti greseala sa adoptati moda Facebook.
Domnului Director Dughir ii spun ca imi scot palaria pentru modul de administrare a acestei ultime situatii.
Gheorghe OCNEANU
Primar al municipiului Piatra-Neamt in perioda 1992-1996
PS. Ar fi bine ca toti riveranii Bistritei, firme dar si persoane fizice, sa nu mai arunce tot rahatul in Bistrita. Iar cei care sunt platti pentru aplicarea legii, institutii publice, sa aplice legea. Asa vom putea utiliza si apa din lacul Batca Doamnei.
Felicitari!
Alta mancare de peste, cu totul alta decat cea servita de domnul Pacala si domnul Ailenei.Il felicit sincer pe domnul Dughir pentru solutia aleasa.A dovedit ca stie ce vrea. Trebuie insa sa continuie sa faca curat in companie, ca toti lucratorii s-au incumetrit intre ei si cu sefii lor si nu mai contenesc cu ciubucurile si barfele . Curat domnule Dughir, ati inteles? A venit primavara!!
A!!! Am inteles ca si dna Presedinte CJ a facut o poza cu conducta. Super! Cand te duci la mare faci poze cu maimuta-“colorata maine-i gata”. cand vii la munte, faci poze cu conducta….Ca da bine la