„Când calci în căruța meșterilor populari dai totul pentru pasiunea ta, dar n-aș renunța pentru nimic în lume”, își începe povestea, cu simțul umorului, Vasile Ciocârlan, meșterul popular din comuna Ștefan cel Mare, care și-a descoperit pasiunea pentru creat măști tradiționale după vârsta de 40 de ani. Alături de soția sa, Elena Ciocârlan, meșter popular la rândul său, creatorul măștilor din Ștefan cel Mare a reușit să promoveze în întreaga lume creațiile născute în comuna nemțeană.
Prima comandă: 40 de măști pentru Teatrul de Operă din Iași
A învățat să facă măștile populare de la regretatul Nicolae Popa din Târpești și acum spune că s-ar putea să fie chiar singurul meșter rămas în Moldova care mai știe să le creeze „ca la carte”. „La dumnealui îmi făcea mare plăcere să lucrez, să pierd ore întregi învățând, croind, îmbinând materialele, dar, când ajungeam acasă, nu mă mai trăgea inima să mai fac ceva. Primele măști le-a vândut soția mea, la târguri. Mie-mi era rușine să ies cu ele. Mi se părea că nu se ridică la nivelul celor făcute de maestrul Popa și nu voiam să-l fac de râs dacă spuneam că de la dumnealui am învățat. Abia după ce am primit prima comandă serioasă – 40 de măști pentru Teatrul de Operă din Iași, care le-a trimis la Milano și în America, la cei cu care aveau atunci o colaborare -, mi-a venit curajul și tragerea de inimă să lucrez mai mult, să fac mai multe”, povestește Vasile Ciocârlan.
După aceea, a intrat în Asociația Meșterilor Populari din Moldova și în cea a Meșterilor Populari din județul Neamț și a început să participe la târgurile de meșteșugari din țară, să promoveze măștile în întreaga Românie. Deși nu-și permite încă să trăiască din această pasiune, venitul constant asigurându-l din salariul de supraveghetor de noapte la Liceul Tehnologic Special din Ștefan cel Mare, Vasile Ciocârlan spune că nu s-ar vedea acum renunțând la pasiune și la munca în atelier.
Prima condiție pentru a realiza măștile populare rămâne calitatea: „Îmi aleg materialele în funcție de dispoziția pe care o am în acel moment. Trebuie să fie plăcute ochiului, dar, mai ales, să fie materiale bune, de calitate, pentru că altfel omul își pierde încrederea în tine, iar tu îți pierzi cinstea de a mai fi meșter popular. Caut piei foarte bine tăbăcite, fără miros înțepător de la substanțele folosite, blănuri tratate special pentru a nu fi atacate de molii. Folosesc tot felul de materiale: coarne de animale, lână, blană, piele, țesături pe pânză sau lemn cioplit”.
Lucrează la o mască de la câteva zile la o săptămână sau chiar mai mult. Dacă simte că nu iese așa cum și-ar dori, o abandonează și se întoarce la ea abia când crede că rezultatul final îi va fi pe plac. „Îmi caut materiale peste tot, tot salariul meu se duce pe materiale, dar nu regret niciodată, pentru că asta este pasiunea mea. Mă bucur, în schimb, că arta noastră tradițională a început să fie apreciată din ce în ce mai mult și la noi în țară. Românul a început să aprecieze și el obiectele lucrate manual, cu pasiune, iar asta se vede cel mai bine la târgurile din orașele mari, mai puternice financiar, unde avem clienți”.
Fiecare mască spune o poveste, e povestea unui cunoscut ori a unui trecător de pe stradă. Și, cum fiecare creator imprimă și o notă personală obiectelor pe care le făurește, am vrut să aflăm care ar fi nota lui Vasile Ciocârlan: „Nu știu dacă mă inspiră ceva anume, în afară de locul unde creez cele mai multe măști – căsuța noastră, în care avem și orele cu cei mici. Se spune că fiecare meșter are o linie a lui, iar mie chiar mi-au spus că nasul păpușilor mele parcă ar fi nasul meu, deci mă reprezintă. Îmi găsesc inspirația în oamenii din jurul meu”.
Învățăceii deprind meșteșugul măștilor într-o bojdeucă
Prima formă de promovare care l-a ajutat să obțină comenzi din toate colțurile lumii – Portugalia, Spania, Italia, Franța sau Germania – și din țară a fost internetul, după care, odată intrat în asociațiile de meșteri populari, a început colaborarea cu cei din Consiliul Județean și de la Centrul pentru Cultură „Carmen Saeculare”.
