Are 1,58 m înălțime și 46 de kilograme. Genul de „sticluță mică în care se păstrează esențele tari”, după cum o alintă șeful ei, colonelul Ioan Nițică. Elena Maria Dănilă (Vodă înainte de căsătorie) lucrează în sistem din 2007. S-a născut la Toplița, pe 23 iulie 1986, și mai are o soră și un frate. Niciunul nu s-a îndreptat spre carieră militară. Ea, însă, a avut de mică o atracție pentru uniformă. Și-a dorit foarte mult să meargă la liceul militar, dar s-a lovit de opoziția fermă a mamei, așa că a renunțat și a urmat un liceu de matematică-informatică. După care a venit la Piatra Neamț. Avea 19 ani. „Nici eu nu știu exact de ce am ales să vin aici. Am un unchi în Piatra Neamț, dar decizia mea n-a avut legătură cu el. Puteam la fel de bine să mă duc în alt oraș”.
A urmat cursurile facultății de științe juridice și administrative din Brașov (la distanță) și a lucrat timp de un și jumătate la Moara Gliga. După care, în 2007, viața ei s-a schimbat total și a început să se îndrepte, cu pași siguri, pe un drum care părea deja netezit pentru ea, spre îndeplinirea dorințelor vechi.
„ISU Neamț făcea angajări și am venit cu o prietenă să-și depună dosarul, în ultima zi de înscriere. Cineva de acolo m-a întrebat de ce nu mă înscriu și eu. Nu aveam înălțimea necesară și asta am răspuns. Mi-a spus să fac cerere de derogare”.
După un examen, care a inclus testarea psihologică obligatorie și probele sportive, plus testul scris, Elena Maria Dănilă a devenit cadru militar – subofițer operativ principal – și a fost repartizată la birouri, la un compartiment care se ocupa cu mobilizarea și organizarea. În 2011, s-a mutat la Garda 2 Poiana Teiului, unde a lucrat un timp ca telefonistă, după care a urmat cursul de paramedici la Târgu-Mureș. Și-a dorit să aibă calificare și să învețe mai mult decât un curs, așa că a urmat școala sanitară postliceală, pe care a absolvit-o anul trecut. Și soarta i-a surâs din nou. În august, a dat licența, iar în noiembrie s-a eliberat postul de asistent principal la SMURD. Adică acel om care colaborează cu dr. Cristian Păsălău de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și coordonează toți paramedicii din județ (24 la Piatra Neamț, 15 la Roman și câte 9 la Târgu Neamț și Poiana Teiului).
„Eu mă văd colega lor și nu șefa lor. Fac ture de 24 de ore cu ei și muncim cot la cot”.
În afară de turele de 24 de ore, Maria Dănilă e la serviciu zilnic între orele 8 și16 și stă cu ochii pe paramedicii, care au program de pregătire continuă, cu teme și teste la care nu iau niciodată note mici, pentru că toți sunt responsabili și conștienți că numai învățând pot fi cei mai buni.
Lunea e cea mai încărcată zi
Pentru echipajele SMURD, ziua de luni este cea mai încărcată din toată săptămâna. Majoritatea cazurilor sunt agresiunile de week-end, pe care oamenii le lasă să „aștepte” ori pentru că nu simt durerile atât de acut încât să nu mai reziste și să ceară ajutor, ori pentru că nu vor să-și „strice” zilele libere umblând pe la spital. O altă categorie de pacienți sunt cei cu afecțiuni deja „vechi”, cărora se întâmplă să li se facă rău în week-end, dar preferă să stea până luni. Și așa se face că, în prima zi a săptămânii, telefoanele sună non-stop, iar ambulanțele SMURD gonesc prin județ de la primele ore ale dimineții. Într-un top al urgențelor, general valabil pentru Neamț, indiferent de anotimp, traumatismele sunt pe primul loc. Și includ agresiunile pe fondul excesului de alcool, accidentele și căderile. Urmează afecțiunile de tipul colicilor abdominale și renale, apoi pe locul III bolile cardiace, urmate de afecțiunile neurologice și psihiatrice.
„La vederea SMURD-ului, unii se liniștesc, ne spun că suntem prietenii lor și devin cooperanți. Sunt, însă, și bolnavi psihic extrem de agitați și de agresivi, care nu pot fi transportați decât după ce apelăm la polițiști și le pun cătușe. Eu cred că cea mai importantă calitate pe care trebuie s-o aibă un om care vrea să facă meseria asta este empatia. Nu judeci, nu comentezi, ajuți și acționezi rapid”.
