Cum am cunoscut-o pe Mihaela Cristina Jitaru Ichimaș? Am sunat-o într-o marți, pe la ora 12, mi-a spus că e la coafor și mai durează. Am convenit pentru a doua zi și a venit îmbrăcată în trening și cu un fes pe cap. I-am spus că aș fi preferat să fi fost îmbrăcată în uniformă și ea a râs. ”Fie”, am zis, ”dar trebuie să-ți fac o fotografie”. Ea – că nu crede că vreau s-o fotografiez. Eu îi spun că trebuie, nu că vreau eu așa. Ea o ține pe-a ei, că nu crede că o s-o fotografiez. Mă enervez, ea cedează și își scoate brusc fesul. E tunsă zero! De ce?
Îmi explică: în ziua aceea era și aniversarea zilei sale de naștere și aniversarea căsătoriei, iar aceea (tunsoarea) reprezenta cadoul pe care a vrut ea să și-l facă. ”Păi, pentru asta ai fost la coafor? Și de ce a durat atât?” ”A durat până a venit soțul meu ca să-i confirme personal coafezei că el știe ce vreau eu să fac și că nu o să facă scandal…”
– Dacă tot ești polițistă, numele și prenumele?
- Mihaela Cristina Jitaru Ichimaș.
– De ce atâtea nume?
- Vreți să spuneți de ce n-am renunțat la numele de fată… Păi, am luat atâta bătaie cu numele ăsta, că n-aș fi putut să renunț la el.
– De ce ai luat bătaie?
- Am făcut sport de performanță, Qwan Ki Do.
– De la ce vârstă te-ai apucat de Qwan Ki Do?
– De la 14 ani. Până atunci, am mai făcut gimnastică și atletism. Dar performanță am făcut în Qwan Ki Do, am 4 titluri europene și două mondiale.
– Felicitări. Care a fost ultima competiție la care ai participat?
- Campionatul european, în 2009. Eram însărcinată, aveam o sarcină de trei luni și jumătate.
– Probabil nu ai spus medicului…
- O, nu aveam eu treabă cu medicul.
– Dar antrenorul știa?
- Nu.
– Ți-ai asumat un risc.
– Da, dar am știu dinainte că nu se va întâmpla nimic rău. Am născut, la termen, o fată puternică. De fapt, are un caracter puternic, dar, spre deosebire de mine, ea e atentă la detalii de astea ”estetice”: eșarfe, machiaje, bijuterii, observă totul și îi plac toate astea; e feminitatea în esență.
– Revenind la tine, probabil că asta ți-ai dori să faci în viață, sport.
- Eu am făcut ce am vrut, nu m-am luat după alții. Tata voia să mă fac medic, mama a lăsat la latitudinea mea. Am făcut facultatea de limbi străine și, în paralel, am urmat și facultatea de educație fizică și sport. E drept, în sport nu mi-am mai dat examenul de licență. De fapt, la un moment dat, am vrut să urmez Academia de poliție, dar – pentru prima oară – am ascultat de cineva și nu a fost bine. Dacă procedam cum voiam eu, acum eram în altă parte.
– Ce calități trebuie să aibă o femeie ca să fie polițist?
- După părerea mea trebuie, în primul rând, să știi să comunici. Să știi să vorbești cu omul, să-l tratezi cu respect, dacă îl merită!, dar – în același timp – cu fermitate, ca să nu creadă că are de-a face cu vreo fetișcană naivă. Apoi, trebui să cunoști perfect legislația pe care trebuie să o aplici, ca să nu fie loc de comentarii și negocieri. Omul din fața ta trebuie să vadă că ești stăpână pe situație, că nu eziți, că ai încadrat perfect faptele și că știi exact ce urmează.
– O întâmplare neplăcută?
- Da, m-a trimis un domn la cratiță, mi-a spus că acolo e locul femeii. Și cum mie nu-mi prea place la cratiță… a suportat consecințele.
– L-ai bătut?
- Doamne-ferește! Am aplicat legea. Să știți că, drept urmare a sportului pe care l-am practicat – iar qwan ki do face parte din artele marțiale – reușesc să mă stăpânesc perfect; nu mă enervez niciodată într-atât încât să lovesc pe cineva.
– Dar o întâmplare hazlie?
– Îmi vine în minte acum cea mai recentă: am mers la o doamnă ca să o atenționez că îi expiră cartea de identitate și că trebuie să se prezinte pentru schimbare. Doamna, nu, că ea abia a schimbat cartea. Zic ”doamnă aduceți cartea, ca să mă conving și eu, e posibil să fie o eroare”. Aduce carte de identitate: era schimbată în 2006! Zice ”păi, nici nu mi-am dat seama că au trecut 10 ani…” Și mai e ceva amuzant: toate persoanele pe care trebuie să le anunț să se prezinte pentru preschimbarea cărții de identitate locuiesc de la etajul trei în sus. Iar în blocurile cu mai mult de patru etaje am norocul ca ori chiar în ziua aceea să se facă revizie la lift, ori să fie defect de tot.
– Vreau să revim la educația primită prin artele marțiale; care e mecanismul prin care reușești să nu te enervezi? Fiindcă că sunt unii oameni care, fie așa sunt ei, enervanți, fie o fac înadins, ca să te provoace.
- Care e mecanismul? Nu știu alții cum fac, dar la mine e ca un film, care se derulează pe repede înainte și reușesc să văd efectiv ce s-ar întâmpla dacă aș reacționa violent, văd apoi repercusiunile, tot ce ar urma, mă gândesc instantaneu cât ar dura, unde s-ar ajunge… și atunci mă calmez. Am reușit, zic eu, să fiu și mai înțeleaptă cumva, fiindcă îmi spun că viața e atât de scurtă încât nu merită să ți-o consumi cu lucruri… mărunte, la urma urmei.
– Te las pe tine să faci o încheiere.
- Fiindcă e martie, vreau să le doresc femeilor să se iubească mai mult pe ele însele, să-și facă pace în suflete și în viață și, dacă e ceva de schimbat, să schimbe mai întâi în ele și apoi să aștepte schimbare de la ceilalți.
Dan AILINCĂI
