* Îndrumar creștin la vremuri anevoioase – Penitența
Verbul grec ”exomologeo”, întâlnit în Noul Testament cu sensul de ”a consimți”, ”a promite”, este folosit și cu sensul de ”a mărturisi”, ”a recunoaște”. De aici, în perioada de început a creștinismului, a derivat un nou sens: acela de a face penitență sau de a fi penitent, nu atât cu înțelesul de a te pocăi, de a regreta, de a încerca păreri de rău pentru faptele reprobabile săvârșite, cât cu cel de a îndeplini un anumit ritual de penitență în public, intrând, pentru aceasta, într-un grup sau ordin al penitenților. Intrarea în acel ordin se făcea fie în urma mărturisirii din proprie inițiativă a faptei săvârșite, fie convins de episcop sau preotul duhovnic, atunci când păcatul comis era cunoscut de comunitate sau cel puțin de unii membri ei.
Astfel, unul dintre articolele numărului trecut, ”Masonerie, Rotary și politică locală”, a ajuns la tiparniță, prin mijlocirea protocolului https. Nimic rău până aici, doar că respectivului material îi lipsea introducerea. Pentru a respecta Canoanele Sfântului Vasile cel Mare, primul sfânt creștin care a introdus etapele și regulile penitenței, în secolul al IV-lea d.H., și sperând în iertarea păcatelor, inserăm și introducerea:
* Primul Patriarh al Bisericii Creștin-Ortodoxe Române
Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița – d. 6 martie 1939, Cannes, Franța), a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930), teolog și primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925-1939).
În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
* Activitatea clericală a ieromonahului Miron Cristea
Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania. A promovat în acest sens înființarea Băncii Culturale Lumina, care își propunea, din dobânzi, să acorde burse elevilor și studenților români și să ajute financiar familiile doritoare să învețe meserii.
Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, Cristea s-a impus, încă din tinerețe, atenției generale și, astfel, a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului.
În fața Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, episcopul Iuliu Hossu s-a îmbrățișat cu episcopul Miron Cristea, spunând următoarea frază memorabilă: „Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!”
A definitivat unificarea eclezială, prin întocmirea rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești unificate. Cristea a sprijinit, de asemenea, înființarea unor eparhii noi, între care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum și în Basarabia (la Bălți și Ismail), și a reînființat vechile centre episcopale de la Tomis (Constanța), Oradea Mare și Cluj, alegând pentru ele episcopi.
- Activitatea Patriarhului Miron Cristea
Poate cel mai important capitol din activitatea de patriarh a lui Miron Cristea a fost aprobarea Hotărârii Sinodului BOR, din anul 1937. Redăm fragmente din această hotărâre.
Sf. Sinod, însușindu-și concluziile din referat, hotărăște:
«Biserica osândește francmasoneria ca doctrină, ca organizație și ca metodă de lucru ocultă și în special pentru următoarele motive:
1.Francmasoneria învață pe adepții ei să renunțe la orice credință și adevăr revelat de Dumnezeu, îndemnându-i să admită numai ceea ce descoperă cu rațiunea lor. Ea propagă, astfel, necredința și lupta împotriva creștinismului, ale cărui învățături sunt revelate de Dumnezeu. Vânând pe cât mai mulți intelectuali să și-i facă membri și obișnuindu-i pe aceștia să renunțe la credința creștină, Francmasoneria îi rupe de la Biserică și, având în vedere influența însemnată ce o au intelectualii asupra poporului, e de așteptat ca necredința să se întindă asupra unor cercuri tot mai largi. În fața propagandei anticreștine a acestei organizații, Biserica trebuie să răspundă cu o contrapropagandă.
2. Francmasoneria propagă o concepție despre lume panteist-naturalistă, reprobând ideea unui Dumnezeu personal deosebit de lume și ideea omului ca persoană, deosebită, destinat nemuririi.
3. Din raționalismul și naturalismul său, francmasoneria deduce în mod consecvent o morală pur laică, un învățământ laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” și orice educație ce rezultă din credința religioasă și din destinația omului la o viață spirituală eternă. Materialismul și oportunismul cel mai cras în toate acțiunile omului este concluzia necesară din premisele francmasoneriei.
4. În lojile francmasone, se adună la un loc evreii și creștinii și francmasoneria susține că numai cei ce se adună în lojile ei cunosc adevărul și se înalță deasupra celorlalți oameni. Aceasta însemnează că creștinismul nu dă nici un avantaj în ce privește cunoașterea Adevărului Divin și dobândirea mântuirii membrilor săi. Biserica nu poate privi impasibilă cum tocmai dușmanii de moarte ai lui Hristos să fie considerați într-o situație superioară creștinilor din punct de vedere al cunoașterii Adevărurilor celor mai înalte și al mântuirii. (…)
Măsurile cele mai eficace ce are să le ia Biserica împotriva acestui dușman al lui Dumnezeu, al ordinei social-morale și al națiunei, sunt următoarele:
1.O acțiune persistentă publicistică și orală de demascare a scopurilor și activității nefaste a acestei organizații.
2.Preoțimea va învăța poporul ce scopuri urmărește acela care e francmason și-l va sfătui să se ferească și să nu dea votul candidaților ce aparțin lojilor.
(…) Î.P.S. Patriarh prezintă declarația făcută în fața Sa, a delegaților lojei francmasone naționale în frunte cu dl. Pangal, prin care aduc la cunoștință că aceste loji se autodizolvă, spre a nu fi confundate cu Loja Marelui Orient și spre a nu se crede că este împotriva culturii sentimentelor monarhice, naționale și creștine. El – dl. Pangal – în numele delegaților declară că toți membrii lojelor francmasone naționale sunt buni fii ai bisericii ortodoxe.
Sf. Sinod ia act cu satisfacție de declarația d-lui Pangal și a celorlalți conducători ai masoneriei naționale române, cetită în ziua de 25 Februarie a.c., în fața Î.P.S. Patriarh Miron, prin care anunță că această organizație se autodizolvă.»
Încheiem cu îndemnul celui „mai mare patriarh creștin ortodox”, după cum a fost denumit Patriarhul Miron Cristea de împăratul Etiopiei, Haile Selassie, în anul 1936: „Desigur, chemarea omului pe acest pământ este nu de a trăi în zadar, ci a-ți pune puterile sufletești și trupești ce ți le-a dăruit bunul Dumnezeu la muncă cinstită, pentru tine însuți, pentru familia ta, iar de altă parte în scopul de a contribui cât mai mult la binele obștesc, la propășirea și întărirea neamului din care faci parte”.
