Istoricii au legat Ziua păcălelilor de festivaluri antice, cum ar fi Hilaria, sărbătoare ținută la Roma, la sfârșitul lunii martie, când participanții se deghizau, spre amuzamentul lor și a celolrlalți. Există, de asemenea speculații că Ziua păcălelilor a fost legată de echinocțiu sau prima zi de primăvară în emisfera nordică, atunci când Mama Natura păcălea oamenii cu schimbări meteorologice imprevizibile.
„Așa numita civilizație modernă a șters cu buretele comorile de înțelepciune și tradițiuni strămoșești și n-a găsit altceva mai bun de pus în loc decât minciunile de la 1 aprilie, care și acestea, din cauza necontenitei îndulciri a moravurilor noastre, au ajuns a se practica în toate zilele anului” – N. Gane, 1873.
* Scurtă istorie
„Peștele de aprilie” reprezintă denumirea sub care „bonjuriștii” au adus din Franța sărbătoarea păcălelilor. Această zi de sărbătoare a fost introdusă prin decretul regelui Carol al IX-lea, în 1563. Acesta a hotărât ca începutul Anul Nou să fie mutat de la Paști la 1 ianuarie. Felicitările și cadourile din preajma zilei de 1 aprilie au rămas fără sărbătoarea care le născuse. Francezii au continuat totuși să trimită cadouri în această perioadă, iar, cu timpul, acestea s-au transformat în farse, scopul acestora fiind amuzamentul.
Tradiția spune că farsele trebuie să fie făcute până la ora prânzului. După ora 12, farsa aduce ghinion celui care păcălește.
De asemenea, căsătoria nu este recomandată de 1 aprilie: se spune că bărbatul care se însoară de 1 aprilie va fi sub papuc toată viața. Pe de altă parte, pe vremuri, bărbații se deghizau și se străduiau să le impresioneze pe fete. Potrivit credinței, fetele care își alegeau soții de 1 aprilie aveau parte de noroc și de fericire în viață.
Se spune că este o zi a fertilității. Dacă o persoană de sex masculin este ”păcălită” de o persoană de sex feminin, ar face bine sa îl considere ca pe un semn favorabil din partea destinului. Se spune că soarta le-a rezervat celor doi fie o căsătorie, fie o relație frumoasă.
Mai mult, copiii născuți de 1 aprilie sunt considerați ca fiind norocoși, în general.
* Farse celebre
• Protejarea împerecherii veverițelor
În 1993, primăria orașului Köln (Germania) le-a făcut o farsă celor care practicau jogging în parcul din centru. Gardienii i-au oprit pe alergători, spunându-le că tocmai a fost votată o lege și, dacă nu i se conformează, vor fi amendați. Gardienii spuneau că legea impune încadrarea alergătorului în limita de 6 km/h, nici mai mult, dar nici mai puțin. Motivul? O altă viteză ar fi deranjat veverițele din parc, aflate în perioada împerecherii.
• Burgeri pentru stângaci
În anul 1998, cei de la Burger King au publicat un advertorial în USA Today, în care făceau reclamă la un nou produs din meniul lor și anume Whopper pentru stângaci. Special conceput pentru cei 32 de milioane de stângaci americani, noul burger avea în componența lui aceleași ingrediente ca și Whopper-ul clasic, dar toate ingredientele erau rotite 180°. Uimitor, mii de clienți au intrat în local și au solicitat noul produs, în timp ce alții au ținut să precizeze că preferă vechea versiune, pentru dreptaci.
• Geneza televizorului color
În Suedia, în anul 1962, exista un singur post de televiziune și acesta era alb negru. Postul a anunțat că „expertul tehnic” Kjell Stensson le va spune, în curând, oamenilor o tehnică, proaspăt descoperită, prin care aceștia vor putea vizualiza imagini color pe un televizor alb-negru. El a susținut mai departe că cercetătorii descoperiseră recent că, dacă acoperi ecranul televizorului cu o pereche de colanți, ar cauza lumina să se îndoaie în așa fel încât imaginile vor părea colorate. Singurul lucru pe care telespectatorii trebuiau să-l facă era să taie o pereche de ștrampi și să-i lipească cu bandă adezivă peste ecranul televizorului. Mii de telespectatori au căzut în plasă. Multe persoane își amintesc și azi cum părinții lor, în special tații, fugeau prin casă în căutarea unei perechi de colanți, pe care să o lipească de ecranul televizorului. Coincidența a făcut ca primele imagini color să fie transmise în Suedia tot într-o zi de 1 aprilie, însă opt ani mai târziu.
• Microsoft a cumpărat Biserica Catolică!
În 1994, un comunicat de presă aparent oficial, anunța cu surle și trambițe că Microsoft a cumpărat Biserica Catolică, desigur după bunul plac al lui Bill Gates. Microsoft urma să aibă drepturi exclusive pentru a difuza Biblia în format electronic, precum și drepturi de a transmite unele slujbe online. Vă imaginați ce pachete deosebite puteau ieși: Windows 3.1 sau 95 + Evanghelia după Ioan sau Lotus 1-2-3 + Luca și Matei. În scurt timp, după ce unii clienți au sunat furioși să verifice mutarea, Bill s-a simțit obligat să liniștească apele.
A trimis un nou comunicat, anunțând că nu are nicio treabă cu Biserica, fie ea de orice fel ar fi. Totuși, o altă știre bomba a zguduit apoi lumea IT: IBM a cumpărat Biserica Ortodoxă!
* Îndrumar creștin la vremuri anevoioase – Terapia prin râs
Arhimandritul †Teofil Părăian a fost unul dintre marii duhovnici creștini. ”Eu am avut ca ideal să înmulțesc binele și bucuria!”, spunea adesea acest purtător de har. ”Nu poți să râzi de câte ori îți vine să râzi, numai să nu râzi ca să te găsești în treabă. Când îți vine să râzi, poți să râzi, numai să nu râzi de oameni, să nu râzi de lucruri care sunt, totuși, serioase. Să știți că și eu sunt o fire din aceasta, care cam râde, și nu mă gândesc niciodată că am păcătuit că am râs. Într-o traducere a psalmului 20 este: «Și i-ai veselit cu zâmbetul feței Tale», adică despre Dumnezeu zicem că zâmbește, deși Dumnezeu nu are o figură umană – Domnul Hristos are o figură umană, dar Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Duhul Sfânt nu știm cum am putea să zicem că zâmbește -, dar, prin zâmbet, înțelegem o deschidere mângâietoare.
Și, atunci, se poate râde când e cazul de râs. «Bucurați-vă cu cei ce se bucură, plângeți cu cei ce plâng» (Romani 12,15) zice Sfântul Apostol Pavel, iar Sfântul Apostol Luca zice: «Fericiți cei ce plângeți acum, că veți râde» (Luca 6,21). Sigur că nu poți avea aceeași atitudine totdeauna. Și, apoi, depinde foarte mult de structura omului; este câte unul care e mai predispus la râs.
Aveam un părinte la noi, la mănăstire, Părintele Serafim Popescu, era foarte deschis și râdea așa, cu poftă. Și au venit odată unii din Germania și imediat l-au înregistrat, să-l mai audă și pe acasă cum râde. A făcut rău? Eu zic că nu a făcut niciun rău. Dacă râzi când nu se râde, atunci nu e corect”.