Șefa SMURD și singura femeie din structură în întreg județul nu are niciun fel de problemă în a lucra numai cu bărbați și s-a readaptat foarte ușor la întoarcerea la Piatra Neamț. De la Poiana Teiului, a rămas cu amintirea celei mai mici paciente – o fetiță de doi ani pe care o cheamă Maria și inhalase fum la un incendiu, a celei mai în vârstă – o bătrână de 90 de ani, cu amintirea oamenilor respectuoși, dar și a curselor infernale înainte de redeschiderea Spitalului Bicaz, când se făceau sute de kilometri într-o zi, pentru că toate cazurile de pe Valea Muntelui erau duse la Piatra Neamț sau la Târgu Neamț.
„Cele mai importante medalii ale mele sunt de la Campinatul mondial din Coreea”
Angajarea la ISU Neamț nu a însemnat pentru Maria Dănilă doar îndeplinirea visului de a purta o uniformă (acum, una de paramedic, cu grade militare), ci și debutul într-o zonă pe care până atunci n-o încercase: sportul. Nu știa cum să alerge și îi surprinde pe cei care văd poze cu ea pe podium, spunând cu un fel de mândrie „n-am făcut niciodată sport de performanță”. A început prin a participa la un campionat de atletism, organizat de IGSU, în 2008. A obținut locul II și a mers mai departe, la campionatul MAI, unde a ocupat prima treaptă a podiumului. Au urmat multe competiții de viteză, ștafetă sau săritură în lungime și, de fiecare dată, Maria Dănilă s-a întors acasă cu medalii de aur sau argint. N-a luat niciodată locul III. Iar cele mai importante medalii le-a obținut în Coreea de Sud, unde a participat la campionatul mondial de atletism, în 2010. A obținut locul I de 4 ori, la viteză 100 m, viteză 200 m, ștafetă 4×100 și săritura în lungime.
„Îmi amintesc și acum drumul de 9 ore cu avionul până la Seul, urmat de un altul, de 3 ore, cu autocarul. Lung și obositor, dar a meritat, pentru că am prins două răsărituri în avion. Incredibil! Am stat în Coreea 5 sau 6 zile, din care 3 am avut competiții, iar în rest ne-am plimbat și am vizitat. Nu-mi place să fac cumpărături, așa că prin magazine n-am fost. Am niște obiceiuri clare legate de cumpărături, până și când e vorba de haine: am văzut, am probat, am plecat. Nu sunt genul de om care să stea ore în șir să se uite la mărfurile de la fiecare stand în parte”.
Maria Dănilă păstrează acasă toate medaliile pe care le-a câștigat de-a lungul anilor (mai puțin în 2014, când a făcut pauză) și pozele de la toate competițiile la care a participat. Toate fac parte dintr-un capitol al vieții ei deschis tot la ISU, unde și-a îndeplinit cel mai drag vis și și-a întregit senzația de împlinire în carieră. Faptul că toate lucrurile bune din viața ei s-au petrecut, aparent întâmplător, întâlnind oamenii potriviți în momentele potrivite, o face să creadă că, de fapt, nimic nu e întâmplător.
„Dacă domnul acela care primea dosarele de înscriere nu mi-ar fi spus să încerc și eu și să fac cerere de derogare, aș fi stat cu prietena mea până se înscria și gata! Dar viața mea trebuia să fie altfel și așa s-a «întâmplat». M-am împlinit profesional și personal, pentru că m-am căsătorit cu un paramedic, iar acum îmi doresc copii. Gemeni! Neapărat vreau gemeni. Nu avem cazuri în familie, dar eu așa simt și așa-mi doresc. Știu că n-ar fi ușor, dar sunt sigură că m-aș descurca”.
Ca orice om care nu iubește shopping-ul, Maria Dănilă „evadează” în drumeții, în lectură (mai rar, în ultima vreme, altceva decât cărți de specialitate) și în… puzzle. „Ultimul l-am făcut de sărbători și ne-a luat 3 zile. A descoperit soțul meu un site de unde poate comanda puzzle de 1500 de piese, din străinătate. Este foarte interesant. Ai un indiciu, de exemplu un pod, și trebuie să construiești podul desfăcut în ultima clipă, pe neașteptate, ca să poată trece o navă și toată lumea răsturnată, căzută în apă. Altele sunt și mai complicate. De exemplu, o încăpere în care se află două persoane, iar o a treia intră pe ușă. Mi se spune ce vede una din cele două persoane din interior, dar eu trebuie să construiesc ce vede cel care tocmai intră. E logică, dar și imaginație. Și-mi place. Până la urmă, și viața e un puzzle”.
Cristina MIRCEA