Împreună cu soția sa, a deschis o școală de arte populare pentru cei mici, în curtea casei sale din Ștefan cel Mare. „Repet mereu că, dacă nu era doamna Carmen Nastasă de la Centrul pentru Cultură, care a fost deschisă propunerilor mele, poate că nu reușeam să realizez atâtea. Dumneaei m-a sprijinit și așa am reușit să înființăm clasele de meșteșug la căsuța bătrânească din curtea casei mele. Inițial, ne gândeam că ar fi bine dacă am avea măcar 15 copii, dar acum avem 60 de copii, care vin și de la Roman, și din Piatra Neamț. Îi grupăm câte cinci pe oră, pentru că vrem să învețe ceva cu adevărat, pentru că vrem să le dedicăm timpul necesar pentru a-i învăța așa cum trebuie”, spune meșterul, completând: „Suntem cei mai bogați oameni de pe pământ. Casa plină e cea mai mare bucurie. Când vin copiii, se umplu casa și curtea, dar și inima noastră. Ne bucură că avem atâția pitici meșteri. Vin și în tabăra de vară, datorită celor de la Centrul pentru Cultură, care ne susțin și care promovează arta populară”.
Căsuța – locul marilor creații
Ce loc mai bun să scoți la lumină tradițiile românești dacă nu un atelier creat într-o căsuță din 1800, o carte de istorie a locului și obiceiurilor de altădată. „E o căsuță bătrânească, așa cum e cea a lui Ion Creangă, ornată în stil tradițional și afară, și în curte. Am adunat aici obiecte vechi, primite de la oameni, obiecte pe care copiii nu au unde să le mai vadă. Avem costume populare vechi de peste 100 de ani”.
Meșterii Elena și Vasile Ciocârlan au doi nepoți, care sunt „trup și suflet”, după cum spune meșterul, și care sunt atrași de tradițiile promovate de bunici. „Cel mare, care e în clasa a cincea, a început să facă deja opinci, mărțișoare și chiar măști. Așa de mult ne bucură când vedem că vor să învețe și că sunt atrași de ceea ce facem noi. Întotdeauna mă sfătuiesc cu Elena, ne corectăm reciproc, ne dăm sugestii și bucuria e și mai mare când vedem acum că și nepoții ne calcă pe urme”.
Acum ar vrea să înființeze și o clasă de meșteșuguri pentru adulți, dar pentru asta spune că ar avea nevoie de susținere. O altă sugestie pe care a făcut-o autorităților a fost reînvierea unui sat părăsit din comuna Ștefan cel Mare, unde au mai rămas câteva case bătrânești și unde s-ar putea înființa o adevărată destinație turistică, păstrându-se tradițiile și caracteristicile vieții de altădată. „Cu cei mici am încercat să reînviem și obiceiurile mai vechi – mersul cu părintele înainte de Crăciun sau de Bobotează, colinde vechi, uitate de oameni. Eu am fost norocos că am avut o copilărie frumoasă, cu tradițiile vechi, dar ei nu mai au nimic dacă nu-i învățăm. La noi, în comună, mai erau un fel de Arnăuți, dar au dispărut în timp și acum încercăm să readucem tradiția”.
Cea mai mare mască din România, demnă de Cartea Recordurilor
În vara lui 2015, în cadrul Festivalului Medieval din Sighișoara, meșterul Vasile Ciocârlan a realizat cea mai mare mască populară din țară. „Vraciul Vindecător” măsoară 6,5 metri înălțime și 3 metri lățime și, pentru realizarea ei, meșterul a folosit 30 de piei de oaie, de culoare neagră, albă și brumărie, două coarne de cerb, precum și o serie materiale textile pentru ochi, nas, gură și limbă. „Ideea nu mi-a aparținut mie, ci directorului artistic al Festivalului, Liviu Pancu, care m-a provocat și mi-a dat încredere în ceea ce aș putea să fac. Ne-am gândit să realizăm ceva cu care să putem doborî un record național și să intrăm și în Cartea Recordurilor. Când sunt mai mulți prieteni la un loc, care pun la cale un plan, atunci sigur iese ceva bun și noi ne-am dorit să facem ceva ce n-a mai fost la Sighișoara”.
Vasile Ciocârlan și-ar dori ca autoritățile să se implice mai mult în promovarea meșteșugurilor și a meseriilor pe cale de dispariție. Spune că doar așa ne putem păstra identitatea și îi putem face pe cei mici să vadă cu ochii minții copilăria bunicilor și a străbunicilor, să înțeleagă obiceiurile de altădată și poveștile lui Creangă.
Andreea AMARIEI
