Ne aflăm în Prima Săptămână din Postul Mare. Creștinii au intrat în acest spațiu magico-religios, în care purificarea prin credință și înălțarea sufletului se realizează atât prin metode fizice – postul, cât și prin lucrările spirituale. Rugăciunile, iertările, precum și respectarea tradițiilor din prima săptămână a postului pregătesc sufletește, mintal și fizic creștinul doritor de a se uni cu Hristos prin Tainele Bisericii. Am trecut de Lunea curată, de Marțea caselor și de Miercurea strâmbă și ne pregătim pentru Joia Iepelor, Vinerea Sântoaderului și Sâmbăta Sântoaderului.
Joia iepelor era celebrată prin diferite interdicții de muncă, pentru a asigura sănătatea animalelor, mai ales a cailor. Urmează Vinerea Sântoaderului, vinerea de după Lăsatul Secului de Paște. Această zi era dedicată unuia dintre Caii lui Sântoader și era așteptată cu interes de fetele nemăritate, dar și de tinerele neveste. Înainte de răsăritul soarelui, fetele scoteau rădăcina omanului sau iarba mare, după cum i se mai spune. Această iarbă era folosită în medicina populară, dar și în ritualurile vrăjilor sau a descântecelor.
Din relatările prof. Ion Ghinoiu, aflăm: ”Planta cunoscută și sub numele de Iarba Mare era invocată în ziua de vineri, după Lăsatul Secului de Paști, să dea frumusețe și păr bogat fetelor și nevestelor. Dimineața, înainte de răsăritul soarelui, fetele căutau și scoteau din pământ rădăcina Homanului, cinsteau cu sare și pâine pământul în care a crescut și-l invocau pe Sântoaderul cel Mare: «Toadere, Sântoadere,/ Dă cosiță fetelor/ Cât e coada iepelor!»”.
Sâmbăta Sântoaderului se spune că aparține celui mai puternic și afurisit dintre Caii lui Sântoader. Era ziua când se spăla părul cu apa amintită, se tundea părul de pe fruntea vacilor. Exista superstiția conform căreia fetele nu au voie să iasă din casă fără a fi spălate ”deoarece le mănâncă părul caii”. În unele zone, exista tradiția conform căreia, în această zi, fetele trecute de 14 ani își despărțeau părul cu cărare la mijloc, semn că pot să fie introduse de flăcăi în hora satului.
* Coliva lui Sântoader
”Praznicul Sfântului Mucenic Teodor Tiron este, după Karabinov, cea mai veche sărbătoare fixă deplasată în ciclul liturgic mobil. Ea datează din secolul al IV-lea d.H. și a fost rânduită pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397 d.H.). Marea popularitate a acestui sfânt, al cărui sanctuar din Euhaita atrăgea mulțimile, a făcut ca pomenirea lui să fie transferată în prima sâmbătă a Postului Mare, după cum atestă Typikon-ul Marii Biserici”. (Ieromonahul Makarios Simonopetritul)
În prima sâmbătă din Postul Mare, se sărbătorea Sâmbăta lui Sântoader. Acest sfânt, pe numele său Sf. Teodor Tiron, a fost canonizat de biserica creștin-ortodoxă datorită faptelor sale, dar pe care tradiția populară îl ține, de teama pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau.
Miracolul care a rămas în conștiința creștinilor de pretutindeni s-a petrecut la 50 de ani după moartea Sfântului Teodor. Împăratul Iulian Apostatul (361-363 d.H.), dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor a apărut în vis Arhiepiscopului Eudoxie și i-a vorbit acestuia, să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimeni nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (colivă).
În amintirea acestei întâmplări minunate, biserica creștin-ortodoxă îl sărbătorește anual pe Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, în prima sâmbătă a Postului Mare. Vinerea seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfințite, după rugăciunea din amvon, se cântă Canonul Sf. Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan al Damascului.
Tradiția populară amintește de Sântoader și caii ce-l însoțeau. Aceștia, conform tradiției, rupeau lanțul lui Sântion, pentru a lăsa drum liber anotimpului călduros. Ei păzeau Soarele, pentru a evita fuga acestuia către miazănoapte și pentru a salva omenirea de la noaptea veșnică.
Cailor lui Sântoader le erau consacrate de la cinci până la douăsprezece zile, începând cu Lunea Curată, Săptămâna Albă fiind cunoscută și sub numele de Săptămâna Cailor lui Sântoader. Conform credinței populare, caii lui Sântoader sunt ființe mitice, cu aspect de flăcăi, dar care au coada ascunsă în ițari și copite ascunse în opinci. Ei întronează ordinea la începutul Postului Mare, închizând șezătorile și petrecerile.
În dimineața sâmbetei lui Sântoader, se mai obișnuia ca fetele să adune din ieslea cailor strohul de fân, îl fierbeau în vase curate și se spălau cu fiertura astfel obținută pe cap, cu credința că vor avea părul frumos și bogat, devenind astfel mai plăcute flăcăilor.
Tradițiile creștine precizează că, în prima sâmbătă din Postul Mare, se face colivă de grâu, denumită coliva lui Sântoader. Femeile mergeau cu coliva la biserică, unde se sfințea și apoi se împărțea copiilor sau oamenilor săraci. În unele zone, exista superstiția conform căreia se păstra o parte din această colivă peste an. Dacă era mâncată, oamenii de altădată considerau că sunt apărați de friguri.
Din această sâmbătă, încep slujbele speciale pentru morți, slujbe ce au loc în fiecare sâmbătă din Postul Mare și se termină în Joia Mare.
De asemenea, se mai pregătesc mâncăruri speciale din boabe de grâu sau porumb, fierte și îndulcite cu miere, se fac colaci din făină de grâu, numiți Brândușei, care se dau de pomană.
* Îndrumar creștin la vremuri anevoioase – Avantajele postului
Nimeni nu a murit din a posti din când în când, dar mii și mii de oameni mor din cauza supraalimentării. Poate fi nou și deranjant pentru corpul fizic, la început, dar e doar momentan și, de fapt, e un semn bun. Dacă omul poate suporta puțină neplăcere și să continue postul, va observa că, într-o zi sau două, tulburările interne dau loc unei liniști extraordinare. Nu trebuie judecat postitul după primele efecte, deoarece nu e implicat niciun pericol; dimpotrivă, oamenii care sunt tulburați sunt chiar cei care au cea mai mare nevoie de post. Tulburarea este dată de reziduurile supraabundente vărsate în sânge. Oamenii care cred că postul îi slăbește și le dă un aspect nesănătos au parțial dreptate și acest aspect poate fi adevărat la început. Apoi, majoritatea constată că devin mai ușori, pielea li se luminează și au devenit mai plăcuți la privire.
